Spiritualitatea familiei Despre familie împreună cu papa Francisc

„Împreună cu părintele nostru papa Francisc”

Surprindere. Suspin. Speranţă. Seninătate. Un papă cu numele Francisc, întâia oară în istoria Bisericii. Pentru o vreme, cu îngăduinţa Domnului, vom fi împreună cu Sanctitatea sa, sub călăuza sa, iar el ca slujitor al lui Cristos, vicar al său şi urmaş al apostolului Petru, va fi împreună cu noi, Biserica, poporul credincios în pelerinajul către patria promisă. Vom fi împreună păstor şi turmă, aşa cum a exprimat timid şi dulce la prima ieşire la balconul Bazilicii Sfântul Petru.
Am luat expresia „Împreună cu părintele nostru papa Francisc" din canonul Sfintei Liturghii - rugăciunea pentru papă care urmează îndată după Prefacere - cu gândul la grăitoarea plecăciune a papei Francisc în faţa poporului adunat în piaţa plină de oameni. O piaţă expusă miilor de camere de televiziune care transmiteau pe tot mapamondul memorabilul gest. Şi dacă Roma e caput mundi, şi toate drumurile duc la Roma, în seara de 13 martie, 2013, creştetul plecat al papei în faţa oraşului şi al lumii (urbi et orbi) dădea de înţeles că în inima cetăţii, la cârma Bisericii, a fost ales un papă „iezuit şi mendicant". Nu era îmbrăcat în haine de cerşetor cum a făcut odinioară Sfântul Francisc de Assisi. Nu a cerut pomană. Era îmbrăcat în veşmântul alb al papei, la început fără stolă - semnul slujirii preoţeşti. Cu o simplitate dezarmantă a întins mâna către popor şi i-a cerut să se roage pentru el, păstorul său, plecându-şi creştetul. Apoi, după clipe de tăcere, după ce s-a încredinţat mijlocirii venite din mii, poate milioane de glasuri, din mii, poate milioane de inimi, şi-a pus stola pe umeri şi a împărţit binecuvântarea. Într-un fel a voit să arate că slujirea petrină are mare nevoie de susţinerea rugătoare a celor care sunt fraţi în Cristos şi îl mărturisesc.
Gestul a fost pregătit de trei rugăciuni pe care creştinul catolic le recită cel mai des: Tatăl nostru, Bucură-te Marie, Slavă Tatălui. Rostindu-le, se lasă cuprins de îmbrăţişarea Preasfintei Treimi, susţinut de paternitatea lui Dumnezeu Tatăl şi ocrotit de prezenţa maternă a Mariei. Papa Francisc, cardinalii electori, lumea din piaţă, multă lume din faţa micilor ecrane, s-au unit în rugăciune, recunoscând de fapt că darul de a fi Papă, păstor, trebuie să fie invocat de păstor şi turmă deopotrivă. Rugăciunea la unison e semnul că noua evanghelizare nu poate înflori fără o legătura vie între toţi, între păstor şi credincioşi. Nu poate creşte fără sprijinul credincioşilor.
Apărând în simplitate, cu o privire vioaie asupra mulţimii din piaţă, papa Francisc părea a fi parohul lumii. Acel păstor care ar vrea să fie pe lângă toţi şi să ajungă la toţi. În această încercare e sugestivă alegerea acestui nume, Francisc. Oricum am privi în istorie se asociază cu figuri de mari evanghelizatori. Sfântul Francisc de Assisi îl predică pe Isus lumii corupte de plăceri şi bogăţii a timpului său. Sfântul Francisc Xaveriu, patronul misionarilor, predică pentru prima dată evanghelia la popoarele din Orientul îndepărtat. Sfântul Francisc Solano, patronul Argentinei, duce vestea cea bună la băștinași, la indios, în secolul al XVI-lea. Toţi trei au de înlăturat mari obstacole. Toţi trei şi-au consumat viaţa până la ultima picătură de energie pentru Cristos şi Evanghelia sa. De fapt, Cristos şi Evanghelia, sunt cele două cuvinte cheie rostite de papă în discursul său către credincioşi.
Papa Francisc va trebui să preia ceva din fiecare Francisc. Misiunea de a repara Biserica, adică de a o clădi din interior, înainte de toate prin sfinţenia sa personală, de a duce evanghelia în toate colţurile lumii, şi mai ales acolo unde urechile par a fi surde, sau închise, sau reticente la numele Isus Cristos şi unde vor să excludă lucrarea Bisericii. Dar papa Francisc mai are o misiune. Are de susţinut familia, in faţa nenumăratelor provocări care o ameninţă. În ţara sa natală s-a dovedit un luptător tenace în favoarea familiei, a căsătoriei, a vieţii, a demnităţii persoane.
În final reluăm cuvintele papei Francisc: „iar acum, să începem acest drum: episcop şi popor. Acest drum al Bisericii Romei, aceea care prezidează în caritate toate Bisericile. Un drum de fraternitate, de iubire, de încredere între noi. Să ne rugăm mereu pentru noi: unii pentru alţii".
Pr. Fabian Măriuţ