Asociatia Familiilor Catolice Asociatia Familiilor Catolice
"Ştim mai repede ce nu vrem sau nu intenţionăm să ştim decât ceea ce vrem sau intenţionăm să ştim."
Monseniorul Ghica

Articole Familie

Încotro merge familia astăzi? Ce spune Biserica? Un răspuns pastoral

O schimbare de paradigmă
Folosind un termen din sociologie, astăzi se constată o schimbare de paradigmă (model) în ceea ce priveşte familia. Familia tradiţională pare a lăsa locul familiei moderne.
Ce înseamnă familie tradiţională? Profesorul Petre Iluţ de la catedra de sociologie a Universităţii „Babeş- Bolyai" din Cluj consideră tradiţională familia întemeiată pe considerente de avere şi interese reciproce. Două presiuni grăbeau întemeierea familiei tradiţionale: cea hormonală (sexul înainte de căsnicie fiind considerat imoral) şi gura lumii: „Căsătoria se baza pe nevoi instrumentale (cea sexuală şi cea de a avea copii şi o familie), dar, paradoxal, era mai trainică".
Care este specificul familiei tradiţionale? Nevasta ascultă de bărbat pentru că, indiscutabil, el e capul familiei, copiii nu comentează în faţa părinţilor, iar în casă ordinele se execută, nu se discută. Aceasta este reţeta pe baza căreia funcţiona familia tradiţională, în care ierarhia stabilea clar cine pe cine ascultă, iar rolurile erau bine delimitate şi de necontestat: bărbatul aducea cele necesare în casă, femeia vedea de gospodărie, creştea copiii şi îngrijea părinţii şi socrii bătrâni şi bolnavi împreună cu care trăiau sub acelaşi acoperiş.

Ce înseamnă familie modernă? Conform aceluiași sociolog cea care are la bază afecţiunea. Tipul de căsnicie bazat pe afecţiune, pe o exprimare a dorinţelor şi aspiraţiilor celor doi, devine tot mai mult o valoare în sine, de cele mai multe ori în detrimentul nevoilor instrumentale ceea ce duce erodarea dragostei şi la divorţ.
Care este specificul familiei moderne? În relaţia dintre soţi, cuvintele-cheie sunt cooperarea şi egalitatea, problemele se discută, iar deciziile se iau de comun acord. Copiii sunt încurajaţi să-şi exprime nemulţumirile, educaţia lor implică negociere, iar libertatea de care se bucură e mai mare.
Rolurile în cuplul conjugal s-au modificat, de asemenea, graniţele: femeia şi bărbatul aduc bani în casă fără diferenţe prea mari între sumele câştigate, muncesc la fel de mult în afara familiei, iar creşterea şi educarea copiilor sunt transferate în bună măsură în seama bunicilor, a bonelor şi a instituţiilor de profil. Toate aceste modificări aduse de tranziţia către modernism sunt acceptate cu seninătate de unii, însă respinse vehement de alţii.

Între tradiţional şi modern
Un studiu realizat în 2008 la nivel european arată că bărbaţii români sunt cei mai conservatori din Europa. Percepţia lor despre viaţa de familie îi încadrează mai degrabă în tipologia tradiţionalistă, peste 70% dintre respondenţi aparţinând acestui profil. Familişti convinşi, ei sunt îngrijoraţi şi apăsaţi de obligaţii şi cred că rolul lor de soţ şi tată e în primul rând acela de suport financiar, apoi de sprijin emoţional. De asemenea, conform cercetării, bărbaţii români sunt stresaţi de noţiunea de egalitate între femei şi bărbaţi, promovată de societatea modernă.
„Bărbaţilor nu le convine faptul că pierd din poziţia deţinută în familia tradiţională, însă, se pare că şi femeilor le place să se complacă în rolurile asumate în societatea de acel tip" . Anchetele sociale realizate în ultimii ani arată că tradiţia e atât de puternică încât foarte multe femei care muncesc la serviciu la fel de mult ca şi soţii lor îşi asumă de bunăvoie un rol suplimentar, spunând că nu vor să-şi vadă bărbaţii în bucătărie. În familiile tinere, rolurile se distribuie mai degrabă într-o formulă echitabilă, iar cei doi se situează pe poziţii de egalitate. Se vede o schimbare mare în privinţa numărului de copii. Multe familii tinere privind în trecut spun că lucrul cel mai important era să-şi asculte părinţii şi să-i respecte, să înveţe bine, să studieze la pian, să nu înjure şi să nu cheltuiască mai mult decât trebuie. Pe lângă aceste coordonate părinţii tineri îţi îndrum copii să-şi aleagă meserii mai bănoase. În familia tradiţională numărul mare de copii nu era o povară, „În societatea ţărănească, puteai să ai opt copii pentru că atât costurile, cât şi pretenţiile erau mici. Astăzi, nu mai vrem copii mulţi, ci copii educaţi, de calitate, iar pentru ei costurile sunt mult mai mari" . Tot copiii sunt cei care, în familia tradiţională, ţin partenerii împreună atunci când celor doi le-ar fi mai bine separaţi. În societatea modernă însă, divorţul este considerat opţiunea corectă, chiar şi pentru copii.

Sondaj în rândul tinerilor catolici
Pe lângă acest studiile de mai sus amintesc un sondaj realizat în rândul tinerilor catolici cu ocazia întâlnirii naţionale a tinerilor de la Oradea, în 2003 .
Chestionarul cuprindea o serie de întrebări în baza cărora se stabilea profilul creştin al tânărului. Profilul cuprindea o parte de practică religioasă şi o parte morală. A rezultat că tinerii sunt foarte practicanţi, dar prima „cădere" apare la împărtăşania săptămânală, sau chiar lunară, iar căderea cea mai gravă apare la partea morală.
Ulterior cercetarea a mers mai departe de nivel constatării situaţiei. S-a trecut la descoperirea factorilor care „ridică" sau „coboară" profilul creştin. Principalii factori pozitivi: existenţa unui îndrumător spiritual şi participarea la cateheză. Numărul de ani de cateheză pare nu pare a fi neapărat semnificativ în îmbunătăţirea profilului creştin. Statistica arăta că la cateheză nu se pun prea des în discuţie teme pro-vita şi pro-familia. În schimb, tinerii care au un îndrumător spiritual, sau se spovedesc regulat sunt, statistic vorbind, de trei ori mai buni decât cei care nu au o direcţiune spirituală. Principalii factorii negativi: televiziunea şi discoteca, iar dacă ţinem contă că la nivelul anului 2003 internetul nu cunoştea aceeaşi extindere, cred că şi acesta poate fi pus pe listă.
Cea mai interesantă descoperire a sondajului însă a fost identificarea factorilor care influenţează direct pierderea sensului vieţii la băieţi şi la fete. La băieţi: în mare parte lipsa credinţei. La fete: exclusiv acceptarea principiului contracepţiei (adică răspunsul: „DA, sunt de acord cu contracepţia"). Spun că descoperirea este interesantă deoarece ea confirmă învăţăturile moralei catolice cu privire la răul moral al contracepţiei. Adâncind cercetarea contracepţie versus metode naturale, a rezultat că dacă fetele sunt lămurite de mici de răul contracepţiei, o vor folosi de 6 ori mai puţin în viaţa lor de familie!
În măsura în care aceste studii au criteriul lor de obiectivitate, putem afirma că din rândul acestor tineri se vor forma viitoarele familii, iar din rândul familiilor care se află între tradiţional şi modern este alcătuit ţesutul credincioşilor din parohiile noastre.

O altfel de schimbare
Cei 20 de ani de post-comunism au adus schimbări mari în societatea românească care au atins şi Biserica. De la fenomenul alarmant al avorturilor - conform unui raport al Ministerului Sănătăţii din 1990 până în 2005 în România au fost înregistrate oficial 15 milioane avorturi -, la fenomenul imigraţiei - jurnalele din 7 septembrie 2010 prezentau România ca ţara europeană cu cei mai mulţi cetăţeni în afara graniţelor - din care mare parte tineri şi familii tinere, la scăderea demografică accentuată, la schimbările profunde de mentalitate care au adus cu sine renunţarea la valori tradiţionale, la slăbirea relaţiilor dintre persoane.
Consecinţele directe ale acestor schimbări sunt: divorţul, iubirea liberă, un sens scăzut al fidelităţii conjugale, atentarea împotriva indisolubilităţii căsătoriei, dispreţul faţă de valoarea vieţii, contracepţia, plaga avortului, educaţia deficitară a fiilor...Înşiruind toate aceste elemente am putea să le caracterizăm cu expresia "aspecte negative"aşa cum o face şi Familiaris consortio .
Apoi, criza economică, instalată în ultimii trei ani, a scos la iveală serioase lacune de natură economică, multă sărăcie, o protecţie socială precară, şi mai ales - un fapt deosebit de dureros, asemenea unei metastaze - o corupţie generalizată care afectează statul român şi bună parte a straturilor societăţii.
Toate acestea afectează deopotrivă familia care este „celula de bază a societăţii şi a Bisericii". Papa Ioan Paul al II-lea afirma că "taina căsătoriei şi familiei constituie una din valorile cele mai preţioase ale omenirii" .
Biserica Catolică, în calitatea sa de instituţie, dar şi ca parte din viaţa cetăţilor, îşi arată îngrijorarea faţă de actuala stare a lucrurilor, şi nu se poate mulţumi cu simpla constatare a schimbărilor, a declinului. Totodată este conştientă că nu există nici un artificiu miraculos care ar putea să remedieze de îndată o astfel de situaţie, dar în faţa transformărilor pe care le suferă familia nu se poate rămâne cu mâinile încrucişate. În virtutea vocaţiei sale de a fi mamă şi învăţătoare - conform expresiei papei Paul al VI-lea - încearcă să încurajeze, să întărească, dar şi să ofere credincioşilor săi dar şi tuturor cetăţenilor de bunăvoinţă soluţii în acord cu Evanghelia atât pentru a rămâne fideli vocaţiei în Cristos, cât şi pentru a fi „sare a pământului" (Mt 5, 13).

Răspunsul Bisericii
La aceste adevărate provocări cu care se confruntă credincioşii şi familiile, în calitatea de responsabil cu pastoraţia familiei pe lângă Conferinţa Episcopilor din România şi în Arhidieceza de Bucureşti, dincolo de diversitatea şi gravitatea problemelor sociale, ne-am dori ca turma care ne-a fost încredinţată să rămână ataşată de Biserică şi de învăţăturile sale. În acest sens reluăm un citat - care are valoarea sa profetică incontestabilă:
„Nu este vorba, aşadar, de a inventa un "nou program". Programul deja există: este cel dintotdeauna extras din Evanghelie şi din tradiţia vie. Este centrat, în ultimă analiză, pe Cristos însuşi, pe care trebuie să-l cunoaştem, să-l iubim, să-l imităm, pentru a trăi prin el viaţa treimică şi pentru a transforma cu el istoria până la împlinirea sa în Ierusalimul ceresc. Este un program care nu se schimbă o dată cu variaţia timpurilor şi a culturilor, chiar dacă ţine cont de timp şi de cultură, pentru un dialog adevărat şi o comunicare eficace. Acest program dintotdeauna este programul nostru pentru cel de-al treilea mileniu"

Cuvintele de mai sus privesc Biserica în ansamblul său, dar le putem aplica de asemenea familiei ca „mică biserică" - sau cum o numea Sf. Ioan Crizostom „biserica domestică".
În diecezele şi eparhiile din ţară există o îndoită pastoraţie a căsătoriei şi a familiei. Prin pastoraţia căsătoriei ne referim la momentele premergătoare căsătoriei, numită în mod obişnuit pregătire la căsătorie, în care se recapitulează principalele învăţături de credinţă, rolul sacramentelor, mai ales Spovada şi Euharistia, se parcurge Ritualul căsătorie. Însă pastoraţia familiei este mult mai vastă. În Familiaris consortio se amintesc trei etape de pregătire îndepărtată, apropiată şi imediată la căsătorie şi viaţa de familie , la care se adaugă pastoraţia post-matrimonială . Am putea vedea această ultimă formă de pastoraţie la lumina formării permanente, recomandată preoţilor şi persoanelor consacrate, în scrisoarea Pastores dabo vobis, (nr. 70-81). Şi soţii creştini, familiile lor au nevoie de o formare permanentă. Şi cred că la acest nivel există destule carenţe.
Pe lângă pastoraţia parohială curentă, catehezele pentru familii, celebrările cu prilejul diferitelor aniversarii de la căsătorie, pelerinajele, schimburile inter-parohiale pot fi tot atâtea modalităţi de a forma şi încuraja familiile în trăirea vieţii creştine, da şi mai mult de a crea o reţea de familii extinse în teritoriu.
Episcopii catolici din România manifestă o grijă aparte faţă de familie prin încurajarea şi înfiinţarea departamentelor pro vita din care amintesc: Darul vieţii la Cluj, Bunavestire la Bucureşti, Centrul de ajutor pentru viaţă la Iaşi; diferite a asociaţii catolice ca: Familie pentru familie la Rădăuţi, Mişcarea familiilor din Nazaret la Iaşi, Asociaţia familiilor catolice „Vladimir Ghica" la Bucureşti. Vreau de asemenea să amintesc câteva mijloace de răspândire a învăţăturii bisericii cu privire la familie: revista Familia creştină de la Cluj, şi site-ul Pro familia care sunt conduse de Conferinţa Episcopilor catolici din România, diferitele reviste diecezane care publică constant articole pe tema familiei cum ar fi Lumina creştinului la Iaşi, Actualitatea creştină de la Bucureşti. În domeniul educaţiei copiilor şi tinerilor au luat fiinţă o serie de centre importante: Sfântul „Leonardo Murialdo", la Popeşti Leordeni lângă Bucureşti, Sfântul Don Bosco, la Constanţa şi Răcăciuni lângă Bacău, la Târgovişte; diferitele filiale din toată ţara ale Acţiunii catolice, şi multe altele organizaţii parohiale şi diecezane. Lista enumerărilor de acest gen este lungă.

Ce fel de activitate se desfăşoară în parohiile noastre? Nu poate fi pus la îndoială respectul faţă de celebrările Liturgice din partea preoţilor şi a credincioşilor noştri, nici pietatea acestora din urmă, care izvorăsc dintr-o iubire sinceră faţă de Isus şi faţă de Biserica sa. Cred că această atitudine de credinţă a caracterizat foarte bine întreaga noastră Biserică locală înainte de anii *90, şi o mai caracterizează încă. Respectul faţă de cele sfinte şi pietatea rămân dimensiuni perene ale unui adevărat sentiment religios şi ale unei autentice religiozităţi. Pe lângă acest aspect determinat aş vrea să amintesc o serie de iniţiative privitoare la pastorala din parohiile noastre. Se constată o atenţie din ce în ce mai sporită faţă de activităţile ce au o anume permanență în viaţa parohiei: Întâia Împărtăşanie, Mirul, Botezul, Căsătoria, dar şi faţă de Înmormântări. Acestea sunt într-un anume fel momentele forte din viaţa unei comunităţi parohiale sau cel puţin al unui sector al acesteia. De asemenea asistăm la o altă serie de iniţiative îmbucurătoare, de caracter formativ care au drept scop consolidarea în credinţă a credincioşilor: Întâlnirile de formare pentru familii de la Mănăstirea Fraţilor Carmelitani (Ciofliceni), weekend-uri familiare organizat la Sinaia şi Câmpul lung Muşcel, anii pastorali dedicaţi familie în diferite eparhii şi dieceze. Diferitele realităţi parohiale arată că există un dinamism în acest domeniu.
Cu toate acestea trebuie să recunoaştem că numărul persoanelor implicate într-o astfel de educaţie/formare rămâne, şi pentru că suntem la început, am putea anticipa că va rămâne mic şi datorită numărului mic de credincioşi catolici din România. Mai putem aminti o serie de alte iniţiative prin care se doreşte o reînnoire a vieţii parohiale: misiunile, deja cunoscute nouă, cursuri pentru logodnici, iniţiative de caritate, de sport ecc.., în care sunt implicaţi mai ales preoţii mai tineri...

În încheiere
Pe scurt am putea spune că pastorala noastă are două laturi. Există o pastorală de continuitate cu acele persoane care sunt apropiate activităţilor parohiale şi vieţii spirituale a parohiei, de asemenea asistăm la o continuitate a trăirii credinţei în persoanele de o anumită vârstă, care de altfel sunt expresia unei credinţe aşa-zis tradiţionale. Mai există o continuitate în trăirea credinţei în acei tineri care făcând parte din grupurile parohiale se simt valorizaţi în cadrul comunităţii.
Pe de altă parte tot mai mult la cazuri de persoane care sunt departe de o trăire angajată a credinţei dar care se mulţumesc doar cu servicii minimale. În faţa lor păstorii se află într-o situaţie delicată. Pe de o parte nu le pot prezenta decât strictul necesar cu privire la celebrarea la care vor participa, pe de altă parte păstorul este pus în situaţia de a se purta cu mănuşi, şi parafrazându-l oarecum pe profetului Isaia „păstorul să nu stingă feştila fumegândă".
În linii mari am putea spune că avem de-a face pe de o parte cu o pastorală de conservare. Adică! Principala grijă a păstorului este aceea de menţine vie comunitatea, dar care este alcătuită mai ales din persoanele care plus sau minus deja sunt parte a acesteia. Această străduinţă, chiar dacă lăudabilă, este supusă totuşi riscului de a reduce parohia la un centru de servicii în care sunt administrate sacramentele şi în care credinţa celor care le cer este presupusă. Pe de altă parte nu trebuie să uităm aspectele de noutate amintite mai sus în câmpul pastoralei familiei.

 

 

Str. Gral. Henri M. Berthelot 19
sector 1, 010164 Bucureşti
Tel: 021 405 6262
Copyright © 2015 Asociatia Familiilor Catolice - Web design and programming
Română English