Documentele de bază ale Bisericii CatoliceConciliul Vatican al II-lea

Inter mirifica: Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială

29 octombrie 2001Conciliul Vatican II
Decretul asupra mijloacelor de comunicare socială
INTER MIRIFICA

PAUL, EPISCOP,
SLUJITOR AL SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU,
ÎMPREUNĂ CU PĂRINŢII SFÂNTULUI CONCILIU
SPRE AMINTIRE PERPETUĂ
4 decembrie 1963

Introducere
1. DINTRE MINUNATELE descoperiri ale tehnicii pe care geniul uman le-a extras, mai ales în zilele noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, din lucrurile create, Biserica le primeşte şi le urmăreşte cu o solicitudine deosebită pe acelea care privesc mai direct sufletul omenesc şi au deschis căi noi de a comunica mai uşor ştiri, idei şi orientări de tot felul. Iar dintre aceste descoperiri se evidenţiază mijloacele care, prin natura lor, pot atinge şi influenţa nu numai indivizi izolaţi, ci mulţimi întregi şi toată societatea umană, cum ar fi presa, cinematograful, radioul, televiziunea şi altele de acest fel, care pot fi numite, aşadar, pe drept „mijloace de comunicare socială".

2. Sfânta Maică Biserica ştie că aceste mijloace, bine întrebuinţate, oferă neamului omenesc avantaje mari, întrucât contribuie mult la destinderea şi îmbogăţirea sufletelor şi la răspândirea şi întărirea împărăţiei lui Dumnezeu. Mai ştie însă că oamenii le pot folosi împotriva planului Creatorului divin şi le pot întoarce spre propria pierzare; mai mult, ea se nelinişteşte şi inima ei de mamă se umple de durere văzând pagubele pe care reaua lor folosire le-a adus adeseori omenirii.

De aceea, Conciliul, continuând să manifeste aceeaşi grijă neobosită arătată de suveranii pontifi şi de episcopi într-un domeniu atât de important, consideră de datoria lui să trateze principalele probleme legate de mijloacele de comunicare socială. El e convins, de altfel, că doctrina şi normele de disciplină propuse în acest fel vor fi de folos nu numai pentru mântuirea creştinilor, ci şi progresului întregii omeniri.

Capitolul I
NORME PENTRU DREAPTA FOLOSIRE A MIJLOACELOR DE COMUNICARE SOCIALĂ
Îndatoririle Bisericii

3. Întrucât Biserica Catolică a fost instituită de Cristos Domnul pentru a aduce mântuirea tuturor oamenilor şi de aceea este presată de necesitatea de a le vesti evanghelia, ea consideră de datoria ei să predice vestea mântuirii şi cu ajutorul mijloacelor de comunicare socială şi să-i înveţe pe oameni folosirea dreaptă a acestor mijloace. Biserica are, aşadar, dreptul înnăscut de a folosi şi de a poseda orice mijloc de acest fel în măsura în care e necesar sau util pentru educaţia creştină şi pentru întreaga ei operă de mântuire a sufletelor. E de datoria păstorilor să-i educe şi să-i orienteze pe credincioşi astfel încât aceştia să urmărească şi cu ajutorul acestor mijloace mântuirea şi desăvârşirea proprie şi a întregii familii umane. Le revine mai ales laicilor să însufleţească de spirit uman şi creştin aceste mijloace pentru ca ele să răspundă pe deplin marii aşteptări a comunităţii umane şi planului lui Dumnezeu.

Legea morală

4. Pentru o dreaptă folosire a acestor mijloace este absolut necesar ca toţi aceia care le utilizează să cunoască normele ordinii morale şi să le aplice cu fidelitate în acest domeniu. Să ţină, aşadar, seama de conţinutul comunicării, în funcţie de natura proprie a fiecărui mijloc; totodată să nu scape din vedere condiţiile şi împrejurările în care se realizează comunicarea: scopul, persoanele, locul, timpul etc., căci acestea îi pot modifica valoarea morală, ba chiar o pot schimba total. În acest sens, trebuie avut în vedere şi modul propriu de acţiune al fiecăruia dintre mijloace, adică puterea lui de convingere; aceasta poate fi atât de mare încât oamenii, mai ales cei care nu sunt pregătiţi, reuşesc cu greu să o observe, să o domine şi, dacă e cazul, să o respingă.

Dreptul la informare

5. În special e necesar ca toţi cei interesaţi în materie să-şi formeze o conştiinţă dreaptă cu privire la folosirea acestor mijloace, mai ales în privinţa unor probleme mai puternic controversate în timpurile noastre.

Prima problemă priveşte informarea sau culegerea şi difuzarea ştirilor. Desigur că, datorită progresului societăţii moderne şi legăturilor din ce în ce mai strânse dintre membrii ei, informarea a devenit foarte utilă şi de cele mai multe ori necesară. Difuzarea rapidă a evenimentelor şi a faptelor oferă fiecărui om posibilitatea de a avea o cunoaştere completă şi continuă a lor, astfel încât să poată contribui în mod eficace la binele comun şi toţi împreună să poată promova mai uşor prosperitatea şi progresul întregii societăţi. Societatea umană are, aşadar, dreptul la informare asupra celor ce interesează pe oameni, fie ca indivizi, fie în comun, după condiţiile respective. Dar buna exercitare a acestui drept cere ca, în ceea ce priveşte obiectul, comunicarea să fie mereu adevărată şi completă, ţinând seama de dreptate şi caritate. Iar în ceea ce priveşte modalitatea ei, să fie cinstită şi adecvată, adică să respecte cu sfinţenie, în dobândirea şi difuzarea ştirilor, legile morale precum şi drepturile legitime şi demnitatea omului; căci nu orice cunoaştere e de folos, „însă dragostea construieşte" (1Cor 8,1).

Artă şi morală

6. A doua problemă priveşte raporturile a ceea ce oamenii numesc drepturile artei cu normele legii morale. Întrucât controversele crescânde pe această temă nu rareori îşi au originea în concepţii false asupra eticii şi esteticii, Conciliul declară că primatul ordinii morale obiective trebuie respectat în mod absolut de toţi. Această ordine este singura capabilă să depăşească şi să armonizeze toate celelalte ordini de activităţi umane, oricât de nobile, inclusiv arta. Căci numai ordinea morală cuprinde pe om în totalitatea fiinţei sale de creatură a lui Dumnezeu, înzestrată cu raţiune şi chemată la cele supranaturale; această ordine, dacă este păstrată integral şi fidel, îl duce la dobândirea perfecţiunii şi fericirii depline.

Prezentarea răului moral

7. În sfârşit, relatarea, descrierea sau reprezentarea răului moral pot, cu siguranţă, şi prin mijloacele de comunicare socială, să contribuie la analizarea şi cunoaşterea mai profundă a omului, la punerea în lumină a splendorii adevărului şi a binelui, obţinând, de altfel, şi efecte dramatice mai reuşite; totuşi, ca nu cumva să se aducă sufletelor mai mult prejudicii decât foloase, trebuie avută în vedere o respectare deplină a legilor morale, mai ales dacă este vorba de lucruri cărora li se datorează respect sau de lucruri care trezesc mai uşor pasiunile dezordonate în omul rănit de prihana strămoşească.

Opinia publică

8. Deoarece opinia publică exercită astăzi o foarte mare influenţă şi autoritate în viaţa atât privată cât şi publică a cetăţenilor, oricine ar fi ei, e necesar ca toţi membrii societăţii să-şi îndeplinească şi în acest domeniu datoriile de dreptate şi caritate, străduindu-se astfel, şi cu ajutorul acestor mijloace, să formeze şi să răspândească opinii generale corecte.

Îndatoririle publicului receptor

9. Îndatoriri deosebite îi revin şi publicului receptor - cititorilor, spectatorilor şi ascultătorilor care, printr-o alegere personală şi liberă, primesc mesajele difuzate prin aceste mijloace. Căci o dreaptă alegere le cere să prefere înainte de toate ceea ce se distinge prin virtute, ştiinţă şi artă şi să evite ceea ce le poate fi cauză sau ocazie de prejudiciu spiritual, ori prin exemplul rău îi poate primejdui pe alţii; să evite, de asemenea, tot ceea ce se opune binelui şi promovează răul prin mijloacele de comunicare socială. Aceasta se întâmplă când sunt încurajaţi financiar aceia care folosesc aceste mijloace urmărind numai profitul economic.

Aşadar, pentru ca publicul receptor să poată împlini legea morală, să nu-şi neglijeze datoria de a se informa la timp despre opinia autorităţii competente în această materie şi să se conformeze ei după normele unei conştiinţe drepte; pe de altă parte, pentru a rezista mai bine sugestiilor îndoielnice şi pentru a le accepta mai deplin pe cele bune, să aibă grijă să-şi orienteze şi să-şi formeze conştiinţa prin mijloace potrivite.

Datoriile tinerilor şi părinţilor

10. Receptorii, mai ales cei tineri, trebuie să aibă grijă să se deprindă cu o utilizare moderată şi disciplinată a acestor mijloace; să se străduiască să înţeleagă profund cele văzute, auzite, citite; să discute despre ele cu educatorii lor şi cu persoanele competente, învăţând astfel să emită asupra acestor lucruri o judecată dreaptă. Părinţii să-şi amintească de îndatorirea lor de a veghea cu grijă ca nu cumva să treacă pragul casei lor spectacole, publicaţii etc. contrare credinţei sau moravurilor bune şi nici copiii lor să nu vină în contact cu ele în altă parte.

Îndatoririle autorilor

11. Principala răspundere morală în privinţa dreptei folosiri a mijloacelor de comunicare socială le revine ziariştilor, scriitorilor, actorilor, regizorilor, producătorilor, editorilor, impresarilor, distribuitorilor şi proprietarilor de săli de spectacol, vânzătorilor, criticilor şi tuturor celor care contribuie în vreun fel la elaborarea şi difuzarea comunicaţiilor. Este evident că numeroase şi grave îndatoriri le revin în condiţiile actuale ale omenirii întrucât, prin activitatea lor de informare şi influenţare, pot duce neamul omenesc la bine sau la rău.

Ei sunt datori să reglementeze interesele economice, politice şi artistice de aşa manieră încât acestea să nu se opună niciodată binelui comun. Pentru a realiza mai uşor aceasta, este de dorit ca ei să se afilieze asociaţiilor profesionale care impun membrilor - solicitându-le, dacă e cazul, angajamentul de a respecta codul moral - păstrarea legilor morale în activităţile şi îndatoririle lor profesionale. Să-şi amintească, de asemenea, că cea mai mare parte a cititorilor şi spectatorilor e formată din tineri care au nevoie de o presă şi de spectacole care să le ofere o destindere onestă şi să le îndrepte mintea spre idealuri nobile. În sfârşit, să aibă grijă ca tot ce se difuzează în legătură cu religia să fie încredinţat spre elaborare unor persoane demne şi competente şi să fie realizat cu respectul cuvenit.

Îndatoririle autorităţilor civile

12. Îndatoriri deosebite revin, în această materie, autorităţii civile, în vederea binelui comun pe care aceste mijloace trebuie să-l slujească. Aceeaşi autoritate trebuie să apere şi să protejeze, în cadrul misiunii ei, adevărata şi dreapta libertate de informare, mai ales în domeniul presei, libertate indispensabilă progresului societăţii moderne; să promoveze religia, cultura şi artele în ce au ele mai bun; să asigure publicului receptor exercitarea liberă a drepturilor sale legitime. Pe lângă acestea, puterii civile îi revine datoria să sprijine anumite iniţiative deosebit de utile mai ales pentru cei tineri şi care, fără acest ajutor, n-ar putea fi realizate.

În sfârşit, autoritatea civilă, care se îngrijeşte pe drept cuvânt de bunăstarea fizică a cetăţenilor, are datoria ca, prin promulgarea de legi şi aplicarea lor eficientă, să vegheze ca nu cumva folosirea în scopuri rele a acestor mijloace să cauzeze prejudicii grave moralităţii publice şi progresului societăţii. O astfel de vigilenţă nu constituie în nici un fel o îngrădire a libertăţii indivizilor sau grupurilor, mai ales în lipsa unor garanţii sigure din partea acelora care prin profesia lor utilizează aceste mijloace.

O grijă specială va fi acordată apărării tineretului de presa şi spectacolele care sunt dăunătoare vârstei lor.

Capitolul II
MIJLOACELE DE COMUNICARE SOCIALĂ ŞI APOSTOLATUL CATOLIC
Acţiunea păstorilor şi a credincioşilor

13. Toţi fiii Bisericii să se străduiască în unitate de gând şi intenţie pentru ca mijloacele de comunicare socială să fie utilizate fără întârziere şi cu cea mai mare eficienţă în multiplele opere de apostolat, după cum o cer împrejurările, prevenind iniţiativele dăunătoare şi aceasta mai ales în ţările în care progresul moral şi religios cere o intervenţie mai urgentă şi mai activă.

Păstorii, aşadar, să-şi dea tot interesul să-şi împlinească misiunea în acest domeniu, misiune strâns legată de datoria lor generală de evanghelizare; de asemenea, laicii angajaţi în utilizarea acestor mijloace să caute să dea mărturie pentru Cristos, în primul rând, îndeplinindu-şi bine şi în spirit apostolic îndatoririle proprii. Pe lângă aceasta, să aducă acţiunii pastorale a Bisericii, în măsura mijloacelor de care dispun, sprijinul unei colaborări directe pe plan tehnic, economic, cultural şi artistic.

14. Directive speciale

a) Presa

În primul rând trebuie încurajate, în general, publicaţiile oneste. Iar pentru a-i hrăni pe deplin pe cititori cu spirit creştin, se va crea şi se va răspândi o presă specific catolică. Aceasta, editată şi dependentă fie direct de autoritatea bisericească, fie de persoane catolice, să urmărească în mod deschis formarea, întărirea şi promovarea unei opinii publice conforme cu dreptul natural şi cu doctrina şi morala catolică şi să difuzeze şi să explice corect faptele care privesc viaţa Bisericii. Credincioşii să fie conştientizaţi de necesitatea de a citi şi răspândi presa catolică în scopul formării unei judecăţi creştine asupra tuturor evenimentelor.

b) Cinematografia

Se va promova şi se va asigura, prin toate mijloacele adecvate, producerea şi difuzarea unor filme utile pentru o destindere onestă şi având o reală valoare culturală şi artistică: e vorba, în primul rând, de filmele destinate tineretului. Acest lucru se realizează mai ales susţinând şi coordonând mijloacele şi iniţiativele unor producători şi difuzori bine intenţionaţi, recomandând filmele care merită, prin sprijinul criticii şi prin premii, susţinând şi grupând sălile de spectacol gestionate de catolici serioşi.

c) Radioul şi televiziunea

Acelaşi ajutor eficace să li se dea emisiunilor de radio şi televiziune oneste şi, în primul rând, acelora care sunt potrivite pentru mediul familial. Să se promoveze activ emisiunile catolice prin care ascultătorii şi telespectatorii sunt făcuţi să participe la viaţa Bisericii şi sunt hrăniţi cu adevăruri religioase. Acolo unde este nevoie, trebuie să se creeze posturi de radio şi televiziune catolice, dar să se aibă grijă ca emisiunile lor să se distingă prin perfecţiune şi eficacitate.

d) Teatrul

Să se ia măsuri şi în privinţa vechii şi nobilei arte teatrale care, de altfel, este propagată pe scară largă prin mijloacele de comunicare socială, ca ea să contribuie la formarea culturală şi morală a spectatorilor.

Formarea specialiştilor

15. Pentru a acoperi necesităţile expuse mai sus, trebuie formaţi fără întârziere preoţi, călugări şi laici care să dobândească priceperea necesară pentru a folosi aceste mijloace în scopuri de apostolat.

Laicii sunt cei dintâi care trebuie pregătiţi din punct de vedere tehnic şi artistic şi instruiţi în privinţa doctrinei şi moralei. În acest scop, trebuie mărit numărul şcolilor, facultăţilor şi institutelor în care publicişti, creatori de filme şi emisiuni radiofonice şi televizate, precum şi alte persoane interesate în aceste activităţi să poată dobândi o formaţie completă, pătrunsă de spirit creştin, mai ales în ceea ce priveşte doctrina socială a Bisericii. Trebuie formaţi şi ajutaţi şi actorii ca, prin arta lor, să fie de folos societăţii omeneşti. În sfârşit, trebuie pregătiţi cu grijă critici literari, cinematografici, de radio, de televiziune etc. care să-şi cunoască bine profesia şi să fie instruiţi şi încurajaţi să pună mereu în lumină, în aprecierile lor, aspectul moral.

Formarea publicului receptor

16. Folosirea dreaptă a mijloacelor de comunicare socială cere şi ca cititorii, ascultătorii şi spectatorii de diferite vârste şi nivele culturale să primească o educaţie adecvată şi specifică, atât în plan teoretic cât şi practic. Aşadar, iniţiativele adecvate acestui scop - mai ales dacă sunt destinate tinerilor - trebuie favorizate, înmulţite şi orientate după principiile moralei creştine, în şcolile catolice de orice grad, în seminarii şi în organizaţiile de apostolat ale laicilor. Pentru a ajunge mai uşor la acest scop, trebuie să se expună şi să se explice la catehism învăţătura şi disciplina catolică în acest domeniu.

Mijloacele materiale

17. Ar fi de neconceput ca fiii Bisericii să permită ca, din cauza unor dificultăţi tehnice sau a cheltuielilor, ce-i drept uneori extrem de mari, pe care le implică folosirea acestor mijloace, cuvântul mântuirii să fie împiedicat să se răspândească. De aceea, Conciliul le aminteşte că au datoria să susţină şi să ajute ziarele şi periodicele catolice, iniţiativele cinematografice, posturile şi emisiunile de radio şi televiziune ce au ca scop principal răspândirea şi apărarea adevărului şi înzestrarea societăţii umane cu o formaţie creştină. Totodată, Conciliul invită insistent asociaţiile şi persoanele care dispun de o mare influenţă pe plan economic sau tehnic să susţină prin resursele şi competenţa lor aceste mijloace, în măsura în care ele servesc adevărata cultură şi apostolatul.

18. Pentru a spori eficacitatea multiplelor forme de apostolat al Bisericii în ce priveşte mijloacele de comunicare socială, se recomandă sărbătorirea, în toate diecezele lumii, după aprecierea episcopilor, a unei zile pe an în care să li se explice credincioşilor îndatoririle pe care le au în acest domeniu, să fie invitaţi să se roage cu această intenţie şi să verse contribuţii care vor fi folosite cu scrupulozitate pentru susţinerea şi dezvoltarea instituţiilor şi iniţiativelor promovate de Biserică pe acest plan.

Oficiul specializat al Sfântului Scaun

19. În împlinirea supremei sale îndatoriri pastorale în ceea ce priveşte mijloacele de comunicare socială, suveranul pontif este asistat de un Oficiu special al Sfântului Scaun[1].

Îndatoririle episcopilor

20. Este de datoria episcopilor ca în propriile dieceze să vegheze asupra unor astfel de activităţi şi iniţiative, să le promoveze şi, în măsura în care privesc apostolatul public, să le coordoneze, inclusiv pe acelea care sunt conduse de călugări exempţi.

Înfiinţarea de oficii naţionale

21. Întrucât un apostolat eficace pe plan naţional cere unitatea iniţiativelor şi eforturilor, Conciliul hotărăşte şi decretează să se înfiinţeze peste tot oficii naţionale pentru presă, cinematografie, radio şi televiziune şi să fie ajutate prin toate mijloacele. Misiunea principală a acestor oficii este de a veghea la formarea corectă a conştiinţei credincioşilor cu privire la folosirea acestor mijloace şi de a promova şi coordona toate iniţiativele catolicilor în această privinţă.

În fiecare ţară, conducerea acestor oficii să fie încredinţată unei comisii episcopale sau unui episcop delegat; din aceste oficii vor face parte şi laici experţi în doctrina catolică şi specialişti în domeniu.

Asociaţii internaţionale

22. Întrucât eficacitatea acestor mijloace depăşeşte graniţele naţionale făcându-i pe indivizi într-un fel cetăţeni ai întregii societăţi umane, iniţiativele naţionale în acest domeniu trebuie să fie coordonate şi pe plan internaţional. De aceea, oficiile despre care este vorba la nr. 21 vor colabora în mod activ cu asociaţiile internaţionale catolice de resort. Aceste asociaţii catolice internaţionale pot fi aprobate legitim numai de Sfântul Scaun şi depind de el.

Concluzie
23. Pentru ca toate principiile şi normele acestui sfânt Conciliu referitoare la mijloacele de comunicare socială să fie aplicate, se va publica din porunca expresă a Conciliului o „Instrucţiune pastorală" prin grija Oficiului Sfântului Scaun, despre care este vorba la nr. 19, cu ajutorul unor experţi din diferite naţiuni.

24. Sfântul Conciliu este ferm încredinţat că instrucţiunile şi poruncile prezentate în acest decret vor fi primite cu bucurie şi respectate cu grijă de toţi fiii Bisericii în aşa fel încât, folosindu-se de aceste mijloace, nu numai că nu vor avea de suferit ci, precum sarea şi lumina, vor da savoare pământului şi vor lumina lumea. Dincolo de aceasta, Conciliul îi îndeamnă pe toţi oamenii de bunăvoinţă, mai ales pe aceia care dirijează aceste mijloace, să caute să le folosească numai spre binele societăţii umane, a cărei soartă depinde mai mult, pe zi ce trece, de dreapta lor folosire.

Astfel, precum în capodoperele artistice din vechime, numele Domnului să fie slăvit şi prin aceste noi invenţii, după cuvântul Apostolului: „Isus Cristos ieri şi astăzi şi în vecii vecilor" (Evr 13,8).

Toate cele stabilite în acest decret şi fiecare în parte au plăcut părinţilor conciliari. Iar noi, cu puterea apostolică acordată nouă de Cristos, le aprobăm, împreună cu venerabilii părinţi, în Duhul Sfânt, le decretăm şi le stabilim şi dispunem ca cele hotărâte astfel în Conciliu să fie promulgate spre slava lui Dumnezeu.

Roma, Sfântul Petru, 4 decembrie 1963
Eu, PAUL, Episcop al Bisericii Catolice
(Urmează semnăturile părinţilor)

Titlul original: CONCILIUL OECUMENICUM VATICANUM II, Decretum de instrumentis communicationis socialis Inter mirifica (Sessio III, 4 dec. 1963): AAS 56 (1964) 145-153.

Note

[1] Părinţii conciliari, însuşindu-şi dorinţa „Secretariatului pentru presă şi spectacole", roagă respectuos pe suveranul pontif ca autoritatea şi competenţele acestui oficiu să fie extinse la toate mijloacele de comunicare socială, inclusiv presa, fiind cooptaţi în el specialişti - printre care şi laici - din diferite ţări.