Spiritualitatea familiei Despre familie împreună cu papa Francisc

De la Evangelii Gaudium la sinodul speranţei şi al încrederii

Într-o lume tot mai globalizată familia întemeiată pe legătura dintre un bărbat şi o femeie devine o opţiune între multe altele. Globalizarea aduce cu sine ideea că nu există un unic model de familie. Până la jumătatea secolului al XX-lea constituţiile statelor lumii reflectau locul central al familiei. Nimeni nu punea în discuţie că la baza familiei este instituţia naturală a căsătoriei. Cultura dominată de astăzi o face. Separaţiile (dintre sexualitate şi iubire, dintre iubire şi procreare) ameninţă din interior acest organism unitar care rezistă de secole. Şi el se sparge cu riscul ca să rămână cioburi împrăştiate cum ar fi: uniuni fără căsătorie (concubinajul, sau chiar uniunile homosexuale), căsătorii fără familie (ţinând cont de rata ridicată a divorţului şi a avortului...), creşterea vertiginoasă a numărului de persoane care preferă să rămână singure (singles).

Într-un articol intitulat „Epoca posibilităţii" (The Age of Possibility) publicat în New York Times cu aproape doi ani în urmă, la 15 noiembrie 2012, jurnalistul David Brooks semnala creşterea de la 9% în anii '50 a numărului de singles la 22 % în vremurile actuale şi, în ciuda recunoaşterii rolului important al copiilor în consolidarea vieţii de cuplu, numai în ultimii 25 de ani procentul a scăzut de la 65 % la 40 %. Situaţia e similară, chiar mai gravă, în Ţările scandinave, în Spania sau Germania. În Brazilia rata naşterilor a scăzut în ultimii 30 de ani de 4,3 copii pe cuplu la 1,9 copii pe cuplu. Şi ca o constatare amară, jurnalistul observa că în Statele Unite există mai multe case cu câini decât cu copii. Ţinând cont de mersul situaţiei autorul afirmă că viaţa oraşelor va fi dominată în viitor de persoanele singure (singles), în timp ce familiile vor fi împinse tot mai mult către suburbii. Apelând la spusa papei Francisc, periferia ar deveni locul de întâlnire cu familia tradiţională.
Un mecanism complex contribuie la această mutare. Sociologul Joel Kotkin în dialog cu Toru Suzuki, cunoscător al fenomenului demografic în Japonia, în studiul intitulat „Sporirea post-familismului: viitorul omenirii? (The Rise of Post-familism: Humanity Future?) aminteşte remarca dezarmată a cercetătorului japonez: „În sistemele sociale şi economice din țările dezvoltate costul copilului întrece folosul adus de acesta". Kotkin mai arată că Singapore, țara cu una dintre cele mai dinamice economii la nivel mondial, are cea mai joasă rată a naşterilor. Din ce motiv? Din faptul că bucuria de a avea un copil a fost treptat înlocuită de calcule care au în vedere: creşterea câştigurilor lunare, perfecţionarea nivelul de pregătire profesională. Ne putem uşor imagina - deşi studiul nu o semnalează - că şi bucuria de a încheia o căsătorie este umbrită de eficientism. Aşadar studiile sociologice arată cum utilitarismul şi hedonismul, două atitudini la „înălţimea timpurilor de faţă"!, duc la corodarea lăuntrică a legăturii bărbat-femeie, a familiei.
Prin urmare ne punem întrebarea: comuniunea bărbat/femeie - căsătorie - familie e artificială sau naturală? Sau, altfel spus, se mai poate vorbi de o natură umană comună? În ce raport se află natura şi cultura? O lectură parţială a termenului cultură, dusă în cheie exclusiv sociologică şi dublată de umflarea rolului omului asupra naturii proprii, induce dubiul că nu se mai poate vorbi de omul ca om, cu scopul de a apăra unitatea esenţială a neamului omenesc.
Iată de ce papa Fracisc demasca tendinţa de a reduce„ căsătoria la o simplă formă de satisfacţie afectivă" şi punea în valoare „contribuţia indispensabilă a căsătoriei pentru societate, care depăşeşte nivelul emotivităţii şi al necesităţilor contingente ale cuplului", întărind această afirmaţie cu învăţătura episcopilor francezi: „căsătoria nu ia naştere din sentimentul de dragoste, efemer prin definiţie, ci din profunzimea angajamentului asumat de soţi care acceptă să intre într-o comuniune de viaţă totală" (Evangelii Gaudium, 67).
Sinodul din octombrie 2014, şi mai ales cel din 2015 va trebui să dea un răspuns individualismul globalizat, a cărui consecinţă este slăbirea legăturilor dintre persoane şi tendinţelor de denaturare a familiei. În marea globalizată a eficienţei va trevui să poarte vestea universală, vestea cea bună a Evangheliei, şi bucuria de a crede.
Din start, sinodul şi-a propus un scop pastoral. În Evangelii Gaudium anunţa că „acţiunea pastorală trebuie să arate şi mai limpede că relaţia cu Tatăl nostru cere şi încurajează o comuniune care să vindece, să promoveze şi să întărească legăturile interpersonale" iar „noi, creştinii, să insistăm pe propunerea de a-l recunoaşte pe celălalt, de a vindeca rănile, de a construi punţi, de a lega relaţii şi de a ne ajuta să purtăm unii altora povara (Gal 6,2)" dar şi de a da naştere unor forme de asociere pentru apărarea drepturilor şi pentru atingerea unor obiective nobile" (nr. 68).