Asociatia Familiilor Catolice Asociatia Familiilor Catolice
"Supunerea faţă de legile divine, chiar dacă ne face să suferim, este necesară."
Monseniorul Ghica

Anul Pastoral Anul Credinţei

Ce fel de credinţă? Din dorinţa Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea de-a lungul Anului Credinţei credincioşii din toată lumea vor avea în faţa ochilor icoana lui Isus „unicul Mântuitor”. La data de 14 octombrie icoana a ajuns în toate bisericile parohiale din dieceza noastră şi a fost aşezată la un loc vizibil, de obicei în faţa altarului. într-un anume fel privirea profundă şi intensă a lui Cristos Pantocrator cuprinde toate comunităţile de credinţă din dieceza noastră, dar şi din lumea întreagă. Toată Biserica este adunată sub privirea Celui prin care toate au fost create. Icoana ne este propusă ca sinteză a celor două naturi divină şi umană al lui Isus şi are pe verso Simbolul credinţei. într-o lume a rupturilor, a separărilor, a dicotomiilor, persoana lui Isus rămâne cel mai puternic reper de unitate. De la această unitate a naturilor în unicitatea persoanei, şi dacă vreţi a privirii lui Isus asupra noastră, şi asupra timpurilor noastre, aş vrea să propun câteva gânduri. Mă voi lăsa purtat de spusele papei Benedict din omilia de deschidere a Anului Credinţei la data de 11 octombrie. Cu mult realism papa vorbeşte despre „deşertificarea spirituală” care avansează în Biserică şi printre credincioşi. Deşertificarea macină trupul bisericii, membrele sale şi poate fi comparată cu o fugă din faţa privirii lui Cristos. Făcând radiografia deşertificării, papa consideră că forţa ei de expansiune se află în relativism şi individualism a căror urmare este o viaţă trăită „cu uşurătate, fără idealuri clare şi speranţe solide, în cadrul unor legături sociale şi familiale instabile, provizorii”. O consecinţă a acestei stări de lucruri e faptul că „noile generaţii nu sunt educate la căutarea adevărului şi a sensului profund al existenţei pentru a depăşi contingentul, şi a ajunge la stabilitatea afectelor, la încredere”. încă de la deschiderea sinodului despre Noua Evanghelizare început la data de 8 octombrie la Roma, episcopii adunaţi din lumea întreagă avertizau că relativismul şi individualismul duc la: „credinţa trăită într-un mod pasiv şi privat, la refuzarea educaţiei la credinţă, la fractura dintre viaţă şi credinţă”. Aş adăuga că duc şi la fractura dintre familie şi credinţă, dintre căsătorie şi credinţă, care la rândul lor duc la ruptura dintre trup şi suflet, şi mergând mai departe la ruptura dintre minte şi inimă, dintre gând şi sentiment. Din punct de vedere fizic consecinţa deșertificării este distrugerea stratului fertil de pământ, şi prin urmare pierderea capacităţii solului de a susține biodiversitatea. Acelaşi lucru se întâmplă şi pe tărâm uman şi spiritual. Când lipseşte credinţa lipseşte forţa care să realizeze unitatea, lipseşte comuniunea. De fapt, comuniunea pleacă de la recompunerea lăuntrică a omului. în tradiţia creştinismului oriental se folosește o frumoasă expresie: „coborârea intelectului în inimă”. Credinţa, ca dar a lui Dumnezeu reconciliază omul cu sine şi îl pune în comuniune cu alţii. Iată de ce este important să privim mereu la Cristos. Nu e suficientă însă o privire exterioară, ci una lăuntrică prin care să-l cunoaştem şi să-l recunoaştem pe Dumnezeu. De aceea spune Sfântul Părinte că „a-l cunoaşte pe Dumnezeu, a-l întâlni, a aprofunda trăsăturile feţei sale pune în joc viaţa noastră, pentru că El intră în dinamismul profund ale fiinţei umane”. Să nu fim sceptici. Plecând tocmai de la experienţa deşertului, papa exprimă speranţa redescoperirii bucuriei de a crede. în deşert omul este bântuit de sete. Când aceasta devine sete de sens şi sete de Dumnezeu atunci omul descoperă ceea ce este esenţial pentru viaţă. Iar pentru Sfântul Părinte credinţa este esenţială, deoarece este „forţa transformatoare” a vieţii. Ce fel de credinţă? „Credinţa în Dumnezeul iubire, care s-a apropiat de om întrupându-se şi dăruindu-se pe Sine însuşi pe cruce pentru a-l mântui şi a-i redeschide porţile cerului, arătând că numai în iubire constă plinătatea omului”. O credinţă care să demaşte „formele de barbarie, puse sub semnul de cuceriri ale civilizaţiei”. O credinţă pentru care „adevărată umanitate” se exprimă prin „locurile, gesturile, timpurile şi formele în care omul este însufleţit de iubirea care vine de la Dumnezeu”. O credinţă care generează „relaţii bogate în iubire, în compasiune, în atenţie şi în slujire dezinteresată faţă de celălalt”. O credinţă care eliberează de propriul egoism, de aroganţa eului închis în el însuşi şi care „umanizează viaţa, şi o face deplin umană”. Şi cea mai mare sursă şi resursă de umanitate este familia, acea familie care produce iubire mai multă decât consumă. Poate fi generată iubirea fără credinţă? Fără a fi luminaţi de chipul lui Isus? pr. Fabian Măriuţ

ce fel de credinta

Ce fel de credinţă? Din dorinţa Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea de-a lungul Anului Credinţei credincioşii din toată lumea vor avea în faţa ochilor icoana lui Isus „unicul Mântuitor". La data de 14 octombrie icoana a ajuns în toate bisericile parohiale din dieceza noastră şi a...

Detalii
Str. Gral. Henri M. Berthelot 19
sector 1, 010164 Bucureşti
Tel: 021 405 6262
Copyright © 2015 Asociatia Familiilor Catolice - Web design and programming
Română English