Asociatia Familiilor Catolice Asociatia Familiilor Catolice
"Duşmăniile ar putea da lecţii prieteniilor în ceea ce priveşte statornicia."
Monseniorul Ghica

Articole Familie

Familia şi viaţa în Duh

Sacramentul Mirului conferă plinătatea darului Duhului Sfânt. Care este noutatea pe care o aduce acest dar în viaţa creştinului, în ce constă această plinătate?

Mai întâi să amintim învăţătura Catehismului Bisericii Catolice: «prin sacramentul Mirului - cei botezaţi - sunt legaţi mai desăvârşit de Biserică, sunt întăriţi cu o putere specială a Duhului Sfânt şi prin aceasta au obligaţia mai strictă de a răspândi şi de a apăra, prin cuvânt şi faptă, credinţa, ca adevăraţi martori ai lui Cristos» (nr. 1285). În cuvinte simple Duhul Sfânt ne dă curajul de a mărturisi credinţa noastră. În acelaşi timp trezeşte întăreşte în noi conştiinţa apartenenţei la Cristos şi la Biserica sa. Fără Duhul Sfânt nu se poate vorbi de viaţă în Cristos. Duhul este semnul maturităţii. Prin puterea sa Cristos „este zămislit" în fiecare, aşa încât „nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine", conform învăţăturii Sfântului Paul (Gal. 2,20).

Duhul Sfânt poartă la maturitate. Care sunt semnele acesteia?

Să ne gândim la parabola celor zece fecioare. Ne putem întreba ce le lipsea celor „neînţelepte"? Unii consideră că lipsa uleiului din candele ar reprezenta insuficienţa faptelor virtuoase săvârşite în viaţă. Pentru Soloviov, un mare gânditor rus, o astfel de supoziţie nu e tocmai adevărată. Ceea ce le lipsea era Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Practicând virtuţile, fecioarele neînţelepte credeau că viaţa creştină constă în acele practici. Nu este suficient un comportament bun. Recunoaşterea prezenţei Duhului Sânt în propria viaţă este un act fundamental. Este vorba de o recunoaştere atât de radicală, încât fiinţa umană se obişnuieşte ca lăuntric să dea mereu prioritate Duhului. De fapt este vorba de o deschidere faţă de Celălalt, şi de a fi profund conştienţi că în El se află puterea, viaţa, înţelepciunea. Maturizarea constă în a acorda mereu această prioritate. Virtuţile, faptele bune nu pot fi „aruncate" în ochii Celuilat. Nu-i poţi spune „uite ce-am făcut!". Dacă ai făcut de unde ai puterea?

Această prioritate acordată Duhului poate fi transpusă în ambientul căsătoriei şi vieţii de familie?

Desigur. Cum altfel s-ar putea explica dragostea conjugală? Am văzut că experienţa spirituală ne învaţă că Duhul este pe primul loc. Când în viaţa de căsătorie îl pun pe celălalt pe primul loc spaţiul meu interior se dilată. Sunt gata să-l primesc, să-l ascult, să-l slujesc. Fiinţa umană se depăşeşte pe sine tocmai în această deschidere. Omul devine mai mare decât omul.

Duhul Sfânt este Duhul Iubirii... nu-i vorba de o prioritate acordată iubirii?

„Dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat" (Rm 5,5). Cuvintele Sfântului Paul descriu măreţia omului, exaltarea lui. Misiunea fiinţei umane este de a duce mai departe iubirea care vine de la Dumnezeu. Duhul Sfânt le dă soţilor putinţa de a fi martori ai acestei iubiri plecâd de la propria lor trăire, de la viaţa lor zilnică, de la exercitarea misiunii lor de soţi şi părinţi. În funcţie de aceasta se pot găsi două categorii de oameni: care sufocă Iubirea şi care o mărturisec. Axa umanităţii trece prin aceşti doi poli: Iubirea dumnezeiescă ce ne este dată şi egoismul uman care sufocă. Când învinge iubirea avem de-a face cu o viaţă sfântă, când învinge egoismul avem de-a face cu o viaţă păcătoasă.
Când soţul/soţia nu mai trăiesc viaţa lor pentru sine, ci şi unul şi celălalt dau prioritate Duhului, atunci ei se depăşesc pe sine. Oare primirea darului copiilor şi educarea lor contiunuă la o viaţă frumoasă nu devine expresie a acestei depăşiri? Viaţa spirituală în familie presupune curajul de a se depăşi pe sine...


Duhul Sfânt lucrează în viaţa obişnuită a familiei, în viaţa sa de zi cu zi..

Redescoperirea vieii normale, de toate zilele, este o minunată ocazie de creştere spirituală. Înlăuntrul relaţiei de cuplul ceea ce este obişnuit, ordinar, ar putea fi trăit într-un mod extraordinar, datorită prezenţei harului Duhului Sfânt. Putem vorbi de o spiritualitatea a vieţii obişnuite. În acest fel fiecare gest devine semnificativ: cafeaua sau ceaiul de dimineaţă, călcatul lenjeriei, spălatul vaselor, aspiratul covoarelor... Vreau aici să trag un semnal de alarmă. Tot mai adesea cuplurile moderne trăiesc o dramă. Pentru ele viaţa obişnuită este un consum al iubirii, o frustrare.
Creşterea în cadrul „obişnuitului", în schimb, este marea lecţie pe care soţii o au de învăţat. Repetarea gesturilor, cuvintelor, muncilor este un prilej de a arăta dragostea care se reînnoieşte. În timpul logodnei tinerii îşi spun deseori "te iubesc", nu se plictisesc să o repete, nici să o audă; căsătoriţii chiar dacă nu-şi spun atât de des prin cuvinte "te iubesc" o fac totuşi prin gesturi concrete, foarte obişnuite. Duhul Sfânt lucrează în chip tainic prin acestea.

 

Str. Gral. Henri M. Berthelot 19
sector 1, 010164 Bucureşti
Tel: 021 405 6262
Copyright © 2015 Asociatia Familiilor Catolice - Web design and programming
Română English