Asociatia Familiilor Catolice Asociatia Familiilor Catolice
"Duşmăniile ar putea da lecţii prieteniilor în ceea ce priveşte statornicia."
Monseniorul Ghica

Articole Familie

Familia şi şcoala

Ce frumos ar fi dacă şcoala ar fi întotdeauna o prelungire a familiei! Realitatea pare a fi diferită în aşa-zisa "societate de tranziţie". Prea multe probleme ca să ne mai gândim la legătura dintre familie şi şcoală. O serie de dificultăţi sunt de natură economică. Stim bine că mulţi dintre părinţi au muncit poate din greu şi pe bani puţini pentru fii lor. Mulţi dintre ei au pus pe balanţă grija pentru cele zilnice cu dorinţa ca fii lor să fie învăţaţi şi să o ducă mai bine. Dar greutăţile părinţilor nu sunt departe nici de dascăli. Recentele lor revendicări salariale, la începutul acestui nou an şcolar, sunt o vădită confirmare a situaţiei lor precare. Zicătoarea "cine are carte are parte" nu pare să mai fie atât de grăitoare. Altele sunt criteriile prin care cineva îşi poate "face parte". Cinstea şi omenia, pe care doritorul de carte le-ar pune la mare preţ, ca valori ale unei vieţi cu adevărat frumoase, sunt prea des înlocuite în mod brutal de o serie de "oportunisme". De fapt, nu mai contează prea mult cine eşti, dar ce ai.

O scoală bună de fapt ar trebui să insiste pe latura fiinţei. Ar trebui să dea răspunsuri la întrebarea "cine sunt?". Hai să ne gândim la tipica întrebare pe care în lumea satului un trecător o pune copilului aflat la drum "a cui eşti?". Cred că şcoala trebue să ajute elevul, studentul să dea un răspuns acestei întrebări. Dar întrebarea nu poate naşte decât din dialog. O insistenţă exclusivă asupra instrucţiei introduce copilul sau tânărul în sfera lui "a avea". A intra în posesia unor cunoştinţe, nu este totdeauna şi o adevărată cunoaştere. Acumularea de informaţii riscă de-atâtea ori să poarte la monolog. Adevărata cunoaştere este comunicabilă şi invită la dialog.

Dialogul , ce vine de la grecul dia-logos, şi care într-o traducere aproximativă ar însemna cuvânt în doi, este modalitatea de mult intuită de marii pedagogi (de exemplu, maieutica lui Socrate) prin care se poate ajunge la veritabila cunoaştere. Doar când cuvântul profesorului, învăţătorului prinde viaţă şi în elev, student şi-l îmbogăţeste cu atributele fiinţei ca omenia şi cinstea ne aflăm pe calea cea bună.

Dar dialogul trebuie să se extindă şi la realţia şcolii cu familia. Dacă am defini familia drept "comunitate de viaţă şi iubire"(Gaudium et spes 48) ne dăm seama că atunci şcoala, ca prelungure a familiei, ar trebui să fie un loc unde copii şi tinerii noştri învaţă să-l iubească şi preţuiască pe altul (semenul, aproapele), care uneori este atât de diferit de sine.

Iată de unde naşte exigenţa unui dialog sincer şi deschis dintre părinţi şi professori. Atât timp cît ar persista ruptura sau paralelismul între şcoală şi familie, şi cât timp scoala ar fi doar un loc de «parcare a copilui», şi nu o instanţă educativă care să implice efortul comun dascăli/părinţi, ne aflăm în faţa unui situaţii paradoxale. Iat-o. Pe de o parte părinţii sunt în stare să de-a totul pentru fii lor. Dar poate prea des jertfa lor se rezumă la sfera materială. Este adevărat că în mulţi părinţi există grija precumpănitoare faţă de "păinea cea de toate zilele", o constantă a societăţii de tranziţie, dar asta nu justifică declinarea responsabilităţii educative doar în favoarea şcolii. Dar atenţie şi la ce se interpune în drumul dintre şcoală şi casă: strada, televiziunea, şi alte agenţii ce pretind să fie educative... Ar fi de luat în consideraţie şi misiunea educativă a Bisericii. Şi în acest caz este necesară o colaborare cu părinţii, ba mai mult trebuie luată în considerare şi "măsura" deschiderii acestora la Cuvântul Evangheliei. Pe de altă parte aceiaşi părinţi gata să dea totul fiilor, renunţă la dialogul cu şcoala şi, chiar dacă nu totdeuna în mod voit, la transmiterea valorilor comuniunii, iubirii, omeniei, cinstei..., care ar fi sarcina conjugată a familiei şi a şcolii...a Bisericii....

Îmi permit să închei această consideraţie cu un îndemn adresat deopotrivă părinţilor şi dascălilor. Or fi multe probleme şi chiar necazuri, dar în sufletului unui copil, al unui tânăr se ascunde speranţa zilei de mâine. Dragi dacăli şi dragi părinţi prin colaborarea vostră arătaţi nu numai că nu vreţi ca flacăra speranţei să se stingă, dar ca să ardă şi mai puternic.

 

Str. Gral. Henri M. Berthelot 19
sector 1, 010164 Bucureşti
Tel: 021 405 6262
Copyright © 2015 Asociatia Familiilor Catolice - Web design and programming
Română English