Documentele de bază ale Bisericii CatoliceDrept canonic

Drept canonic oriental despre familie

TITLUL XVI
DESPRE CULTUL DIVIN ŞI MAI ALES DESPRE SACRAMENTE
DESPRE CĂSĂTORIE
CAPITOLUL VII

Can. 776 - § 1. (cf 1055) Alianţa matrimonială, fondată de Creator şi structurată după legile sale, prin care bărbatul şi femeia constituie între ei, cu consimţământ personal irevocabil, consorţiul întregii vieţi, prin caracterul ei natural este orânduită pentru binele soţilor şi pentru generarea şi educarea fiilor.
§ 2. (cf 1055 § 2) Prin instituire de către Hristos, căsătoria validă între botezaţi este, prin însuşi faptul, un sacrament prin care soţii sunt uniţi de Dumnezeu după chipul uniunii fără defect dintre Hristos şi Biserică, şi sunt ca şi consacraţi şi întăriţi prin harul sacramental.
§ 3. (1056) Proprietăţile esenţiale ale căsătoriei sunt unitatea şi indisolubilitatea care, în căsătoria dintre botezaţi, obţin o stabilitate specială în virtutea sacramentului.
Can. 777 - (cf 1135) Din căsătorie se nasc între soţi drepturi şi obligaţii egale cu privire la ceea ce ţine de consorţiul vieţii conjugale.
Can. 778 - (1058) Pot încheia căsătorie toţi cei cărora acest lucru nu le este interzis prin drept.
Can. 779 - (1060) Căsătoria se bucură de favoarea dreptului; de aceea, în caz de dubiu, se va stărui pentru validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte contrariul.
Can. 780 - § 1. (1059) Căsătoria catolicilor, chiar dacă numai una din părţi e catolică, este reglementată nu numai de dreptul divin ci şi de cel canonic, rămânând neschimbată competenţa autorităţii civile în ceea ce priveşte efectele pur civile ale căsătoriei.
§ 2. Căsătoria dintre o parte catolică şi o parte botezată necatolică, rămânând neschimbat dreptul divin, mai este reglementată de asemenea:
1° de dreptul propriu al Bisericii sau al Comunităţii bisericeşti căreia îi aparţine partea necatolică, dacă această Comunitate are un drept matrimonial propriu;
2° de dreptul de care ţine partea necatolică, dacă Comunitatea bisericească căreia îi aparţine este lipsită de un drept matrimonial propriu.
Can. 781 - Dacă uneori Biserica trebuie să judece în legătură cu validitatea unei căsătorii a unor necatolici botezaţi:
1° în ce priveşte dreptul de care ţineau părţile la momentul celebrării căsătoriei, se va respecta can. 780, § 2;
2° în ce priveşte forma celebrării căsătoriei, Biserica recunoaşte orice formă prescrisă sau admisă de dreptul căruia părţile îi erau supuse la momentul celebrării căsătoriei, cu condiţia să fi fost exprimat în formă publică consimţământul şi, dacă cel puţin una dintre părţi este credincios creştin al vreunei Biserici orientale necatolice, cu condiţia să fi fost celebrată căsătoria cu rit sacru.
Can. 782 - § 1. (1062 § 1) Logodna, care după o foarte veche tradiţie a Bisericilor orientale precede căsătoria în mod lăudabil, este reglementată de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.
§ 2. Din promisiunea de căsătorie nu se poate intenta acţiune pentru a cere celebrarea căsătoriei; se poate intenta în schimb pentru repararea daunelor dacă se datorează acest lucru în vreun fel.
Art. I
Despre grija pastorală şi despre cele ce trebuie să preceadă celebrarea căsătoriei
Can. 783 - § 1. (cf 1063) Păstorii sufletelor au obligaţia de a se îngriji astfel încât credincioşii creştini să fie pregătiţi pentru starea căsătoriei:
1° printr-o predicare şi catehizare adecvată tinerilor şi adulţilor, prin care credincioşii creştini să fie instruiţi asupra semnificaţiei căsătoriei creştine, asupra obligaţiilor soţilor între ei, precum şi asupra dreptului primordial şi asupra obligaţiei pe care părinţii o au de a se îngriji, după puterile proprii, de educaţia fizică, călugărească, morală, socială şi culturală a fiilor;
2° printr-o instruire personală a viitorilor soţi asupra căsătoriei, prin care viitorii soţi vor fi dispuşi pentru noua stare;
§ 2. (cf 1065 § 2) Se recomandă cu stăruinţă logodnicilor catolici să primească Divina Euharistie la celebrarea căsătoriei.
§ 3. (1063 4°) După celebrarea căsătoriei, păstorii sufletelor vor oferi căsătoriţilor ajutor pentru ca, respectând şi îngrijind cu fidelitate alianţa conjugală, să ajungă să ducă în fiecare zi o viaţă tot mai sfântă şi mai deplină în familie.
Can. 784 - (cf 1067) Prin dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris, împreunându-şi părerile cu Episcopii eparhiali ai celorlalte Biserici sui iuris care îşi exercită puterea în acelaşi teritoriu, să se stabilească norme privind examinarea viitorilor miri şi celelalte mijloace de investigaţie, mai ales cu privire la botez şi starea liberă, care trebuie făcute complet înainte de căsătorie, pe care respectându-le cu conştiinciozitate se poate purcede la celebrarea căsătoriei.
Can. 785 - § 1. (1066) Păstorii sufletelor au obligaţia, conform necesităţilor locurilor şi timpurilor, să excludă prin remedii potrivite toate pericolele privind celebrarea invalidă şi ilicită a căsătoriei; de aceea, înainte de a se celebra căsătoria, trebuie să aibă certitudinea că nimic nu se opune celebrării valide şi licite.
§ 2. (1068) În cazul pericolului de moarte, dacă nu se pot avea alte dovezi, este suficientă, în caz că nu există mărturii contrare, afirmaţia logodnicilor, dacă e cazul chiar sub jurământ, că sunt botezaţi şi că nu sunt opriţi de nici un impediment.
Can. 786 - (= 1069) Toţi credincioşii creştini au obligaţia să dezvăluie parohului sau Ierarhului locului, înainte de celebrarea căsătoriei, impedimentele pe care le-ar cunoaşte.
Can. 787 - (cf 1070) Parohul care a efectuat investigaţiile îl va înştiinţa imediat despre rezultatul acestora, printr-un document autentic, pe parohul care trebuie să binecuvânteze căsătoria.
Can. 788 - Dacă, după investigaţiile făcute cu grijă, mai persistă vreun dubiu asupra existenţei unui impediment, parohul va deferi problema Ierarhului locului.
Can. 789 - (1071 § 1) Chiar dacă, pe de altă parte, căsătoria poate fi celebrată valid, sacerdotul, în afara celorlalte cazuri determinate de drept, fără permisiunea Ierarhului locului nu va binecuvânta:
1° căsătoria nomazilor;
2° căsătoria care, conform normei dreptului civil, nu poate fi recunoscută sau încheiată;
3° căsătoria celui care este reţinut de obligaţii naturale faţă de o terţă parte sau faţă de fiii născuţi dintr-o uniune precedentă cu acea parte;
4° căsătoria unui fiu minor fără ştirea sau împotriva voinţei părinţilor;
5° căsătoria celui căruia i s-a interzis prin sentinţă bisericească să treacă la o nouă căsătorie dacă nu îndeplineşte unele condiţii;
6° căsătoria celui care a abandonat în mod public credinţa catolică, chiar dacă nu a trecut la o Biserică sau Comunitate bisericească necatolică; Ierarhul locului nu va acorda în acest caz permisiunea decât cu respectarea can. 814, cu referinţele de rigoare.
Art. II
Despre impedimentele dărâmătoare în general
Can. 790 - § 1. (cf 1073) Impedimentul dărâmător face persoana inabilă pentru celebrarea validă a căsătoriei.
§ 2. Impedimentul, chiar dacă îl are numai una din cele două părţi, face totuşi invalidă căsătoria.
Can. 791 - (= 1074) Se consideră public impedimentul care poate fi dovedit în for extern; altfel este ocult.
Can. 792 - (¹ 1075 § 2) Prin dreptul particular al unei Biserici sui iuris nu se va stabili impedimente dărâmătoare decât pentru o cauză foarte gravă, împreunându-şi părerile cu Episcopii eparhiali ai altor Biserici sui iuris interesate, şi după consultarea Scaunului Apostolic; nici o autoritate inferioară, însă, nu poate stabili noi impedimente dărâmătoare.
Can. 793 - (= 1076) Obiceiul care introduce un impediment nou sau care este contrar impedimentelor existente este respins.
Can. 794 - § 1. (= 1077 § 1) Ierarhul locului poate interzice supuşilor săi căsătoria, într-un caz special, oriunde ar locui aceştia, precum şi celorlalţi credincioşi creştini ai propriei Biserici sui iuris care se află actualmente în limitele teritoriului eparhiei, dar numai temporar, pentru o cauză gravă şi cât timp aceasta durează.
§ 2. Dacă este vorba de Ierarhul locului care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale, Patriarhul poate adăuga o clauză dărâmătoare unei astfel de interdicţii; în celelalte cazuri, însă, numai Scaunul Apostolic.
Can. 795 - § 1. (1078 § 1) Ierarhul locului poate dispensa credincioşii creştini supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi credincioşi creştini înscrişi în propria Biserică sui iuris şi care se află actualmente în limitele teritoriului eparhiei, de la impedimentele de drept bisericesc cu excepţia următoarelor:
1° al hirotonirii sacre;
2° al votului public perpetuu de castitate depus într-un institut călugăresc, exceptând cazul în care este vorba despre o congregaţie de drept eparhial;
3° al uciderii soţului.
§ 2. Dispensa de la aceste impedimente este rezervată Scaunului Apostolic; Patriarhul, însă, poate dispensa de la impedimentele uciderii soţului şi votului public perpetuu de castitate emis în congregaţiile de orice condiţie juridică.
§ 3. Nu se dă dispensă niciodată de la impedimentul consangvinităţii în linie dreaptă sau de gradul doi în linie colaterală.
Can. 796 - § 1. (= 1079 § 1) În cazul pericolului urgent de moarte, Ierarhul locului poate dispensa credincioşii creştini supuşi lui, oriunde ar locui aceştia, precum şi pe ceilalţi credincioşi creştini care se află actualmente în limitele teritoriului eparhiei, de la forma celebrării căsătoriei şi de la toate şi fiecare dintre impedimentele de drept bisericesc, fie publice, fie oculte, exceptând impedimentul hirotonirii sacre a sacerdoţiului.
§ 2. În aceleaşi circumstanţe şi numai în cazurile în care nu poate fi abordat nici măcar Ierarhul locului, aceeaşi putere de a dispensa o are parohul, un alt sacerdot înzestrat cu facultatea de a binecuvânta căsătoria şi sacerdotul catolic la care se referă can. 832, § 2; confesorul, însă, are aceeaşi putere, dacă este vorba despre impediment ocult, pentru forul intern, fie în cadrul, fie în afara actului confesiunii sacramentale.
§ 3. Se consideră că Ierarhul locului nu putea fi abordat, dacă abordarea era posibilă numai într-un mod diferit de acela prin scrisoare sau prin acces personal.
Can. 797 - § 1. (1080 § 1) Dacă se descoperă un impediment atunci când totul este pregătit pentru celebrarea căsătoriei, şi căsătoria nu poate fi amânată fără pericolul probabil al unui rău grav până la obţinerea dispensei de la autoritatea competentă, au puterea de a dispensa de la toate impedimentele, cu excepţia celor la care se referă can. 795, § 1, nn. 1 şi 2, Ierarhul locului şi, cu condiţia să fie un caz ocult, toţi cei la care se referă can 796, § 2, respectând condiţiile prescrise acolo.
§ 2. Această putere este valabilă şi pentru validarea căsătoriei, dacă prin aşteptare ar exista acelaşi pericol şi nu este la dispoziţie timp suficient pentru abordarea autorităţii competente.
Can. 798 - (= 1081) Sacerdoţii la care se referă cann. 796, § 2 şi 797, § 1, îl vor înştiinţa imediat pe Ierarhul locului despre dispensa sau validarea acordată pentru forul extern, iar aceasta va fi notată în registrul căsătoriilor.
Can. 799 - (cf 1082) Dacă rescriptul Scaunului Apostolic sau, în limitele competenţei lor, acela al Patriarhului sau al Ierarhului locului nu dispune altfel, dispensa acordată în for intern nesacramental pentru un impediment ocult va fi notată în arhiva secretă a curiei eparhiale, nefiind necesară o altă dispensă pentru forul extern, chiar dacă ulterior impedimentul ocult ar deveni public.
Art. III
Despre impedimente în speţă
Can. 800 - § 1. (= 1083 § 1) Bărbatul înainte de împlinirea vârstei de şaisprezece ani, femeia înainte de împlinirea vârstei de patrusprezece ani nu pot celebra valid căsătoria.
§ 2. (cf 1083 § 2) Dreptul particular al Bisericii sui iuris are libertatea integrală de a stabili vârsta superioară pentru celebrarea licită a căsătoriei.
Can. 801 - § 1. (= 1084 § 1) Impotenţa copulaţiei antecedente şi perpetue, fie din partea bărbatului, fie din partea femeii, fie absolută, fie relativă, prin însăşi natura ei dărâmă căsătoria.
§ 2. Dacă impedimentul impotenţei este în dubiu, fie în dubiu de drept fie în dubiu de fapt, căsătoria nu trebuie împiedicată şi nici, rămânând dubiul, nu trebuie declarată nulă.
§ 3. Sterilitatea nici nu interzice nici nu dărâmă căsătoria, rămânând neschimbat can. 821.
Can. 802 - § 1. (= cf 1085 § 1) Încearcă [să celebreze] invalid căsătoria cel care este ţinut de legătura unei căsătorii precedente.
§ 2. Chiar dacă căsătoria precedentă este invalidă sau dezlegată din orice cauză, nu este licit a celebra o altă căsătorie înainte de a rezulta în mod legitim şi cu certitudine invaliditatea sau dezlegarea precedentei.
Can. 803 - § 1. (cf 1086 § 1) Căsătoria nu poate fi celebrată în mod valid cu cei nebotezaţi.
§ 2. Dacă la momentul celebrării căsătoriei una dintre părţi era considerată în mod comun ca botezată, sau dacă botezul său era în dubiu, se va presupune, conform normei can. 779, validitatea căsătoriei, până când se va dovedi cu certitudine că una dintre părţi este botezată iar cealaltă, în schimb, nebotezată.
§ 3. În privinţa condiţiilor, pentru a se da dispensă, se va aplica can. 814.
Can. 804 - (= 1087) Încearcă [să celebreze] invalid căsătoria cel care este constituit în hirotonirea sacră.
Can. 805 - (= 1088) Încearcă [să celebreze] invalid căsătoria cel care a depus votul public perpetuu de castitate într-un institut călugăresc.
Can. 806 - (cf 1089) Nu poate fi celebrată în mod valid căsătoria cu o persoană răpită sau chiar numai reţinută în vederea celebrării căsătoriei cu ea, dacă nu cumva ulterior a fost separată de cel care a răpit-o sau reţinut-o şi, pusă într-un loc sigur şi liber, aceasta alege în mod spontan căsătoria.
Can. 807 - § 1. (= 1090 § 1) Cine, în vederea celebrării căsătoriei cu o anumită persoană, a provocat moartea soţului acesteia sau a propriului soţ, încearcă invalid [să celebreze] această căsătorie.
§ 2. De asemenea, încearcă invalid [să celebreze] căsătoria între ei, cei care, prin participare reciprocă fizică sau morală, au provocat moartea soţului.
Can. 808 - § 1. (1091 § 1) În linie dreaptă de consangvinitate este invalidă căsătoria între toţi ascendenţii şi descendenţii.
§ 2. În linie colaterală este invalidă până la gradul patru inclusiv.
§ 3. Nu se va permite niciodată căsătoria dacă subzistă vreun dubiu că părţile ar fi consangvine în vreun grad în linie dreaptă sau de gradul doi în linie colaterală.
§ 4. Impedimentul consangvinităţii nu se multiplică.
Can. 809 - § 1. (¹ 1092) Afinitatea dărâmă căsătoria în orice grad în linie dreaptă şi de gradul doi în linie colaterală.
§ 2. Impedimentul afinităţii nu se multiplică.
Can. 810 - § 1. (1093) Impedimentul onestităţii publice apare:
1° dintr-o căsătorie invalidă, după ce s-a instaurat viaţa comună;
2° din concubinaj notoriu sau public;
3° din instaurarea vieţii comune a celor care, fiind obligaţi la forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei, au încercat [să celebreze] căsătoria în faţa unui oficial civil sau a unui ministru necatolic.
§ 2. (1093) Acest impediment dărâmă căsătoria în gradul întâi în linie dreaptă între bărbat şi consangvinele femeii precum şi între femeie şi consangvinii bărbatului.
Can. 811 - § 1. Din botez se naşte, între naş şi botezat şi părinţii acestuia, o înrudire spirituală care dărâmă căsătoria.
§ 2. Dacă botezul se repetă sub condiţie, înrudirea spirituală nu se naşte, exceptând cazul în care a doua oară naşul a fost acelaşi.
Can. 812 - (= 1094) Nu pot celebra în mod valid între ei căsătoria cei care sunt legaţi prin înrudire legală apărută prin adopţie, în linie dreaptă sau de gradul doi în linie colaterală.
Art. IV
Despre căsătoriile mixte
Can. 813 - (cf 1124) Căsătoria între două persoane botezate dintre care una este catolică, iar cealaltă necatolică, fără permisiunea prealabilă a autorităţii competente este interzisă.
Can. 814 - (= 1125) Poate acorda permisiunea pentru motive juste Ierarhul locului; nu o va acorda, însă, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile următoare:
1° partea catolică va declara că este pregătită să îndepărteze pericolele abandonării credinţei şi va asigura cu o promisiune sinceră că va face tot ceea ce-i stă în putere pentru ca toţi fiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica catolică;
2° privitor la aceste promisiuni, care vor fi făcute de partea catolică, cealaltă parte va fi înştiinţată la timp, astfel încât să rezulte sigur că ea este cu adevărat conştientă de promisiunea şi obligaţia părţii catolice;
3° ambele părţi vor fi instruite asupra scopurilor şi proprietăţilor esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de nici unul dintre cei doi logodnici.
Can. 815 - (= 1126) Prin dreptul particular al fiecărei Biserici sui iuris se va stabili modul în care se vor face aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt totdeauna cerute, şi se va determina modul în care ele vor deveni cunoscute în forul extern şi prin care partea necatolică va fi informată.
Can. 816 - (1128) Ierarhii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti se vor îngriji să nu lipsească soţului catolic şi fiilor născuţi din căsătoria mixtă ajutorul spiritual pentru îndeplinirea obligaţiilor lor de conştiinţă şi, pe lângă aceasta, să-i ajute pe soţi la favorizarea unităţii consorţiului vieţii conjugale şi familiale.
Art. V
Despre consimţământul matrimonial
Can. 817 - § 1. (= 1057 § 2) Consimţământul matrimonial este actul de voinţă prin care un bărbat şi o femeie, printr-o alianţă irevocabilă, se dăruiesc şi se acceptă reciproc în vederea constituirii căsătoriei.
§ 2. (= 1057 § 1) Consimţământul matrimonial nu poate fi înlocuit de nici o putere omenească.
Can. 818 - (= 1095) Sunt incapabili de a celebra căsătoria:
1° cei care sunt lipsiţi de uzul suficient al raţiunii;
2° cei care suferă de defectul grav al discernământului judecăţii, privind drepturile şi obligaţiile matrimoniale esenţiale care trebuie acordate şi acceptate reciproc;
3° cei care din cauze de natură psihică nu îşi pot asuma obligaţiile esenţiale ale căsătoriei.
Can. 819 - (= 1096) Pentru a se avea consimţământ matrimonial este necesar ca cei care celebrează căsătoria, cel puţin să nu ignore că [însăşi] căsătoria este un consorţiu permanent între un bărbat şi o femeie, orânduit spre procrearea fiilor, printr-o oarecare cooperare sexuală.
Can. 820 - § 1. (= 1097) Eroarea cu privire la persoană face căsătoria invalidă.
§ 2. Eroarea cu privire la o calitate a persoanei, chiar dacă reprezintă cauza căsătoriei, nu dărâmă căsătoria, exceptând cazul în care acea calitate este înţeleasă în mod direct şi principal.
Can. 821 - (= 1098) Cel care celebrează căsătoria prin înşelăciune, în vederea obţinerii consimţământului, cu privire la vreo calitate a celeilalte părţi, care prin natura sa poate perturba în mod grav consorţiul vieţii conjugale, celebrează invalid.
Can. 822 - (= 1099) Eroarea cu privire la unitatea sau indisolubilitatea, ori la demnitatea sacramentală a căsătoriei, cu condiţia să nu determine voinţa, nu viciază consimţământul matrimonial.
Can. 823 - (= 1100) Cunoaşterea sau părerea privind nulitatea căsătoriei nu exclude în mod necesar consimţământul matrimonial.
Can. 824 - § 1. (= 1101 § 1) Consimţământul interior sufletesc se presupune conform cuvintelor sau semnelor folosite în celebrarea căsătoriei.
§ 2. Dacă, însă, una dintre părţi sau ambele părţi, printr-un act pozitiv de voinţă, exclud însăşi căsătoria sau vreun element esenţial al căsătoriei sau vreo proprietate esenţială, celebrează invalid căsătoria.
Can. 825 - (= 1103) Este invalidă căsătoria celebrată cu forţa sau din teamă gravă provocată din afară, chiar neintenţionat, de care cineva pentru a se elibera este constrâns să aleagă căsătoria.
Can. 826 - (cf 1102) Căsătoria sub condiţie nu poate fi celebrată valid.
Can. 827 - (= 1107) Căsătoria, chiar dacă a fost celebrată invalid din cauza unui impediment sau a unui defect al formei prescrise de drept pentru celebrarea căsătoriei, consimţământul dat se presupune că persistă până când rezultă revocarea sa.
Art. VI
Despre forma celebrării căsătoriei
Can. 828 - § 1. (1108 § 1) Sunt valide numai căsătoriile care se celebrează cu rit sacru în faţa Ierarhului locului sau a parohului locului sau a unui sacerdot căruia, de către unul sau celălalt, i-a fost conferită facultatea de a binecuvânta căsătoria, şi a cel puţin doi martori, dar în orice caz conform prescrierilor canoanelor care urmează, şi rămânând neschimbate excepţiile la care se referă cann. 832 şi 834, § 2.
§ 2. Acest rit este considerat sacru prin însăşi intervenţia sacerdotului care asistă şi binecuvântează.
Can. 829 - § 1. (cf 1109) Ierarhul locului şi parohul locului, după luarea în posesiune canonică a funcţiei, atât timp cât deţin în mod legitim funcţia, binecuvântează în mod valid o căsătorie în orice loc din limitele teritoriului lor, fie că logodnicii le sunt supuşi, fie că nu le sunt, cu condiţia ca măcar una dintre cele două părţi să fie înscrisă în propria Biserică sui iuris.
§ 2. (1110) Ierarhul şi parohul personal, în virtutea funcţiei lor, binecuvântează în mod valid căsătoria, în limitele propriei competenţe, numai a acelora dintre care cel puţin unul din cei doi este supus lor.
§ 3. Patriarhul este înzestrat prin dreptul însuşi, respectând cele ce sunt de respectat conform dreptului, cu facultatea de a binecuvânta personal căsătoriile în orice parte a lumii, cu condiţia ca măcar una dintre cele două părţi să fie înscrisă în Biserica pe care o prezidează.
Can. 830 - § 1. (1111 § 1) Ierarhul locului şi parohul locului, câtă vreme deţin în mod legitim funcţia, pot conferi sacerdoţilor oricărei Biserici sui iuris, chiar şi ai Bisericii latine, facultatea de a binecuvânta o anume căsătorie în limitele teritoriului lor.
§ 2. Facultatea generală de a binecuvânta căsătoriile, însă, o poate conferi numai Ierarhul locului, rămânând în vigoare can. 302, § 2.
§ 3. Conferirea facultăţii de a binecuvânta căsătoriile, pentru a fi validă, va fi acordată în mod expres unor determinaţi sacerdoţi şi, mai mult, dacă este vorba de facultatea generală, în scris.
Can. 831 - § 1. Ierarhul locului sau parohul locului binecuvântează în mod licit căsătoria:
1° (1115) după ce s-au convins cu privire la domiciliul sau cvasi-domiciliul sau locuirea pe timp de o lună ori, dacă este vorba de un nomad, cu privire la locuirea actuală a unuia sau a celuilalt dintre viitorii soţi la locul căsătoriei;
2° (1115 b) după ce a obţinut, dacă lipsesc aceste condiţii, permisiunea Ierarhului sau parohului domiciliului sau cvasi-domiciliului uneia sau celeilalte părţi, exceptând cazul în care o cauză justă scuză de la acestea;
3° în locul chiar exclusiv al unei alte Biserici sui iuris, exceptând cazul în care Ierarhul care îşi exercită în acel loc puterea s-a împotrivit în mod expres.
§ 2. Căsătoria se va celebra în faţa parohului mirelui, exceptând cazul în care dreptul particular stabileşte altfel sau o cauză justă scuză de la aceasta.
Can. 832 - § 1. (1116 § 1) Dacă nu se poate avea sau ajunge, fără un prejudiciu grav, la un sacerdot competent conform normei dreptului, cei care au intenţia de a celebra o căsătorie adevărată, o pot celebra valid şi licit chiar şi numai în faţa martorilor:
1° în pericol de moarte;
2° în afara pericolului de moarte, cu condiţia să se prevadă în mod prudent că o asemenea stare de lucruri va dura o lună.
§ 2. Atât în unul cât şi în celălalt caz, dacă este disponibil un alt sacerdot, acesta va fi chemat, dacă este posibil, pentru a binecuvânta căsătoria, rămânând în vigoare validitatea căsătoriei chiar şi numai în faţa martorilor; în aceste cazuri poate fi chemat chiar şi un sacerdot necatolic.
§ 3. În situaţia în care căsătoria a fost celebrată numai în faţa martorilor, soţii nu vor neglija să primească cât mai repede de la sacerdot binecuvântarea căsătoriei.
Can. 833 - § 1. Ierarhul locului poate conferi oricărui sacerdot catolic facultatea de a binecuvânta căsătoria credincioşilor creştini ai unei oarecare Biserici orientale necatolice, care nu pot ajunge fără un prejudiciu grav la sacerdotul propriei Biserici, dacă ei cer acest lucru spontan şi cu condiţia să nu existe nimic care să împiedice celebrarea validă şi licită a căsătoriei.
§ 2. Sacerdotul catolic, dacă este posibil, înainte de a binecuvânta căsătoria, va înştiinţa despre acest fapt autoritatea competentă a acelor credincioşi creştini.
Can. 834 - § 1. Forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei va fi respectată dacă cel puţin una sau alta dintre părţile care celebrează căsătoria a fost botezată în Biserica catolică sau este primită în ea.
§ 2. Dacă, însă, partea catolică înscrisă într-o oarecare Biserică orientală sui iuris celebrează căsătoria cu o parte care aparţine unei Biserici orientale necatolice, forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei se va respecta numai pentru liceitate; pentru validitate, în schimb, este cerută binecuvântarea sacerdotului respectând cele ce sunt de respectat, conform dreptului.
Can. 835 - Dispensa de la forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei este rezervată Scaunului Apostolic sau Patriarhului, care o va acorda doar pentru un motiv grav.
Can. 836 - (= 1119) Exceptând cazul de necesitate, în celebrarea căsătoriei se vor respecta prescrierile cărţilor liturgice şi obiceiurile legitime.
Can. 837 - § 1. (1104 §§ 1-2) Pentru celebrarea validă a căsătoriei este necesar ca părţile să fie prezente simultan şi să-şi exprime în mod reciproc consimţământul matrimonial.
§ 2. (¹ 1105) Căsătoria nu poate fi celebrată valid prin intermediul unui procurator, exceptând cazul în care este stabilit altfel prin dreptul particular al propriei Biserici sui iuris, caz în care vor fi prevăzute şi condiţiile sub care o asemenea căsătorie poate fi celebrată.
Can. 838 - § 1. (cf 1118 § 1) Căsătoria se va celebra în biserica parohială sau, cu permisiunea Ierarhului locului sau a parohului locului, într-un alt loc sacru; nu se poate celebra, în schimb, în alte locuri decât cu permisiunea Ierarhului locului.
§ 2. Referitor la timpul celebrării căsătoriei, se vor respecta normele stabilite de dreptul particular al propriei Biserici sui iuris.
Can. 839 - (= 1127 § 3) Este interzisă, înainte sau după celebrarea canonică, o altă celebrare călugărească a aceleiaşi căsătorii pentru a da sau a reînnoi consimţământul matrimonial, cum este, de asemenea, interzisă o celebrare călugărească în care sacerdotul catolic şi ministrul necatolic cer consimţământul părţilor.
Can. 840 - § 1. (cf 1130) Permisiunea pentru o căsătorie secretă poate fi acordată de Ierarhul locului pentru un motiv grav şi urgent, şi comportă obligaţia gravă a păstrării secretului din partea Ierarhului locului, a parohului, a sacerdotului înzestrat cu facultatea de a binecuvânta căsătoria, a martorilor şi a unuia dintre soţi, atunci când celălalt nu consimte divulgarea.
§ 2. (= 1132) Obligaţia păstrării secretului de către Ierarhul locului încetează dacă este iminent un scandal grav sau o ofensă gravă împotriva sfinţeniei căsătoriei datorită respectării secretului.
§ 3. (cf 1133) Căsătoria celebrată în secret va fi înregistrată numai într-un registru special care va fi păstrat în arhiva secretă a curiei eparhiale, dacă nu cumva se opune acestui lucru o cauză foarte gravă.
Can. 841 - § 1. (= 1121 §§ 1.3) Căsătoria fiind celebrată, parohul locului unde s-a celebrat sau acela care îi ţine locul, chiar dacă nici unul din cei doi nu a binecuvântat căsătoria, va înregistra cât mai repede în registrul căsătoriilor numele soţilor, al sacerdotului care a dat binecuvântarea şi ale martorilor, locul şi ziua celebrării căsătoriei, dispensa, dacă este cazul, de la forma celebrării căsătoriei sau de la impedimente şi cine a acordat-o, împreună cu impedimentul şi gradul său, facultatea conferită pentru binecuvântarea căsătoriei, precum şi celelalte lucruri, după modul prescris de propriul Episcop eparhial.
§ 2. (= 1122 §§ 1-2) Pe lângă acestea, parohul locului va nota în registrul botezaţilor că soţul, în ziua cutare, a celebrat căsătoria în parohia sa; însă, dacă soţul a fost botezat în altă parte, parohul locului va trimite dovada căsătoriei, personal sau prin intermediul curiei eparhiale, parohului la care a fost înregistrat botezul soţului şi nu va fi liniştit până când nu a primit ştirea despre înregistrarea căsătoriei în registrul botezaţilor.
§ 3. (= 1121 § 2) În cazul în care căsătoria a fost celebrată conform normei can. 832, sacerdotul, dacă a binecuvântat-o, sau, altfel, martorii şi soţii, trebuie să se îngrijească astfel încât celebrarea căsătoriei să fie cât mai repede înregistrată în registrele prescrise.
Can. 842 - (= 1123) În cazul în care căsătoria este validată pentru forul extern sau declarată nulă sau dezlegată în mod legitim altfel decât prin moarte, parohul locului unde s-a celebrat căsătoria trebuie să fie înştiinţat pentru a se nota faptul în registrele căsătoriilor şi botezaţilor.
Art. VII
Despre validarea căsătoriei
1° Despre validarea simplă
Can. 843 - § 1. (= 1156 § 1) Pentru validarea unei căsătorii invalide datorită unui impediment dărâmător, se cere să înceteze existenţa impedimentului sau să se dea dispensă pentru el şi cel puţin partea conştientă de impediment să-şi reînnoiască consimţământul.
§ 2. Această reînnoire este cerută pentru validitatea validării chiar dacă iniţial ambele părţi şi-au dat consimţământul şi apoi nu l-au revocat.
Can. 844 - (= 1157) Reînnoirea consimţământului trebuie să fie un nou act de voinţă în vederea căsătoriei despre care partea care reînnoieşte ştie, sau presupune, că a fost invalidă de la început.
Can. 845 - § 1. (1158 § 1) Dacă impedimentul este public, consimţământul va fi reînnoit de către ambele părţi în forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei.
§ 2. Dacă impedimentul este ocult, este suficient să fie reînnoit consimţământul în mod privat şi în secret; de către partea conştientă de impediment, cu condiţia ca partea cealaltă să persiste în consimţământul dat, sau de către ambele părţi, dacă impedimentul este cunoscut de ambele părţi.
Can. 846 - § 1. (= 1159 § 1) Căsătoria invalidă, din cauză de defect de consimţământ, este validată dacă partea care nu a consimţit consimte acum, cu condiţia să persiste consimţământul dat de către cealaltă parte.
§ 2. Dacă defectul de consimţământ nu poate fi dovedit, este suficient ca partea care nu a consimţit să-şi dea consimţământul în mod privat şi în secret.
§ 3. Dacă defectul de consimţământ poate fi dovedit, este necesar să fie reînnoit consimţământul în forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei.
Can. 847 - (cf 1160) Căsătoria invalidă din cauză de defect al formei prescrise de drept pentru celebrarea căsătoriei, pentru a deveni validă trebuie să fie celebrată din nou în această formă.
2° Despre însănătoşirea în rădăcină
Can. 848 - § 1. (= 1161 § 1) Însănătoşirea în rădăcină a unei căsătorii invalide este validarea acesteia fără reînnoirea consimţământului, acordată de către autoritatea competentă, aducând cu sine dispensarea de la impediment, dacă există, precum şi de la forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei, dacă nu a fost respectată, şi, de asemenea, retroactivitatea efectelor canonice.
§ 2. Validarea are loc de la momentul acordării concesiei; retroactivitatea, însă, se înţelege ca fiind făcută la momentul celebrării căsătoriei exceptând cazul în care se prevede în mod expres altfel în concesie.
Can. 849 - § 1. (1164 § 1) Însănătoşirea în rădăcină a unei căsătorii poate fi concesionată valid chiar fără ştirea uneia dintre părţi sau a amândurora.
§ 2. Însănătoşirea în rădăcină să nu fie acordată decât pentru un motiv grav şi numai dacă e probabil că părţile vor să persiste în consorţiul vieţii conjugale.
Can. 850 - § 1. (1163 § 1) Căsătoria invalidă poate fi însănătoşită cu condiţia să persiste consimţământul ambelor părţi.
§ 2. (1163 § 2) Căsătoria invalidă, datorită unui impediment de drept divin, nu poate fi însănătoşită valid decât după ce impedimentul a încetat să existe.
Can. 851 - § 1. (= 1162 § 1) Dacă nu mai există consimţământul uneia sau al ambelor părţi, căsătoria nu poate fi însănătoşită valid în rădăcină, fie că nu a existat de la început consimţământul, fie că, după ce iniţial a fost dat, a fost revocat ulterior.
§ 2. (= 1162 § 2) Dacă, însă, consimţământul nu a existat într-adevăr de la început, dar apoi a fost dat, însănătoşirea poate fi acordată de la momentul în care a fost dat consimţământul.
Can. 852 - (cf 1165 § 2) Patriarhul şi Episcopul eparhial pot concede însănătoşirea în rădăcină pentru fiecare caz în parte, dacă validităţii i se opune defectul formei prescrise de drept pentru celebrarea căsătoriei, sau vreun impediment pentru care aceştia înşişi pot da dispensă, şi în cazurile prescrise de drept, dacă au fost îndeplinite condiţiile la care se referă can. 814; în celelalte cazuri, şi dacă este vorba de impediment de drept divin, care a încetat să mai existe, însănătoşirea în rădăcină poate fi concesionată numai de către Scaunul Apostolic.
Art. VIII
Despre separarea soţilor
1° Despre desfacerea legăturii
Can. 853 - (cf 1141) Legătura sacramentală a căsătoriei, odată ce căsătoria a fost consumată, nu poate fi desfăcută de nici o putere omenească şi din nici un motiv, cu excepţia morţii.
Can. 854 - § 1. (1143 § 1) Căsătoria încheiată între doi nebotezaţi se desface prin dreptul însuşi, prin privilegiul paulin, în favoarea credinţei părţii care a primit botezul, dacă se celebrează de către aceeaşi parte o nouă căsătorie, cu condiţia ca partea nebotezată să o părăsească.
§ 2. (1143 § 2) Se consideră că partea nebotezată o părăseşte [pe partea botezată] dacă nu vrea să coabiteze în mod pacific cu partea botezată fără jignirea Creatorului, exceptând cazul în care aceasta, după primirea botezului, i-a dat aceleia un motiv just pentru a o părăsi.
Can. 855 - § 1. (= 1144 § 1) Pentru ca partea botezată să celebreze valid o nouă căsătorie, partea nebotezată trebuie să fie interpelată dacă:
1° vrea să primească şi ea botezul;
2° cel puţin vrea să coabiteze în mod pacific cu partea botezată, fără jignirea Creatorului.
§ 2. (= 1144 § 2) Această interpelare va fi făcută după botez [-ul părţii botezate deja]; însă Ierarhul locului poate permite, pentru un motiv grav, ca interpelarea să fie făcută înainte de botez, ba chiar poate da dispensă de la interpelare, fie înainte, fie după botez, dacă printr-o procedură cel puţin sumară şi extrajudiciară rezultă că ea nu se poate face sau că ar fi inutilă.
Can. 856 - § 1. (= 1145 § 1) Interpelarea se face, de regulă, de către autoritatea Ierarhului locului părţii convertite, care trebuie să acorde celuilalt soţ un interval de timp pentru a răspunde, dacă a cerut acest lucru, însă admonestându-l că, după trecerea inutilă a acestui interval de timp, tăcerea sa va fi considerată ca un răspuns negativ.
§ 2. Interpelarea, chiar făcută în privat de însăşi partea convertită, este valabilă, ba mai mult, este şi licită, dacă forma prescrisă mai sus nu poate fi respectată.
§ 3. În ambele cazuri trebuie să rezulte, în mod legitim, în for extern, interpelarea făcută şi rezultatul ei.
Can. 857 - (1146) Partea botezată are dreptul de a celebra o nouă căsătorie cu o parte catolică dacă:
1° cealaltă parte răspunde negativ la interpelare;
2° interpelarea a fost omisă legitim;
3° partea nebotezată, fie că a fost deja interpelată, fie că nu, înainte persista în coabitarea pacifică dar apoi a părăsit [partea botezată] fără un motiv just; în acest caz, însă, interpelarea trebuie făcută înainte, conform normei cann. 855 şi 856.
Can. 858 - (= 1147) Ierarhul locului, totuşi, poate îngădui din motive grave ca partea botezată, care face uz de privilegiul paulin, să celebreze o căsătorie cu o parte necatolică, fie botezată, fie nebotezată, respectând în plus şi prescrierile canoanelor privind căsătoria mixtă.
Can. 859 - § 1. (1148 § 1) Nebotezatul care are în acelaşi timp mai multe soţii nebotezate, după ce a primit botezul în Biserica catolică, dacă îi este greu să rămână cu prima dintre ele, poate să o reţină pe una din ele, demiţându-le pe celelalte; acelaşi lucru este valabil şi pentru femeia nebotezată care are în acelaşi timp mai mulţi soţi nebotezaţi.
§ 2. În acest caz, căsătoria va fi celebrată în forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei, respectând şi celelalte prescrise de drept.
§ 3. Ierarhul locului, ţinând cont de condiţia morală, socială, economică a locurilor şi persoanelor, se va îngriji să fie prevăzute suficient necesităţile celor demişi, după normele dreptăţii, carităţii şi echităţii.
Can. 860 - (1149) Nebotezatul care, după ce a primit botezul în Biserica catolică, nu poate restabili coabitarea cu soţul nebotezat, din cauza captivităţii sau a persecuţiei, poate celebra o altă căsătorie licit, chiar dacă, între timp, cealaltă parte a primit botezul, rămânând neschimbat can. 853.
Can. 861 - (= 1150) În caz de dubiu, privilegiul credinţei se bucură de favoarea dreptului.
Can. 862 - (= cf 1142) Căsătoria neconsumată poate fi desfăcută pentru un motiv just, de către Pontiful Roman, la cererea ambelor părţi sau a uneia sau a celeilalte dintre ele, chiar dacă cealaltă se împotriveşte.
2° Despre separarea cu rămânerea legăturii
Can. 863 - § 1. (= 1152 § 1) Se recomandă cu stăruinţă ca soţul, mişcat de caritate şi preocupat pentru binele familiei, să nu refuze iertarea partenerului adulter şi să nu rupă consorţiul vieţii conjugale; dacă, însă, nu i-a iertat în mod expres sau tacit vina aceluiaşi, are dreptul de a desface consorţiul vieţii conjugale, exceptând cazul în care a consimţit la adulter ori a dat motiv pentru adulter sau şi el însuşi a comis adulter.
§ 2. Este [se numeşte] iertare tacită dacă soţul inocent, după ce a luat cunoştinţă de adulter, cu voia sa s-a comportat cu celălalt soţ cu afecţiune conjugală; [această iertare] se presupune, însă, dacă a păstrat pentru şase luni consorţiul vieţii conjugale şi nu a recurs în această problemă la autoritatea bisericească sau civilă.
§ 3. Dacă soţul inocent desface din proprie iniţiativă consorţiul vieţii conjugale, trebuie ca în termen de şase luni să înainteze cauza de separare autorităţii competente care, după examinarea tuturor circumstanţelor să aprecieze dacă soţul inocent poate fi determinat să ierte vina şi să nu prelungească separarea.
Can. 864 - § 1. (cf 1153 § 1) Dacă unul sau altul dintre soţi face viaţa în comun periculoasă sau dură pentru soţ sau pentru copii, îi dă celuilalt un motiv legitim de a-l părăsi pe baza unui decret al Ierarhului locului şi chiar şi a propriei autorităţi dacă există pericol prin întârziere.
§ 2. Celelalte motive pot fi stabilite de dreptul particular al Bisericii sui iuris în funcţie de obiceiurile popoarelor şi circumstanţele locurilor.
§ 3. (1153 § 2) În toate cazurile, dispărând motivul separării, se va restaura consorţiul vieţii conjugale, dacă nu cumva se hotărăşte altfel de către autoritatea competentă.
Can. 865 - (= 1154) După ce a avut loc separarea soţilor, se va avea totdeauna grijă, în mod oportun, de întreţinerea necesară şi de educaţia fiilor.
Can. 866 - (= 1155) În mod lăudabil, soţul inocent îl poate admite din nou pe celălalt soţ la consorţiul vieţii conjugale; în acest caz el renunţă la dreptul de separare.

TITLUL XXVI
DESPRE UNELE PROCESE SPECIALE
CAPITOLUL I
DESPRE PROCESELE MATRIMONIALE
Art. I
Despre cauzele pentru declararea nulităţii matrimoniale
1° Despre forul competent
Can. 1357 - (cf 1671) Orice cauză matrimonială a unui botezat îi revine, de drept propriu, Bisericii.
Can. 1358 - (cf 1672) Rămânând neschimbate, acolo unde sunt în vigoare, Statutele personale ale cauzelor referitoare la efectele pur civile ale căsătoriei, dacă se tratează în mod principal, aparţin judecătorului civil, însă dacă sunt tratate în mod incidental şi accesoriu, pot fi examinate şi definite prin propria autoritate şi de către judecătorul bisericesc.
Can. 1359 - (= 1673) În cauzele despre nulitatea căsătoriei care nu sunt rezervate Scaunului Apostolic, sunt competenţi:
1° tribunalul locului unde a fost celebrată căsătoria;
2° tribunalul locului unde pârâtul îşi are domiciliul sau cvasi-domiciliul;
3° tribunalul locului unde îşi are domiciliul reclamantul, dacă ambele părţi locuiesc pe teritoriul aceleiaşi naţiuni şi Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului care, după ce l-a audiat, consimte;
4° tribunalul locului unde trebuie strânse în fapt majoritatea probelor, dacă Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului, după ce l-a audiat, consimte.
2° Dreptul de a ataca căsătoria
Can. 1360 - (= 1674) Sunt capabili de a ataca căsătoria:
1° soţii;
2° promotorul dreptăţii, dacă nulitatea a fost deja divulgată şi căsătoria nu poate sau nu este oportun să fie validată.
Can. 1361 - § 1. (= 1675) Căsătoria care nu a fost acuzată în timp ce ambii soţi erau vii, după moartea unuia sau a ambilor nu mai poate fi acuzată, exceptând cazul în care chestiunea validităţii este prejudiciată unei alte controverse ce trebuie rezolvată, fie în forul bisericesc, fie în forul civil.
§ 2. Dacă însă soţul moare în timpul desfăşurării cauzei, se va respecta can. 1199.
3° Despre obligaţiile judecătorilor şi a tribunalului
Can. 1362 - (= 1676) Judecătorul, înainte de a accepta cauza şi ori de câte ori întrezăreşte speranţa unei soluţii favorabile, va recurge la mijloace pastorale pentru a-i induce pe soţi, dacă este posibil, la validarea căsătoriei şi la restabilirea vieţii conjugale.
Can. 1363 - § 1. (= 1677) După ce a admis cererea de introducere a litigiului, preşedintele sau punătorul va purcede la comunicarea decretului de citaţie, conform normei can. 1191.
§ 2. După trecerea termenului de cincisprezece zile socotite de la intimare, preşedintele sau punătorul, exceptând cazul în care una dintre părţi a cerut o sesiune pentru contestarea litigiului, în termen de zece zile, va defini din oficiu, prin decret, formularea dubiului sau a dubiilor şi o va intima părţilor.
§ 3. Formularea dubiului nu va cere numai dacă rezultă validitatea căsătoriei în acest caz, ci va trebui să definească pentru care punct sau puncte este atacată validitatea căsătoriei.
§ 4. După zece zile socotite de la intimarea decretului, dacă părţile nu se opun cu nimic, preşedintele sau punătorul va decide printr-un nou decret instruirea cauzei.
4° Despre probe
Can. 1364 - § 1. (= 1678) Apărătorul legăturii, protectorii părţilor şi, dacă ia parte la judecată, promotorul dreptăţii, au dreptul:
1° să fie prezenţi la interogarea părţilor, a martorilor şi a experţilor, rămânând neschimbat can. 1240;
2° să vadă actele judiciare, chiar şi cele ce nu sunt încă publicate, şi să examineze documentele produse de părţi.
§ 2. Părţile nu pot asista la interogatoriul prevăzut la § 1, nr. 1.
Can. 1365 - (= 1679) Exceptând cazul în care există probe depline din altă parte, judecătorul, pentru a aprecia declaraţiile părţilor, despre care vorbeşte can. 1217, § 2, se va folosi, dacă este posibil, în afară de alte indicii şi proptele, de martori pentru a estima credibilitatea părţilor însăşi.
Can. 1366 - (= 1680) În cauzele despre impotenţă sau despre defectul de consimţământ din cauza unei boli mintale, judecătorul se va folosi de opera unuia sau a mai multor experţi, exceptând cazul în care apar din circumstanţe evident inutile; în celelalte cazuri se va respecta can. 1255.
Can. 1367 - (cf 1681) Dacă în instruirea cauzei rezultă un dubiu foarte probabil privind căsătoria ce nu a fost consumată, tribunalul poate suspenda, cu consimţământul părţilor, cauza despre nulitatea căsătoriei şi poate completa instruirea pentru a se obţine dezlegarea căsătoriei sacramentale neconsumate; apoi va trimite actele Scaunului Apostolic, împreună cu cererea de dezlegare, făcută de unul sau de ambii soţi, şi cu votul tribunalului şi a Episcopului eparhial.
5° Despre sentinţă şi despre apel
Can. 1368 - § 1. (= 1682) Sentinţa care pentru prima oară a declarat nulitatea căsătoriei va fi trimisă din oficiu tribunalului de apel, împreună cu apelurile, dacă sunt, şi cu celelalte acte judiciare, în decurs de douăzeci de zile de la intimarea sentinţei.
§ 2. Dacă sentinţa a fost pronunţată pentru nulitatea căsătoriei în primul grad de judecată, tribunalul de apel, după ce a cântărit observaţiile, dacă au fost, apărătorului legăturii şi de asemenea ale părţilor, fie va confirma imediat printr-un decret decizia, fie va admite cauza spre examinarea obişnuită celui de-al doilea grad de judecată.
Can. 1369 - (= 1683) Dacă în gradul de apel este invocat un nou punct de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită ca în primul grad de judecată, şi să-l judece.
Can. 1370 - § 1. (= 1684) După ce sentinţa care a declarat pentru prima dată nulitatea căsătoriei a fost confirmată în gradul de apel, fie prin decret, fie prin altă sentinţă, cei a căror căsătorie a fost declarată nulă pot celebra o nouă căsătorie imediat după ce le-a fost intimat decretul sau cealaltă sentinţă, exceptând cazul în care le este interzis de o interdicţie alăturată aceleiaşi sentinţe sau decret, sau stabilită de Ierarhul locului.
§ 2. Can. 1325 trebuie respectat chiar dacă sentinţa care a declarat nulitatea căsătoriei a fost confirmată nu printr-o nouă sentinţă, ci printr-un decret.
Can. 1371 - (= 1685) Îndată ce sentinţa a devenit executivă, Vicarul judiciar trebuie să o notifice Ierarhului locului unde a fost celebrată căsătoria; acest Ierarh trebuie apoi să vegheze ca declaraţia de nulitate a căsătoriei şi eventualele interdicţii stabilite să se înscrie cât mai repede în registrul căsătoriţilor şi a botezaţilor.
6° Despre procesul prin documente
Can. 1372 - § 1. (= 1686) După admiterea cererii, Vicarul judiciar sau judecătorul desemnat de către el, lăsând la o parte formalităţile procesului obişnuit, însă după ce a citat părţile şi cu intervenţia apărătorului legăturii, poate declara prin sentinţă nulitatea căsătoriei, dacă dintr-un document care nu este supus nici unei contestaţii sau excepţii rezultă cu siguranţă existenţa unui impediment dărâmător sau al defectului formei celebrării căsătoriei prescrise de drept, dacă în aceeaşi măsură este sigur că nu s-a dat dispensă, sau privitor la defectul validităţii mandatului procuratorului.
§ 2. Dacă însă este vorba de cel care trebuia să respecte forma prescrisă de drept pentru celebrarea căsătoriei, însă a încercat [să celebreze] căsătoria în faţa oficialului stării civile sau a ministrului necatolic, sunt suficiente investigaţiile prematrimoniale despre care se vorbeşte în can. 784 pentru dovedirea stării sale libere.
Can. 1373 - § 1. (= 1687) Împotriva sentinţei despre care se vorbeşte în can. 1372, § 1, apărătorul legăturii, dacă consideră în mod prudent că nu sunt certe, fie viciile, fie defectele dispensei, trebuie să facă apel la judecătorul tribunalului de gradul doi, căruia trebuie să i se transmită actele şi va fi, fără nici o îndoială, înştiinţat în scris că este vorba de un proces prin documente.
§ 2. Partea care se simte lezată are dreptul integral de a face apel.
Can. 1374 - (= 1688) Judecătorul tribunalului de gradul al doilea, cu intervenţia apărătorului legăturii şi după ce a audiat părţile, va decide dacă sentinţa va fi confirmată sau dacă mai degrabă va fi tratată conform procedurii obişnuite de drept; în acest caz o va trimite tribunalului de prim grad.
7° Despre normele generale
Can. 1375 - (= 1690) Cauzele pentru declararea nulităţii căsătoriei nu pot fi tratate prin judecata contencioasă sumară.
Can. 1376 - (= 1691) În celelalte ce ţin de procedură se vor aplica, dacă natura lucrului nu se opune, canoanele privind judecăţile în general şi judecata contencioasă obişnuită, respectând normele speciale pentru cauzele care privesc binele public.
Can. 1377 - (= 1689) În sentinţă, părţile vor fi admonestate asupra obligaţiilor morale şi chiar civile, la care eventual sunt obligate una faţă de alta şi faţă de copii, pentru asigurarea întreţinerii şi educaţiei pe care o datorează.
Art. II
Despre cauzele de separare a soţilor
Can. 1378 - § 1. (= 1692) Separarea personală a soţilor, dacă nu se prevede altfel în mod legitim pentru locuri particulare, poate fi hotărâtă prin decretul Episcopului eparhial sau prin sentinţa judecătorului.
§ 2. Acolo unde decizia bisericească nu generează efecte civile, sau dacă se prevede că sentinţa civilă nu va fi contrară dreptului divin, Episcopul eparhial al eparhiei locuinţei soţilor, cercetând atent circumstanţele speciale, poate acorda licenţa pentru recurgerea la forul civil.
§ 3. Dacă cauza priveşte şi efectele pur civile ale căsătoriei, judecătorul se va strădui astfel încât, cu permisiunea Episcopului eparhial, cauza să fie deferită de la început forului civil.
Can. 1379 - § 1. (= 1693 § 1) Exceptând cazul în care o parte cere judecata contencioasă obişnuită, se va aplica judecata contencioasă sumară.
§ 2. Dacă s-a aplicat procedura contencioasă obişnuită şi s-a interpus apel, tribunalul de gradul al doilea, după ce a audiat părţile, ori va confirma decizia cu un decret, ori va admite cauza spre examinarea obişnuită a celui de-al doilea grad de judecată.
Can. 1380 - (= 1694) Referitor la competenţa tribunalului, se va respecta can. 1359, nr. 2 şi 3.
Can. 1381 - (= 1695) Judecătorul, înainte de a accepta cauza şi de fiecare dată când va întrevedea speranţa unei soluţii favorabile, va utiliza mijloace pastorale pentru reconcilierea soţilor şi pentru a-i induce la restaurarea consorţiului vieţii conjugale.
Can. 1382 - (cf 1696) În cauzele privind separarea soţilor trebuie să intervină promotorul dreptăţii, conform normei can. 1097.
Art. III
Despre procesul morţii presupuse a soţului
Can. 1383 - § 1. (= 1707 § 1) Ori de câte ori moartea unui soţ nu poate fi probată printr-un document autentic, bisericesc sau civil, celălalt soţ nu va fi considerat liber de legătura matrimonială, decât după declararea morţii presupuse făcută de către Episcopul eparhial.
§ 2. Această declaraţie o poate pronunţa Episcopul eparhial numai dacă, după ce a făcut cercetările potrivite, a obţinut certitudinea morală a decesului soţului din depoziţiile martorilor, din faimă sau din indicii; simpla absenţă a soţului, chiar dacă de lungă durată, nu este suficientă.
§ 3. În cazurile incerte şi complexe, Episcopul eparhial care îşi exercită puterea în limitele teritoriului Bisericii patriarhale îl va consulta pe Patriarh; ceilalţi Episcopi eparhiali vor consulta însă Scaunul Apostolic.
§ 4. În procesul presupunerii morţii soţului se cere intervenţia promotorului dreptăţii, nu însă şi a apărătorului legăturii.
Art. IV
Despre procedura pentru obţinerea dezlegării căsătoriei neconsumate, sau dezlegarea căsătoriei în favoarea credinţei

Can. 1384 - (cf 1697-1706) Pentru obţinerea dezlegării căsătoriei neconsumate sau a dezlegării căsătoriei în favoarea credinţei (cf 1143-1147), se vor respecta cu grijă normele speciale date de Scaunul Apostolic.

Sursa: www.bru.ro