Spiritualitatea familiei Sfinţii familiei

Sf. Maria Goretti , fecioară martiră (1890 - 1902)

Comemorare: 6 iulie

Patroană a copiilor, tinerilor, victimelor violului.

„Susţinută de harul ceresc, cu voinţă puternică şi generoasă, şi-a sacrificat viaţa numai să nu piardă gloria fecioriei" (Papa Pius al XII-lea, Omilia din ziua canonizării: AAS 42, 1950, 581).

În ziua de 24 iunie 1950, mai înainte de a coborî în Piaţa Sf. Petru pentru canonizarea Mariei Goretti, în faţa unei mulţimi nenumărate de oameni, Pius al XII-lea a voit să se întâlnească cu mama micii martire. Mama Assunta urma să asiste la solemna ceremonie de la fereastra palatului vatican. Papa s-a aplecat asupra ei, aşezată într-un scaun cu rotile, şi i-a sărutat mâna pentru a mărturisi cu a acest gest că sfinţenia eroică a fiicei îşi avea rădăcini în sfinţenia nu mai puţin eroică a mamei.
Familia Goretti era din Corinaldo nelle Marche. Când Luigi şi Assunta s-au căsătorit, erau săraci. Maria, prima fiică, s-a născut la 16 octombrie 1890 şi a fost botezată în aceeaşi zi. şase ani mai târziu, episcopul, în vizita sa pastorală, i-a dat şi sacramentul Mirului.

Emigranţi în căutare de pâine
O dată cutrecerea anilor şi cu naşterea altor patru fii, soţii Goretti au trebuit să-şi caute de lucru în altă parte. În timp ce atâţia concetăţeni încercau aventura emigrării în America, ei au acceptat să lucreze în parte într-o fermă din Agro Pontino, Ferriere din Conca, la 10 km depărtare de Nettuno. Un loc unde nimeni nu voia să meargă, deoarece era infestat de malarie; dar familia Goretti nu avea de ales ceva mai bun şi s-a mutat acolo.
În timp ce părinţii lucrau din greu la munca câmpului, Maria le gătea fraţilor mai mici şi păstra curăţenia în casă, făcând tot ceea ce mama o învăţa în privinţa treburilor casnice.
Totuşi, într-o seară, tatăl nu s-a mai întors. Căzuse la marginea unei mlaştini, învins de malarie. Era în anul 1900 şi Maria nu avea decât 10 ani.
Proprietarul moşiei i-a cerut văduvei să plece considerând-o incapabilă să îndeplinească munca singură. Dar unde să se ducă împreună cu cinci copii, toţi mici? L-a rugat pe stăpân să o pună la încercare timp de un an, timp în care ea va cultiva terenul şi îşi va îndeplini datoriile ce-i reveneau prin contracul de arendă.
La timpul recoltatului, care în acel an a fost foarte abundent, Assunta a făcut conturile cu proprietarul şi a fost în deficit cu 15 lire din cauza cheltuielilor avute la moartea soţului. Din nefericire, legea comerţului era fără inimă şi stăpânul a acceptat să rămână pe moşie, cu condiţia să se asocieze lui Serenelli, care locuia în aceeaşi casă şi cultiva alte terenuri ale aceluiaşi stăpân. Sărmana Assunta, de acum, avea să aibă doi stăpâni: unul îndepărtat şi exigent, celălalt, alături de dânsa, dar şi mai periculos. Cele două familii au mers la muncă împreună şi, în ochii tuturor, părea că este soluţia ideală, deoarece şi Serenelli era văduv şi avea doi copii. În timp ce el, cu fiul său mai mare, Alessandro, şi cu Assunta, lucrau la câmp, Maria avea grijă de casă şi de copiii celor două familii, şi pentru toţi pregătea hrana şi cârpea hainele.

Fără şcoală, uneori la Liturghie şi multă muncă
Mersul la şcoală pentru ea a rămas ca un vis. Când era posibil, mergea cu mama şi cu fraţii la Liturghia duminicală, la Nettuno. Purta greutatea şi responsabilitatea familiei împreună cu mama şi, când o vedea preocupată, îi spunea: „Curaj, mamă! Dumnezeu ne va ajuta!"
Foarte curând, Serenelli a făcut-o pe Assunta să înţeleagă că, dacă ea voia să dea de mâncare fiilor, trebuia mai întâi să se supună cererilor sale, care nu-i făceau cinste.. şi cum Assunta nu era dispusă să cedeze, Serenelli a început să-i controleze până şi ouăle din poiată şi să dea tot mai puţine alimente familiei Goretti. Assunta prefera să sufere de foame decât să arunce dezonoarea asupra ei şi asupra copiilor.
Cu mare sacrificiu, Maria frecventa catehismul şi a făcut Prima Împărtăşanie, foarte probabil în sărbătoarea Trupul Domnului din 1902. În acea zi, i-a cerut lui Isus două lucruri: paradisul, pentru tatăl ei, şi, pentru sine, harul să fie mereu mai bună.
Avea 12 ani împliniţi şi arăta foarte bine. Nu avusese încă timpul să viseze la viitorul ei: pentru moment, era procupată să-l iubească pe Dumnezeu cu toată inima şi să-şi ajute mama şi fraţii.
Într-o zi, în timp ce lua apă din izvor, a auzit vorbele murdare ale unei fete şi ale unui tânăr. S-a tulburat şi i-a relatat mamei sale acest fapt. „şi tu - i-a spus Assunta - de ce ai stat să-i asculţi?". „Până să se umple găleata, ce puteam face?" şi atunci, mama i-a spus: „Fă ca ceea ce a intrat pe o ureche să iasă pe cealaltă. Vezi, fiica mea, cum tu te mirir de alţii, şi alţii s-ar putea mira de tine, dacă ai face la fel". Maria a asigurat-o pe mama sa: „Dacă aş ajunge să vorbesc aşa, mai bine aş prefera să mor!"
Fiul lui Serenelli, Alessandro, de acum avea 18 ani, era mândria tatălui său nu numai pentru că era robust şi ştia să lucreze câmpul, dar şi pentru că - lucru rar pe atunci - ştia să citească şi să scrie. Când mergea la oraş, cumpăra întotdeauna şi unele reviste nu tocmai recomandabile şi, la mustrările Assuntei, tatăl lui îl apăra, spunând că trebuie să se exercite în lectură.

Nu putea să creadă
Într-o zi, tânărul i-a făcut propuneri indecente Mariei şi, la refuzul ei, temându-se ca ea să nu-i vorbească mamei, a ameninţat-o cu moartea şi cu expulzarea de pe moşie. Copila nu putea să creadă: până atunci, îl considerase pe Alessandro ca pe un adevărat frate şi nu înţelegea cum putea să aibă asemenea sentimente. Nu i-a spus nimic mamei, ca să nu înrăutăţească şi mai mult raporturile deja tensionate dintre cele două familii. Alessandro s-a întors, însă, pentru a încerca a doua oară, şi de această dată, fără succes. Orbit de patimă, s-a gândit că ar putea-o face pe fată să se răzgândească dacă o va ameninţa mai concret cu moartea, luând asupra sa un stilet rudimentar. Era 5 iulie 1902. Goretti şi Serenelli erau împreună la muncă, pe aria din faţa casei, pentru a bate grâul, într-un climat zgomotos şi festiv tipic pentru acele circumstanţe. Maria, ca de obicei, era preocupată cu treburile casei şi, după ce a pus la punct casa, a ieşit pe palierul scării casei şi cârpea cămaşa lui Alessandro.

Martiriul
Acesta, aducând o scuză banală, a părăsit munca şi a urcat scara. Dar să-l lăsăm acum pe Alessandro să povestească durerosul episod, în timpul procesului de beatificare: „M-am dus lângă Maria şi am invitat-o să vină înăuntru. Ea nu a răspuns, nici nu s-a mişcat. Atunci am apucat-o... de un braţ şi, pentru că ea se împotrivea, am târât-o înăuntru în bucătărie... Ea şi-a dat bine seama de ceea ce voiam şi îmi spunea: «Nu, nu, Dumnezeu nu vrea asta; dacă faci asta, ai să mergi în iad». Văzând că nu vrea să cedeze..., m-am înfuriat, am luat stiletul şi am început s-o lovesc... Ea mă dojenea şi se zbătea..., strigând mereu: «Ce faci, Alessandro? Ai să te duci în iad...». Îmi amintesc că am văzut şi sânge pe hainele ei şi apoi am abandonat-o în timp ce ea se zbătea încă, dar înţelesesem bine că am lovit-o mortal".
Cu mare greutate, strigătele victimei au fost auzite în mijlocul zgomotoasei arii, şi când mama ei s-a dus în grabă în casă, a găsit-o într-un lac de sânge. A fost transportată la spitalul „Orsenico di Nettuno", dar, din cauza pierderii prea mari de sânge şi a peritonitei septice provocate de cele paisprezece lovituri, medicii nu au reuşit s-o mai salveze.
Deşi se afla în mijlocul unor dureri atroce, Maria, având-o alături pe mama sa, a păstrat o seninătate şi stăpânire de sine care au trezit mirarea medicilor şi a infirmierelor. Aşa i-a povestit ea mamei cele petrecute: „Alessandro voia să-mi facă rău şi eu n-a¬m voit". Faţă de tânăr n-a arătat nici un resentiment şi, la întrebarea dacă îl iartă, ea a răspuns: „Din iubire pentru Isus, îl iert". Apoi a adăugat: „Vreau ca şi el să vină cu mine în paradis". A murit a doua zi după atentat, la 6 iulie 1902, după ce l-a primit pe Isus în Euharistie.
Alessandro, abia ieşit din închisoare, în 1928, a mers să o întâlnească pe mama martirei pentru a-i cere iertare, şi cei doi, în semn de reconciliere, s-au împărtăşit împreună în noaptea de Crăciun a acelui an. Dar deja în 1910, Alessandro se căise şi o visase pe „Marietta" în paradis, culegând flori pe care i le dăruia cu un zâmbet inconfundabil.
Despre Maria Goretti s-au scris următoarele: „Această copilă sfântă, martiră a propriei curăţii, este sfânta cea mai tipică pentru timpul nostru, cea mai veche şi cea mai nouă". Astăzi, istoria vieţii sale este cunoscută şi admirată în intreaga lume catolică, şi nu numai.

Sursa: Enrico Pepe, Martiri şi sfinţi din calendarul roman, Ed. Sapienţia, Iaşi, 2007.