Asociatia Familiilor Catolice Asociatia Familiilor Catolice
"Nu există închisoare pentru lumea care-L iubeşte pe Dumnezeu."
Monseniorul Ghica

Articole Familie

Familia şi ecumenismul

Unul dintre scopurile declarate ale Conciliului Vatican al II-lea este „promovarea refacerii unităţii între toţi creştinii" (Unitatis Redintegratio, 1). Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea în chiar primul său discurs ţinut cardinalilor după alegerea sa ca papă spune: „actualul Succesor al lui Petru se lasă interpelat în prima persoană de această exigenţă şi este dispus să facă ceea ce-i stă în putere pentru a promova cauza fundamentală a ecumenismului". Dacă ecumenismul este o prioritate, care este rolul familiilor creştine, în special al acelora care se bazează pe căsătoriile mixte, în promovarea acestuia?

Pentru a răspunde la această întrebare ţin să fac unele precizări. Prima are în vedere ecumenismul ca răspuns la lipsa de unitate din sânul Bisericii lui Cristos. Într-o lectură spirituală despărţirea credincioşilor constituie o contra-mărturie a rugăciunii lui Cristos şi a Evangheliei („ca toţi să fie una"), dar şi un scandal pentru lume. Cămaşa unică a lui Cristos estre ruptă, iar creştinii par a se mulţumi fiecare cu petecul său. Pentru a revitaliza exigenţa de unitate a Bisericii ar trebui, după părerea mea, să începem cu reactualizarea capacităţii noastre de a suferi pentru că trăim la distanţă, pentru că suntem despărţiţi. Poate că schisma de la 1054, a cărei consecinţe le trăim, nu avea ca motivaţie doar dorinţa de putere şi prestigiu, cât mai ales lipsa de interes faţă de destinul celuilalt. În această cheie spirituală înţelegem şi observaţia pe care o face Catehismul Bisericii Catolice, 1634, cu privire la căsătoria mixtă: „soţii riscă să resimtă drama dezbinării creştinilor chiar în sânul căminului lor". Drama produce o tensiune care în multe cazuri generează tentaţia indiferenţei religioase. Este vorba în fapt de o neutralitate nesănătoasă pentru căsnicie şi pentru educaţia copiilor.

În al doilea rând să luăm în consideraţie termenul ecumenism. Surprinzător el lipseşte din Dicţionarul explicativ al limbii române (1998). Aici întâlnim doar vocea ecumenic cu sensul de „autoritate extinsă la întreaga biserică creştină". A ne opri doar la acesta ar însemna o sărăcire a termenului. Ecumenism derivă din grecescul oikouméne, care indica întreaga lumea cunoscută, în antichitate, pământul pe atunci locuit. În actuala accepţie ecumenismul, pe lângă statutul său de mişcare către unitate, de reparare a scandalului despărţirii între cei care sunt ucenicii lui Cristos, este o atitudine interioară. In acest sens sunt grăitoare aceste cuvinte „nu există un ecumenism autentic fără convertirea interioară" (Unitatis Redintegratio, 7). Ultimele două elemente sunt de o deosebită importanţă pentru o familie creştină: locul comun, casa, şi convertirea interioară.

În al treilea rând ne oprim doar la acele cupluri de soţi formate din creştini care provin din confesiuni diferite. Deoarece mediul în care trăim este unul majoritar ortodox ne referim mai ales la căsătoriile mixte dintre o persoană catolică şi una ortodoxă. Nu luăm în consideraţie căsătoriile cu disparitate de cult, între o persoană catolică şi una nebotezată.

Acum mă întorc la întrebarea iniţială. Căsătoria creştină răspunde lipsei de unitate din Biserică prin însă-şi proprietăţile sale esenţiale: unitatea şi indisolubilitatea. Fiind chip al legăturii indisolubile dintre Cristos şi Biserica sa, căsătoria creştină, deci cea dintre doi botezaţi, cea mixtă inclusiv, este semnul unităţii regăsite dar mereu de înfăptuit. Consimţământul soţilor nu se opreşte doar la momentul celebrării căsătoriei, ci este un act care se prelungeşte pe toată perioada vieţii: „până când moartea ne va despărţi". „Da"-ul din ziua cununiei nu numai că se actualizează prin fiecare cuvânt, gest şi faptă a soţilor dar se consolidează chiar în pofida diferenţelor.

Aţi amintit mai înainte că tocmai diferenţele, în chip special cele confesionale, pot constitui un risc şi inclusiv o durere. Atunci cum ar putea ele să unească?

Consider că o bună pregătire la căsătorie poate ajuta la cunoaşterea diferenţelor, la descoperirea că ele nu sunt insurmontabile, şi de asemenea la asumarea riscului care provine din ele. În timpul pregătirii pe lângă prezentarea învăţăturilor cu privire la unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei, a scopurilor acesteia (binele soţilor şi cel al copiilor) viitorilor soţi li se prezintă exigenţele speciale la care este chemată partea catolică. Obligaţiile părţii catolice care derivă din credinţă sunt practicarea acesteia şi obligaţia de a creşte copii în credinţă, după propriile forţe. Evitarea „presiunilor nedrepte" pentru a obţine schimbarea convingerilor religioase, neîngrădirea liberei manifestări a credinţei în practica religioasă. Pentru Familiaris Consortio, 78 căsătoriile mixte pot da un impuls special mişcării ecumenice, mai ales când „ambii soţi sunt statornici în practicarea obligaţiilor lor religioase. Botezul comun şi dinamismul harului oferă soţilor din aceste căsătorii baza şi motivele necesare pentru a-şi exprima unitatea în sfera valorilor morale şi spirituale".

În acest fel ne reîntoarcem la problematica convertirii interioare, a spiritualităţii vieţii de familie. Aici fie pentru catolici, fie pentru ortodocşi diferenţele devin secundare. Prioritară este urmarea lui Cristos. Protagonist este Duhul Sfânt, adevăratul artizan al unităţii. La nivelul convertirii interioare, datorată harului, poate fi transfigurată şi durerea separării pe care o poartă Biserica vizibilă. Această durere în mod paradoxal devine într-o căsătorie mixtă ocazia unei iubiri mai mari.

 

Str. Gral. Henri M. Berthelot 19
sector 1, 010164 Bucureşti
Tel: 021 405 6262
Copyright © 2015 Asociatia Familiilor Catolice - Web design and programming
Română English