Documentele de bază ale Bisericii CatoliceDrept canonic

Codul de drept canonic latin despre familie

CARTEA A IV-A
TITLUL VII
Căsătoria

Can. 1055 - § 1. Legământul matrimonial, prin care un bărbat şi o femeie stabilesc între ei o comunitate a întregii vieţi, rânduit prin caracterul său natural spre binele soţilor şi spre naşterea şi educarea copiilor, a fost ridicat de Cristos Domnul, între cei botezaţi, la demnitatea de sacrament.

§ 2. De aceea, între botezaţi nu poate să existe un contract matrimonial valid care să nu fie, în acelaşi timp, şi sacrament.

Can. 1056 - Proprietăţile esenţiale ale căsătoriei sunt uni-tatea şi indisolubilitatea, care în căsătoria creştină dobândesc, în virtutea sacramentului, o stabilitate deosebită.

Can. 1057 - § 1. Actul care creează căsătoria este consimţă-mântul părţilor, manifestat în mod legitim între persoane capa-bile din punct de vedere juridic, care nu poate fi suplinit de nici o putere omenească.

§ 2. Consimţământul matrimonial este actul voinţei prin care un bărbat şi o femeie se dăruiesc şi se primesc reciproc, printr-un pact irevocabil, pentru a forma căsătoria.
Can. 1058 - Pot să încheie căsătoria toţi aceia care nu sunt opriţi de către drept.

Can. 1059 - Căsătoria catolicilor, chiar dacă numai una dintre părţi este catolică, este reglementată nu numai de dreptul divin, ci şi de dreptul canonic, rămânând valabilă competenţa autorităţii civile cu privire la efectele exclusiv civile ale aceleiaşi căsătorii.

Can. 1060 - Căsătoria se bucură de ocrotirea dreptului; de aceea, în caz de dubiu, ea trebuie considerată validă până la proba contrară.

Can. 1061 - § 1. Căsătoria validă între botezaţi este numită numai validă dacă nu este consumată; validă şi consumată, dacă soţii au săvârşit împreună, în mod uman, actul conjugal, capabil în sine pentru naşterea copiilor şi în vederea căruia căsătoria este rânduită din natura sa şi prin care soţii devin un singur trup.

§ 2. După ce căsătoria a fost celebrată, dacă soţii au locuit împreună, până la proba contrară, se presupune că a avut loc consumarea.

§ 3. Căsătoria invalidă este numai putativă, dacă a fost cele-brată cu bună credinţă de către cel puţin una dintre părţi, până când ambele părţi ajung la certitudinea nulităţii ei.

Can. 1062 - § 1. Promisiunea de căsătorie, fie unilaterală, fie bilaterală, numită logodnă, este reglementată de dreptul particular stabilit de Conferinţa Episcopilor, ţinând seama de cutumele şi legile civile, dacă există.

§ 2. Promisiunea de căsătorie nu dă dreptul de a cere în tribunal celebrarea căsătoriei; dă totuşi dreptul de a cere repa-rarea daunelor, dacă este necesar.
CAPITOLUL I
Grija pastorală
şi actele preliminare celebrării căsătoriei

Can. 1063 - Păstorii sufleteşti au obligaţia de a se îngriji ca propria lor comunitate eclezială să ofere credincioşilor acea asistenţă prin care starea căsătorească să se păstreze în spiritul creştin şi să înainteze în perfecţiune. Această asistenţă trebuie acordată mai ales:
1° prin predică, prin cateheză adaptată minorilor, tinerilor şi adulţilor, ba chiar prin folosirea instrumentelor de comuni-care socială, prin care credincioşii să fie instruiţi asupra semni-ficaţiei căsătoriei creştine şi asupra rolului soţilor şi părinţilor creştini;
2° prin pregătirea personală la căsătoria ce trebuie înche-iată, prin care mirii să fie dispuşi să accepte sfinţenia şi înda-toririle noii lor stări;
3° prin celebrarea liturgică fructuoasă a căsătoriei, prin care să apară clar că soţii semnifică misterul de unire şi iubire rodnică dintre Cristos şi Biserică şi că participă la el;
4° prin ajutorul dat soţilor, pentru ca ei, respectând şi apă-rând cu fidelitate legământul conjugal, să ajungă să ducă o viaţă de familie din zi în zi mai sfântă şi mai deplină.

Can. 1064 - E de datoria Ordinariului locului de a se îngriji ca această asistenţă să fie organizată cum trebuie, după ce a ascultat părerea, dacă i se pare oportun, a unor bărbaţi şi femei, apreciaţi pentru experienţa şi competenţa lor.

Can. 1065 - § 1. Catolicii care nu au primit sacramentul Mirului să-l primească înainte de a fi admişi la căsătorie, dacă acest lucru este posibil fără un neajuns grav.

§ 2. Pentru ca sacramentul Căsătoriei să fie primit cu rodnicie, se recomandă foarte mult ca mirii să se apropie de sacramentele Pocăinţei şi Preasfintei Euharistii.
Can. 1066 - Înainte de a se celebra căsătoria, trebuie să se constate că nu se opune nimic celebrării ei valide şi licite.

Can. 1067 - Conferinţa Episcopilor să stabilească norme cu privire la examenul mirilor, precum şi cu privire la vestirile matrimoniale şi la alte mijloace pentru efectuarea investiga-ţiilor necesare dinainte de căsătorie; după ce s-au respectat toate acestea, parohul poate proceda la asistarea căsătoriei.

Can. 1068 - În pericol de moarte, dacă nu pot fi avute alte dovezi, nici nu există indicii contrare, este suficient ca părţile să declare, dacă e cazul, chiar sub jurământ, că sunt botezate şi că nu au nici un impediment.

Can. 1069 - Toţi credincioşii au obligaţia de a dezvălui paro-hului sau Ordinariului locului, înainte de celebrarea căsătoriei, impedimentele pe care le-ar cunoaşte.

Can. 1070 - Dacă investigaţiile au fost făcute de altcineva decât de parohul care este competent să asiste căsătoria, să-l informeze cât mai curând, printr-un document autentic, pe acest paroh despre rezultatul investigaţiilor.

Can. 1071 - § 1. Cu excepţia cazului de necesitate, nimeni să nu asiste fără permisiunea Ordinariului locului:
1° căsătoria pribegilor (vagi);
2° căsătoria care nu poate fi recunoscută sau celebrată după legea civilă;
3° căsătoria celui care are obligaţii naturale, izvorâte dintr-o unire anterioară, faţă de o altă parte sau faţă de copii;
4° căsătoria celui care a abandonat în mod notoriu credinţa catolică;
5° căsătoria celui care a căzut într-o cenzură;
6° căsătoria unui minor, dacă părinţii nu ştiu despre ea sau este făcută împotriva voinţei lor;
7° căsătoria ce trebuie încheiată printr-un procurator, despre care vorbeşte can. 1105.

§ 2. Ordinariul locului să nu acorde permisiunea de a se asista căsătoria celui care a abandonat în mod notoriu cre-dinţa catolică, decât dacă s-au respectat normele prevăzute de can. 1125, făcându-se adaptările de rigoare.

Can. 1072 - Păstorii sufleteşti să aibă grijă să-i îndepăr-teze pe tineri de la celebrarea căsătoriei înainte de vârsta la care se obişnuieşte a se încheia potrivit uzanţelor regiunii.

CAPITOLUL II
Impedimentele dirimante în general

Can. 1073 - Impedimentul dirimant face persoana incapa-bilă să încheie în mod valid căsătoria.

Can. 1074 - Impedimentul este considerat public dacă poate fi dovedit în forul extern; altminteri, este ocult.

Can. 1075 - § 1. Numai autoritatea supremă a Bisericii are puterea să declare în mod autentic când dreptul divin interzice sau invalidează o căsătorie.

§ 2. Tot numai autoritatea supremă are dreptul exclusiv să stabilească alte impedimente pentru cei botezaţi.

Can. 1076 - Este dezaprobată cutuma care introduce un nou impediment sau care este contrară celor deja existente.

Can. 1077 - § 1. Într-un caz particular, Ordinariul locului poate interzice propriilor supuşi căsătoria, oriunde s-ar afla ei, precum şi tuturor celor care locuiesc de fapt pe teritoriul său, dar numai temporar, dintr-un motiv grav şi câtă vreme durează acest motiv.

§ 2. Numai autoritatea supremă a Bisericii poate adăuga acestei interziceri o clauză dirimantă.

Can. 1078 - § 1. Ordinariul locului îi poate dispensa pe supuşii săi, oriunde s-ar afla ei, precum şi pe toţi cei care de fapt locuiesc pe teritoriul său, de toate impedimentele de drept ecleziastic, cu excepţia impedimentelor a căror dispensă este rezervată Scaunului Apostolic.

§ 2. Impedimentele a căror dispensă este rezervată Scau-nului Apostolic sunt:
1° impedimentul care provine din hirotonirile sacre sau din votul public perpetuu de castitate într-un institut călugăresc de drept pontifical;
2° impedimentul de crimă, despre care e vorba în can. 1090.

§ 3. Nu se acordă niciodată dispensa de impedimentul de consangvinitate în linie dreaptă, nici în gradul al doilea în linie colaterală.

Can. 1079 - § 1. Când pericolul de moarte este iminent, Ordinariul locului îi poate dispensa pe supuşii proprii, oriunde s-ar afla ei, şi pe toţi cei care de fapt locuiesc pe teritoriul său, atât de la forma ce trebuie respectată în celebrarea căsătoriei, cât şi de toate, şi de fiecare în parte, impedimentele de drept ecleziastic, publice şi oculte, cu excepţia impedimentului ce provine din hirotonirea prezbiterală.

§ 2. În aceleaşi circumstanţe prevăzute de § 1, dar numai în cazurile când nu se poate recurge la Ordinariul locului, au aceeaşi facultate de a dispensa: parohul, slujitorul sacru delegat în mod reglementar şi preotul sau diaconul care asistă la căsă-torie conform can. 1116, § 2.
§ 3. În pericol de moarte, confesorul are facultatea de a dispensa de impedimentele oculte în forul intern, fie în cadrul actului mărturisirii sacramentale, fie în afara lui.

§ 4. În cazul despre care vorbeşte § 2, se consideră că nu se poate recurge la Ordinariul locului, dacă acest lucru poate fi făcut numai prin telegramă sau prin telefon.

Can. 1080 - § 1. Ori de câte ori se descoperă un impediment când toate sunt deja pregătite pentru cununie şi nu este posibil, fără un probabil pericol de rău grav, să se amâne căsătoria până se obţine dispensa de la autoritatea competentă, au facultatea de a dispensa de toate impedimentele, cu excepţia celor indi-cate în can. 1078, § 2, nr. 1, Ordinariul locului şi numai când cazul este ocult, toţi cei despre care vorbeşte can. 1079, §§ 2 şi 3, respectându-se condiţiile prescrise acolo.

§ 2. Această facultate valorează şi pentru convalidarea căsătoriei, când există acelaşi pericol cauzat de aşteptare şi nici nu este timp de a se recurge la Scaunul Apostolic sau la Ordinariul locului, dacă este vorba de impedimente pe care el le poate dispensa.

Can. 1081 - Parohul, ori preotul sau diaconul despre care vorbeşte can. 1079, § 2, să-l informeze imediat pe Ordinariul locului despre dispensa acordată în forul extern; dispensa să fie adnotată în registrul de căsătorii.

Can. 1082 - Dacă rescriptul Penitenţiariei nu prevede altfel, dispensa de un impediment ocult, acordată în forul intern extrasacramental să fie adnotată în registrul ce se păstrează în arhiva secretă a curiei, iar dacă impedimentul ocult devine ulterior public, nu este necesară o altă dispensă pentru forul extern.

CAPITOLUL III
Impedimentele dirimante în speţă

Can. 1083 - § 1. Bărbatul care nu a împlinit vârsta de şais-prezece ani şi femeia care nu a împlinit vârsta de paisprezece ani nu pot să încheie căsătorie validă.

§ 2. Conferinţa Episcopilor poate stabili o vârstă superi-oară pentru celebrarea licită a căsătoriei.

Can. 1084 - § 1. Impotenţa, adică incapacitatea de a săvârşi actul sexual, antecedentă şi perpetuă, fie din partea bărbatului, fie din partea femeii, fie absolută, fie relativă, prin însăşi natura sa face căsătoria invalidă.

§ 2. Dacă impedimentul de impotenţă este nesigur, fie că e vorba de un dubiu de drept, fie că e vorba de un dubiu de fapt, căsătoria nu trebuie împiedicată şi nici declarată nulă, atât timp cât durează dubiul.

§ 3. Sterilitatea nu interzice căsătoria, nici nu o face nulă, rămânând valabilă dispoziţia can. 1098.

Can. 1085 - § 1. Cine este ţinut de legământul unei căsătorii anterioare, chiar neconsumate, atentează invalid căsătoria.

§ 2. Deşi căsătoria anterioară este invalidă sau desfăcută, indiferent din ce motiv, nu urmează de aici că este permis să încheie o alta înainte de a se fi constatat în mod legal şi cert nulitatea sau desfacerea căsătoriei anterioare.

Can. 1086 - § 1. Este invalidă căsătoria între două persoane, dintre care una a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei, şi nu s-a îndepărtat de ea printr-un act formal, iar cealaltă este nebotezată.
§ 2. Să nu se dispenseze de acest impediment dacă nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute de can. 1125 şi 1126.

§ 3. Dacă în momentul încheierii căsătoriei una dintre părţi era, în general, considerată botezată sau Botezul ei era îndo-ielnic, trebuie să se presupună, conform can. 1060, validitatea căsătoriei, până când se dovedeşte în mod cert că una dintre părţi era botezată, iar cealaltă parte, nebotezată.

Can. 1087 - Cei care au primit hirotonirile sacre atentează invalid căsătoria.

Can. 1088 - Atentează invalid căsătoria cei care sunt legaţi de votul public perpetuu de castitate într-un institut călugăresc.

Can. 1089 - Nu poate avea loc căsătoria între un bărbat şi o femeie răpită sau cel puţin reţinută cu scopul de a încheia cu ea căsătorie, decât dacă ulterior femeia, separată de cel care a răpit-o, aflându-se într-un loc sigur şi liber, alege de bunăvoie căsătoria.

Can. 1090 - § 1. Persoana care, cu scopul de a se căsători cu o anumită persoană, pricinuieşte moartea soţului (soţiei) acestei persoane, ori moartea propriului soţ (soţii), atentează invalid căsătoria.

§ 2. De asemenea, atentează invalid căsătoria între ei cei care au pricinuit moartea soţului (soţiei), acţionând împreună fiziceşte sau moraliceşte.

Can. 1091 - § 1. Consangvinitatea în linie dreaptă face căsă-toria nulă între toţi ascendenţii şi descendenţii, atât legitimi, cât şi naturali.

§ 2. În linia colaterală, căsătoria este nulă până la al patrulea grad inclusiv.
§ 3. Impedimentul de consangvinitate nu se multiplică.

§ 4. Să nu se permită niciodată căsătoria dacă există vreun dubiu că părţile sunt consangvine în vreun grad al liniei drepte sau în gradul al doilea al liniei colaterale.

Can. 1092 - Afinitatea în linie dreaptă în orice grad invali-dează căsătoria.

Can. 1093 - Impedimentul de onestitate publică derivă din căsătoria invalidă, după ce s-a instaurat viaţa în comun, sau din concubinajul notoriu şi public; invalidează căsătoria, în primul grad al liniei drepte, între bărbat şi consangvinii femeii şi invers.

Can. 1094 - Nu pot încheia în mod valid căsătorie între ei cei care sunt uniţi prin rudenie legală provenită din adopţie, în linie dreaptă şi în gradul al doilea al liniei colaterale.

CAPITOLUL IV
Consimţământul matrimonial

Can. 1095 - Sunt incapabili să încheie căsătorie:
1° cei care sunt lipsiţi de uzul suficient al raţiunii;
2° cei care suferă de un grav defect de discernământ cu pri-vire la drepturile şi obligaţiile matrimoniale esenţiale, ce trebuie date şi acceptate reciproc;
3° cei care, din motive de natură psihică, nu pot să-şi asume obligaţiile esenţiale ale căsătoriei.

Can. 1096 - § 1. Pentru ca să poată exista un consimţământ matrimonial, este necesar ca părţile cel puţin să nu ignore că o căsătorie este o permanentă comunitate de viaţă între un bărbat şi o femeie, rânduită pentru procreare printr-o anumită cooperare de ordin sexual.

§ 2. Această ignoranţă nu se presupune după pubertate.

Can. 1097 - § 1. Eroarea cu privire la persoană invalidează căsătoria.

§ 2. Eroarea cu privire la o calitate a persoanei, chiar dacă este cauză a contractului, nu invalidează căsătoria, dacă această calitate nu este voită în mod direct şi principal.

Can. 1098 - Cine încheie căsătoria indus în eroare prin dol provocat pentru a obţine consimţământul, cu privire la o calitate a celeilalte părţi, care prin natura sa poate perturba în mod grav comunitatea conjugală, o încheie în mod invalid.

Can. 1099 - Eroarea cu privire fie la unitatea sau indisolu-bilitatea căsătoriei, fie la demnitatea sacramentală, nu viciază consimţământul matrimonial, cu condiţia să nu determine voinţa.

Can. 1100 - Cunoaşterea ori presupunerea nulităţii căsătoriei nu exclude în mod necesar consimţământul matrimonial.

Can. 1101 - § 1. Consimţământul intern al voinţei se presu-pune că este conform cu cuvintele sau semnele folosite în cele-brarea căsătoriei.

§ 2. Totuşi, dacă una sau ambele părţi exclud printr-un act pozitiv de voinţă căsătoria însăşi, ori un element esenţial sau o proprietate esenţială a căsătoriei, încheie căsătoria în mod invalid.

Can. 1102 - § 1. Nu poate fi încheiată în mod valid căsătoria sub o condiţie ce se referă la un lucru viitor.
§ 2. Căsătoria încheiată sub condiţie ce se referă la un lucru trecut sau la un lucru prezent este validă sau nu, în funcţie de existenţa sau inexistenţa acelui lucru pus sub condiţie.

§ 3. Totuşi, condiţia despre care vorbeşte § 2 nu poate fi pusă în mod licit, decât cu permisiunea, dată în scris, a Ordi-nariului locului.

Can. 1103 - Este invalidă căsătoria încheiată sub violenţă sau frică gravă externă, chiar dacă nu este provocată în mod intenţionat, de care cineva nu se poate elibera fără a fi nevoit să aleagă căsătoria.

Can. 1104 - § 1. Pentru încheierea validă a căsătoriei, este necesar ca cele două părţi să fie prezente împreună în acelaşi timp, personal sau prin procurator.

§ 2. Mirii să exprime consimţământul matrimonial prin cuvinte; dacă însă nu pot vorbi, prin semne echivalente.

Can. 1105 - § 1. Pentru a încheia în mod valid căsătoria prin procurator, este necesar:
1° să existe un mandat special pentru a o încheia cu o persoană precisă;
2° ca procuratorul să fie desemnat de însuşi mandantul şi să-şi îndeplinească funcţia personal.

§ 2. Pentru ca mandatul să fie valid, trebuie să fie semnat de mandant şi, în plus, fie de către parohul sau Ordinariul locului în care este dat mandatul, fie de către preotul delegat de unul dintre ei, fie cel puţin de către doi martori; sau să fie făcut printr-un înscris autentic, conform dispoziţiilor dreptului civil.

§ 3. Dacă mandantul nu poate să scrie, acest fapt trebuie consemnat în mandatul însuşi şi să se adauge un alt martor, care să semneze şi el mandatul; altminteri, mandatul este invalid.
§ 4. Dacă mandantul, înainte ca procuratorul să încheie în numele lui, a revocat mandatul sau a devenit alienat mintal, căsătoria este invalidă, chiar dacă procuratorul sau cealaltă parte contractantă nu ştia acest lucru.

Can. 1106 - Căsătoria poate fi încheiată cu ajutorul unui traducător; totuşi, parohul să nu asiste la ea, dacă nu este sigur că traducătorul este vrednic de crezare.

Can. 1107 - Chiar dacă o căsătorie a fost încheiată în mod invalid din cauza unui impediment sau a unui defect de formă, se presupune că rămâne consimţământul dat, până se constată revocarea lui.

CAPITOLUL V
Forma celebrării căsătoriei

Can. 1108 - § 1. Sunt valide numai acele căsătorii care sunt încheiate în faţa Ordinariului locului sau a parohului locului, ori în faţa unui preot sau diacon delegat de unul dintre ei ca să asiste şi, în plus, în faţa a doi martori, conform dispoziţiilor canoanelor care urmează, rămânând în vigoare excepţiile pre-văzute în cann. 144, 1112, § 1, 1116 şi 1127, §§ 1 şi 2.

§ 2. Asistent la căsătorie este numai acela care, fiind pre-zent, cere manifestarea consimţământului contractanţilor şi o primeşte în numele Bisericii.

Can. 1109 - Dacă nu au fost excomunicaţi sau interzişi sau suspendaţi de la oficiu, ori declaraţi ca atare, printr-o sentinţă sau printr-un decret, Ordinariul locului şi parohul asistă valid în virtutea oficiului, în cadrul teritoriului lor, nu numai căsă-toriile supuşilor, dar şi căsătoriile acelora care nu sunt supuşii lor, cu condiţia ca unul dintre aceştia să fie de rit latin.
Can. 1110 - Ordinariul personal şi parohul personal asistă în mod valid, în virtutea oficiului, numai căsătoria acelor miri dintre care cel puţin unul este supus în cadrul jurisdicţiei lor.

Can. 1111 - § 1. Atât timp cât îşi exercită în mod valid oficiul, Ordinariul locului şi parohul pot delega, în cadrul teri-toriului propriu, preoţilor şi diaconilor facultatea, chiar gene-rală, de a asista căsătoriile.

§ 2. Pentru ca delegarea facultăţii de a asista căsătoriile să fie validă, trebuie dată în mod expres unor persoane precise; dacă este vorba de o delegare specială, trebuie dată pentru o căsătorie precisă; dacă însă este vorba de o delegare generală, trebuie dată în scris.

Can. 1112 - § 1. Unde nu există nici preoţi, nici diaconi, Episcopul diecezan, având părerea favorabilă a Conferinţei Episcopilor şi obţinând permisiunea de la Sfântul Scaun, poate delega unii laici să asiste căsătoriile.

§ 2. Să fie un laic apt, capabil de a-i instrui pe viitorii soţi, şi bine pregătit, pentru a celebra cum se cuvine liturgia căsătoriei.

Can. 1113 - Înainte de a se acorda delegaţia specială, să se întreprindă tot ceea ce dreptul stabileşte pentru dovedirea stării libere.

Can. 1114 - Asistentul la căsătorie acţionează în mod ilicit dacă nu are certitudinea cu privire la starea liberă a contrac-tanţilor, conform dreptului, şi, când e posibil, cu privire la per-misiunea parohului, ori de câte ori asistă în virtutea delegaţiei generale.

Can. 1115 - Căsătoriile să se celebreze în parohia în care una dintre părţile contractante îşi are domiciliul sau cvasidomiciliul, sau în parohia în care locuieşte de o lună de zile, iar dacă este vorba de pribegi, în parohia în care ei locuiesc de fapt; cu permisiunea Ordinariului propriu sau a parohului propriu, pot fi celebrate şi în altă parte.

Can. 1116 - § 1. Dacă nu este posibil să se aibă, fără un neajuns grav, un asistent competent conform dreptului sau la care să se poată merge, cei care intenţionează să încheie căsătorie o pot încheia valid şi licit numai în faţa martorilor:
1° în pericol de moarte;
2° în afara pericolului de moarte, cu condiţia să se prevadă în mod prudent că această situaţie va dura o lună de zile.

§ 2. În ambele cazuri, dacă există un alt preot sau diacon care poate fi prezent, trebuie să fie chemat şi, împreună cu martorii, să fie prezent la celebrarea căsătoriei, rămâ­nând validă căsătoria încheiată numai în faţa martorilor.

Can. 1117 - Forma stabilită în canoanele de mai sus trebuie respectată dacă cel puţin una dintre părţile care încheie căsă-toria este botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în această Biserică, şi nu s-a îndepărtat de ea printr-un act formal, rămânând neschimbate dispoziţiile can. 1127, § 2.

Can. 1118 - § 1. Căsătoria între catolici sau o parte catolică şi o parte necatolică botezată să se celebreze în biserica paro-hială; va putea fi celebrată într-o altă biserică sau într-un ora-toriu cu permisiunea Ordinariului locului sau a parohului.

§ 2. Ordinariul locului poate permite ca o căsătorie să fie celebrată într-un alt loc potrivit.

§ 3. Căsătoria între o parte catolică şi o parte nebotezată va putea fi celebrată într-o biserică sau într-un alt loc potrivit.

Can. 1119 - Cu excepţia cazului de necesitate, în celebrarea căsătoriei să se respecte rânduielile prescrise de cărţile liturgice aprobate de Biserică sau introduse de cutume legitime.

Can. 1120 - Conferinţa Episcopilor poate să redacteze un ritual propriu pentru căsătorie, care va trebui să fie recunoscut de Sfântul Scaun, adaptat obiceiurilor locurilor şi popoarelor, potrivite cu spiritul creştin, rămânând totuşi neatinsă legea conform căreia cel care asistă la căsătorie, fiind prezent per-sonal, să ceară şi să primească manifestarea consimţământului contractanţilor.

Can. 1121 - § 1. După celebrarea căsătoriei, parohul locului celebrării sau cel care îl înlocuieşte, chiar dacă nici unul dintre ei nu a fost de faţă, să înregistreze cât mai curând în registrul de căsătorii numele soţilor, al asistentului şi al martorilor, locul şi ziua celebrării căsătoriei, după modelul stabilit de Conferinţa Episcopilor sau de Episcopul diecezan.

§ 2. Ori de câte ori se încheie o căsătorie în conformitate cu can. 1116, preotul sau diaconul, dacă a fost prezent la cele-brare, sau, în caz contrar, martorii au obligaţia în mod solidar cu contractanţii de a informa cât mai urgent parohul sau Ordi-nariul locului despre căsătoria încheiată.

§ 3. Cât priveşte căsătoria încheiată cu dispensă de la forma canonică, Ordinariul locului care a acordat dispensa să aibă grijă ca dispensa şi celebrarea să fie înregistrate în registrul de căsătorii, atât în cel al curiei, cât şi în cel al parohiei proprii a părţii catolice, al cărei paroh a făcut investigaţiile cu privire la starea liberă; partea catolică are obligaţia de a-l informa cât mai curând pe acelaşi Ordinariu şi pe paroh despre cele-brarea căsătoriei, indicând şi locul celebrării, precum şi forma publică ce a fost respectată.

Can. 1122 - § 1. Căsătoria încheiată să fie notată şi în registrul de botezaţi, în care este înregistrat Botezul soţilor.

§ 2. Dacă un soţ nu a încheiat căsătoria în parohia în care a fost botezat, parohul locului celebrării să-l informeze cât mai curând despre căsătoria încheiată pe parohul locului unde a fost administrat Botezul.

Can. 1123 - Când o căsătorie este convalidată în forul extern, sau este declarată nulă, sau este desfăcută în mod legitim din alt motiv decât moartea, să fie informat despre aceasta parohul locului celebrării căsătoriei, pentru a face notarea necesară în registrele de căsătorii şi de botezaţi.

CAPITOLUL VI
Căsătoriile mixte

Can. 1124 - Fără permisiunea expresă a autorităţii competente, este interzisă căsătoria între două persoane botezate, dintre care una a fost botezată în Biserica Catolică, sau a fost primită în sânul ei după Botez, şi nu a părăsit-o printr-un act formal, iar cealaltă este înscrisă la o Biserică sau o comu-nitate eclezială ce nu este în comuniune deplină cu Biserica Catolică.

Can. 1125 - Ordinariul locului poate acorda permisiunea dacă există un motiv just şi raţional; să o acorde numai după ce au fost îndeplinite următoarele condiţii:
1° partea catolică să declare că este gata să evite perico-lele de a părăsi credinţa şi să promită cu sinceritate că va face tot ce-i stă în putinţă ca toţi copiii să fie botezaţi şi educaţi în Biserica Catolică;
2° cealaltă parte să fie informată la momentul potrivit despre promisiunile ce trebuie să le facă partea catolică, astfel încât să existe certitudinea că ea este cu adevărat conştientă de pro-misiunea şi de obligaţiile părţii catolice;
3° ambele părţi să fie instruite cu privire la scopurile şi pro-prietăţile esenţiale ale căsătoriei, care nu trebuie să fie excluse de nici unul dintre cei doi contractanţi.

Can. 1126 - Este datoria Conferinţei Episcopilor de a stabili atât modul cum trebuie făcute aceste declaraţii şi promisiuni, care sunt mereu necesare, cât şi modul prin care să se constate despre ele în forul extern, precum şi modul în care să fie infor-mată partea necatolică.

Can. 1127 - § 1. În ce priveşte forma ce trebuie folosită la căsătoria mixtă, să se respecte dispoziţiile can. 1108; totuşi, dacă partea catolică încheie căsătorie cu o parte necatolică de rit oriental, forma canonică a celebrării trebuie respectată numai pentru liceitate; pentru validitate, însă, e necesară inter-venţia slujitorului sacru, respectându-se celelalte norme pre-scrise de drept.

§ 2. Dacă dificultăţi grave împiedică respectarea formei canonice, Ordinariul locului părţii catolice are dreptul de a dis-pensa de la ea în fiecare caz aparte, după ce totuşi l-a consultat pe Ordinariul locului în care se celebrează căsătoria, rămânând necesară, pentru validitate, o anumită formă pub-lică de celebrare; îi revine Conferinţei Episcopilor datoria de a stabili norme după care sus numita dispensă să fie acordată, urmându-se criterii comune.

§ 3. Este interzis, atât înainte, cât şi după celebrarea cano-nică prevăzută de § 1, de a se săvârşi o altă celebrare religioasă a aceleiaşi căsătorii pentru a da sau a reînnoi consimţământul matrimonial; de asemenea, să nu aibă loc o celebrare religioasă în care asistentul catolic şi slujitorul necatolic, îndeplinind fie-care ritul propriu, să ceară consimţământul părţilor.
Can. 1128 - Ordinariii locului şi ceilalţi păstori sufleteşti să aibă grijă ca soţului catolic şi copiilor născuţi dintr-o căsă-torie mixtă să nu le lipsească asistenţa spirituală, necesară pentru îndeplinirea obligaţiilor proprii, şi să-i ajute pe soţi să păstreze unitatea vieţii conjugale şi familiale.

Can. 1129 - Dispoziţiile cann. 1127 şi 1129 trebuie aplicate şi în cazul căsătoriilor cărora li se opune impedimentul de dis-paritate de cult, despre care vorbeşte can. 1086, § 1.

CAPITOLUL VII
Celebrarea secretă a căsătoriei

Can. 1130 - Dintr-un motiv grav şi urgent, Ordinariul locului poate permite ca o căsătorie să fie celebrată în secret.

Can. 1131 - Permisiunea de a celebra căsătoria în secret comportă:
1° obligaţia de a se face în secret investigaţiile ce trebuie să aibă loc înainte de căsătorie;
2° obligaţia ca secretul privind celebrarea căsătoriei să fie păstrat de Ordinariul locului, de asistent, de martori şi de soţi.

Can. 1132 - Obligaţia de a păstra secretul, despre care vor-beşte can. 1131, nr. 2, încetează pentru Ordinariul locului în cazul când păstrarea secretului poate cauza un scandal grav sau o ofensă gravă faţă de sfinţenia căsătoriei, iar acest lucru să fie adus la cunoştinţa părţilor înainte de celebrarea căsătoriei.

Can. 1133 - Căsătoria celebrată în secret să fie înscrisă numai în registrul special, ce trebuie păstrat în arhiva secretă a curiei.

CAPITOLUL VIII
Efectele căsătoriei

Can. 1134 - Din căsătoria validă ia naştere între soţi un legă-mânt, prin natura sa perpetuu şi exclusiv; în plus, în căsătoria creştină, soţii sunt întăriţi şi într-un fel consacraţi printr-un sacrament special pentru îndatoririle şi demnitatea stării lor.

Can. 1135 - Ambii soţi au drepturi şi îndatoriri egale cu privire la tot ceea ce ţine de comunitatea vieţii conjugale.

Can. 1136 - Părinţii au obligaţia foarte gravă şi dreptul primar de a se îngriji, după puterile lor, de educaţia copiilor, atât fizică, socială şi culturală, cât şi morală şi religioasă.

Can. 1137 - Sunt legitimi copiii zămisliţi ori născuţi dintr-o căsătorie validă sau din una putativă.

Can. 1138 - § 1. Este tată acela care e dovedit de căsătoria legitimă, dacă nu se constată contrariul cu argumente evidente.

§ 2. Se presupune că sunt legitimi copiii născuţi cel puţin după 180 de zile de la data celebrării căsătoriei, sau în decurs de 300 zile de la data încetării vieţii conjugale.

Can. 1139 - Copiii ilegitimi devin legitimi prin căsătoria ulterioară a părinţilor, fie validă, fie putativă, sau prin rescript de la Sfântul Scaun.

Can. 1140 - Cu privire la efectele canonice, copiii deveniţi legitimi sunt echivalaţi în toate copiilor legitimi, dacă nu este prevăzut în mod expres altfel de către drept.

CAPITOLUL IX
Separarea soţilor

ART. 1
Desfacerea legământului

Can. 1141 - Căsătoria validă şi consumată nu poate fi des-făcută de nici o putere omenească şi din nici un motiv, decât de moarte.

Can. 1142 - Căsătoria neconsumată, încheiată între bote-zaţi sau între o parte botezată şi o parte nebotezată, poate fi desfăcută, dintr-un motiv just, de Pontiful Roman, la cererea ambelor părţi sau a uneia dintre ele, chiar dacă cealaltă parte nu este de acord.

Can. 1143 - § 1. Căsătoria încheiată de doi nebotezaţi se desface, în virtutea privilegiului paulin, în favoarea credinţei părţii care a primit Botezul, prin însuşi faptul că această parte încheie o nouă căsătorie, cu condiţia ca partea nebotezată să se separe.

§ 2. Se consideră că partea nebotezată se separă, dacă nu vrea să coabiteze cu partea botezată în mod paşnic fără a-l ofensa pe Creator, în afară de cazul când partea botezată i-a dat, după primirea Botezului, părţii nebotezate un motiv just de a se separa.

Can. 1144 - § 1. Ca partea botezată să încheie în mod valid o nouă căsătorie, partea nebotezată trebuie întrebată dacă nu cumva:
1° vrea şi ea să primească Botezul;
2° vrea cel puţin să coabiteze în mod paşnic cu partea bote-zată, fără să-l ofenseze pe Creator.
§ 2. Această interpelare trebuie făcută după Botez; totuşi, Ordinariul locului poate permite, dintr-un motiv grav, ca interpelarea să aibă loc înainte de Botez; mai mult, poate dispensa de interpelare, fie înainte fie după Botez, numai să rezulte, pe baza unei proceduri cel puţin sumare şi extrajudi-ciare, că interpelarea nu poate fi făcută sau că e inutilă.

Can. 1145 - § 1. În mod normal, interpelarea să fie făcută sub autoritatea Ordinariului locului al părţii convertite; acest Ordinariu să acorde celeilalte părţi, dacă ea cere acest lucru, un termen pentru a răspunde, avertizând-o totuşi că, dacă acest termen a trecut în mod inutil, tăcerea ei va fi considerată răs-puns negativ.

§ 2. Interpelarea este validă chiar dacă este făcută în mod particular de însăşi partea convertită; mai mult, este şi licită, dacă forma prescrisă mai sus nu poate fi respectată.

§ 3. În ambele cazuri, trebuie să se constate în mod legitim în forul extern că interpelarea a avut loc şi care a fost rezultatul ei.

Can. 1146 - Partea botezată are dreptul de a încheia o căsă-torie nouă cu o parte catolică:
1° dacă cealaltă parte a răspuns negativ la interpelare sau interpelarea a fost omisă în mod legitim;
2° dacă partea nebotezată, consultată deja sau nu, mai întâi a perseverat în coabitarea paşnică fără să-l ofenseze pe Creator, dar ulterior s-a separat fără un motiv just, rămânând valabile dispoziţiile cann. 1144 şi 1145.

Can. 1147 - Ordinariul locului poate totuşi permite, dintr-un motiv grav, ca partea botezată, prevalându-se de privilegiul paulin, să încheie căsătorie cu o parte necatolică, botezată sau nebotezată, respectându-se dispoziţiile canoanelor despre căsă-toriile mixte.
Can. 1148 - § 1. Dacă bărbatului nebotezat care a avut în acelaşi timp mai multe femei nebotezate îi este greu să rămână cu prima dintre ele după ce a primit Botezul în Biserica Catolică, poate reţine una dintre ele, îndepărtându-le pe celelalte. Acelaşi lucru este valabil şi pentru femeia nebotezată, care ar avea în acelaşi timp mai mulţi bărbaţi nebotezaţi.

§ 2. În cazurile prevăzute de § 1, după ce s-a primit Botezul, căsătoria trebuie încheiată după forma canonică, respectându-se, dacă e necesar, dispoziţiile referitoare la căsătoriile mixte şi celelalte dispoziţii ale dreptului.

§ 3. Ţinându-se seama de condiţia morală, socială şi econo-mică a locurilor şi a persoanelor, Ordinariul locului să aibă grijă să fie luate măsuri suficiente privind nevoile materiale ale primei soţii şi ale celorlalte înlăturate, potrivit cu normele dreptăţii, ale carităţii creştine şi ale echităţii naturale.

Can. 1149 - Persoana nebotezată care, după ce a primit Botezul în Biserica Catolică, nu poate restabili coabitarea cu partea nebotezată, din cauza prizonieratului sau a persecuţiei, poate să încheie o altă căsătorie, chiar dacă între timp cea-laltă parte a primit Botezul, rămânând valabilă dispoziţia can. 1141.

Can. 1150 - În caz de dubiu, privilegiul credinţei se bucură de ocrotirea dreptului.

ART. 2
Separarea fără desfacerea legământului

Can. 1151 - Soţii au datoria şi dreptul de a respecta convie-ţuirea conjugală, dacă nu-i scuteşte un motiv legitim.

Can. 1152 - § 1. Deşi se recomandă stăruitor ca partea nevi-novată, determinată de dragostea creştină şi preocupată de binele familiei, să nu refuze părţii adultere iertarea şi să nu rupă viaţa conjugală, totuşi, dacă nu i-a iertat explicit sau tacit vinovăţia, are dreptul de a întrerupe convieţuirea conjugală, în afară de cazul când a consimţit la adulter, sau a constituit cauza acestuia, sau a săvârşit ea însăşi adulter.

§ 2. Iertarea tacită are loc dacă partea nevinovată, după ce a fost informată despre adulter, a trăit de bunăvoie şi cu sen-timent marital cu partea vinovată; în schimb, se presupune, dacă a menţinut timp de şase luni convieţuirea conjugală şi nu a recurs la autoritatea ecleziastică sau civilă.

§ 3. Dacă partea nevinovată a întrerupt din proprie iniţia-tivă convieţuirea conjugală, să prezinte, în termen de şase luni, cauza de separare în faţa autorităţii ecleziastice competente care, examinând toate circumstanţele, va aprecia dacă e posibil ca partea nevinovată să ierte vinovăţia şi să nu rămână sepa-rată la nesfârşit.

Can. 1153 - § 1. Dacă unul dintre soţi constituie un pericol grav de ordin fie spiritual, fie trupesc, pentru celălalt soţ sau pentru copii, sau face în alt mod ca viaţa în comun să fie prea dură, îi dă celuilalt soţ un motiv legitim de a se separa, cu permisiunea Ordinariului locului, iar dacă însăşi aşteptarea constituie un pericol, chiar din proprie iniţiativă.

§ 2. În toate cazurile, încetând motivul de separare, trebuie restaurată convieţuirea conjugală, dacă autoritatea eclezias-tică nu stabileşte altfel.

Can. 1154 - După ce s-a stabilit separarea soţilor, trebuie întotdeauna să se ia măsuri corespunzătoare privind între-ţinerea necesară şi educarea copiilor.
Can. 1155 - Soţul nevinovat poate în chip lăudabil să-l ad-mită din nou pe celălalt soţ la viaţa conjugală, iar în acest caz, să renunţe la dreptul de separare.

CAPITOLUL X
Convalidarea căsătoriei

ART. 1
Convalidarea simplă

Can. 1156 - § 1. Pentru a convalida o căsătorie nulă din cauza unui impediment dirimant, este necesar să înceteze impedi-mentul sau să se dea dispensă şi ca cel puţin partea conştientă de impediment să reînnoiască consimţământul.

§ 2. Această reînnoire este impusă de dreptul ecleziastic pentru validitatea căsătoriei, chiar dacă iniţial ambele părţi au dat consimţământul şi nu l-au revocat ulterior.

Can. 1157 - Reînnoirea consimţământului trebuie să fie un nou act de voinţă faţă de căsătoria pe care persoana care o reînnoieşte ştie sau opinează că a fost nulă chiar de la început.

Can. 1158 - § 1. Dacă impedimentul este public, consim-ţământul trebuie reînnoit de ambele părţi după forma cano-nică, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1127, § 2.

§ 2. Dacă impedimentul nu poate fi dovedit, este suficientă reînnoirea consimţământului în particular şi în secret, şi anume, de către partea care este conştientă de el, cu condiţia ca partea cealaltă să persevereze în consimţământul dat, sau de către ambele părţi, dacă impedimentul este cunoscut de amândouă părţile.
Can. 1159 - § 1. Căsătoria nulă din cauza unui defect de consimţământ este convalidată dacă partea care nu consimţise consimte în prezent, cu condiţia să rămână consimţământul dat de partea cealaltă.

§ 2. Dacă defectul de consimţământ nu poate fi dovedit, este suficient ca partea care nu consimţise să-şi dea consim-ţământul în particular şi în secret.

§ 3. Dacă defectul de consimţământ poate fi dovedit, este necesar să fie dat consimţământul după forma canonică.

Can. 1160 - Căsătoria nulă din cauza unui defect de formă, ca să devină validă, trebuie să fie încheiată din nou după forma canonică, rămânând neschimbată dispoziţia can. 1127, § 2.

ART. 2
Convalidarea radicală

Can. 1161 - § 1. Convalidarea radicală a unei căsătorii nule este convalidarea ei fără reînnoirea consimţământului, acor-dată de autoritatea competentă, şi include dispensa de impe-diment, dacă există, şi de forma canonică, dacă nu a fost res-pectată, precum şi retroactivitatea efectelor canonice.

§ 2. Convalidarea are loc din momentul acordării favorului, în schimb, retroactivitatea, dacă nu este stabilit în mod expres altfel, merge înapoi până la momentul celebrării căsătoriei.

§ 3. Să nu se acorde convalidarea radicală, dacă nu este pro-babil că părţile vor să persevereze în viaţa conjugală.

Can. 1162 - § 1. Dacă lipseşte consimţământul ambelor părţi, sau al uneia dintre ele, căsătoria nu poate fi convalidată radical, fie că la început consimţământul nu a fost dat, fie că a fost dat, dar ulterior a fost revocat.
§ 2. Dacă însă consimţământul a lipsit la început, dar a fost dat ulterior, convalidarea poate fi acordată din momentul în care a fost dat consimţământul.

Can. 1163 - § 1. Căsătoria nulă din cauza unui impediment sau din cauza unui defect privind forma legitimă poate fi convalidată radical, cu condiţia să rămână consimţământul ambelor părţi.

§ 2. Căsătoria nulă din cauza unui impediment de drept natural sau de drept divin pozitiv poate fi convalidată radical numai după ce a încetat impedimentul.

Can. 1164 - Convalidarea radicală poate fi acordată în mod valid chiar şi fără ştirea uneia sau a ambelor părţi; însă să nu se acorde decât dintr-un motiv grav.

Can. 1165 - § 1. Convalidarea radicală poate fi acordată de Scaunul Apostolic.

§ 2. Poate fi acordată de Episcopul diecezan pentru fiecare caz în parte, chiar dacă în aceeaşi căsătorie există împreună mai multe cauze de nulitate, îndeplinindu-se, în cazul conva-lidării unei căsătorii mixte, condiţiile prevăzute de can. 1125; în schimb nu poate fi acordată de Episcopul diecezan dacă există un impediment a cărui dispensă este rezervată Scau-nului Apostolic, conform can. 1078, § 2, sau dacă este vorba de un impediment de drept natural sau de drept divin pozitiv care deja a încetat.

................................................................................

CARTEA A VII-A

TITLUL I
Procesele matrimoniale

CAPITOLUL I
Cauzele de declarare
a nulităţii căsătoriei

ART. 1
Forul competent

Can. 1671 - Cauzele matrimoniale ale botezaţilor aparţin prin drept propriu judecătorului ecleziastic.

Can. 1672 - Cauzele privind efectele exclusiv civile ale căsă-toriei aparţin magistratului civil, dacă dreptul particular nu stabileşte că şi aceste cauze, când sunt tratate în mod incidental şi accesoriu, pot fi instruite şi decise de judecătorul ecleziastic.

Can. 1673 - În cauzele de nulitate a căsătoriei, care nu sunt rezervate Scaunului Apostolic, sunt competente:
1° tribunalul locului în care căsătoria a fost celebrată;
2° tribunalul locului în care pârâtul îşi are domiciliul sau cvasidomiciliul;
3° tribunalul locului în care reclamantul îşi are domiciliul, cu condiţia ca ambele părţi să locuiască pe teritoriul aceleiaşi Conferinţe Episcopale, iar Vicarul judecătoresc al domiciliului pârâtului, acesta fiind şi el ascultat, să fie de acord;
4° tribunalul locului în care, de fapt, trebuie adunată majori-tatea dovezilor, cu condiţia să fie de acord Vicarul judecătoresc al locului unde pârâtul îşi are domiciliul, iar Vicarul să-l întrebe pe pârât dacă nu are ceva de obiectat.

ART. 2
Dreptul de a ataca o căsătorie

Can. 1674 - Sunt capabili să atace căsătoria:
1° soţii;
2° promotorul de justiţie, când invaliditatea este deja cunos-cută în mod public, dacă nu se poate convalida căsătoria sau nu se merită.

Can. 1675 - § 1. Căsătoria împotriva căreia, trăind ambii soţi, nu a fost intentat nici un proces, nu poate fi atacată după moartea unuia sau a ambilor soţi, în afară de cazul când ches-tiunea validităţii ei prejudiciază rezolvarea unei alte contro-verse fie în forul canonic, fie în forul civil.

§ 2. Dacă, însă, unul dintre soţi moare în timpul desfăşurării procesului, să se respecte can. 1518.

ART. 3
Funcţia judecătorilor

Can. 1676 - Înainte de a accepta o cauză şi ori de câte ori întrevede vreo speranţă de rezolvare pozitivă, judecătorul să recurgă la mijloace pastorale pentru a-i determina pe soţi, dacă e posibil, să-şi convalideze eventual căsătoria şi să reia convieţuirea conjugală.

Can. 1677 - § 1. După ce a acceptat cererea de chemare în judecată, preşedintele sau prezentatorul să procedeze la notifi-carea decretului de citare, conform can. 1508.
§ 2. Trecând termenul de cincisprezece zile de la data noti-ficării, preşedintele sau prezentatorul, dacă una dintre părţi nu a cerut audienţă pentru întâmpinare în decurs de zece zile, să stabilească din oficiu, printr-un decret, formula dubiului sau a dubiilor şi să o notifice părţilor.

§ 3. Formula dubiului să întrebe nu numai dacă în cazul respectiv este vorba de nulitatea căsătoriei, dar trebuie să stabilească şi datorită cărui cap sau căror capete de nulitate este atacată validitatea căsătoriei.

§ 4. După zece zile de la data notificării decretului, dacă părţile nu au nici o obiecţie, preşedintele sau prezentatorul să ordone printr-un decret instrucţia cauzei.

ART. 4
Dovezile

Can. 1678 - § 1. Apărătorul legământului, avocaţii părţilor şi, dacă intervine în judecată, promotorul de justiţie, au dreptul:
1° să asiste la interogatoriul părţilor, al martorilor şi al exper-ţilor, rămânând neatinsă dispoziţia can. 1559;
2° să vadă actele judiciare, chiar dacă nu au fost încă publi-cate, şi să examineze documentele prezentate de părţi.

§ 2. Părţile nu pot să asiste la interogatoriul despre care este vorba în § 1, nr. 1.

Can. 1679 - Dacă dovezile nu au din altă parte valoare dove-ditoare deplină, judecătorul, pentru a evalua, conform can. 1536, declaraţiile părţilor, să apeleze, dacă e posibil, la martori cu pri-vire la credibilitatea părţilor înseşi, precum şi la alte indicii şi dovezi suplimentare.

Can. 1680 - În cauzele referitoare la impotenţă sau la defectul de consimţământ cauzat de o boală mintală, judecătorul să ape-leze la ajutorul unui expert sau al mai multor experţi, în afară de cazul când, ca urmare a circumstanţelor, acest lucru apare evi-dent inutil; în celelalte cauze, să se respecte dispoziţia can. 1574.

ART. 5
Sentinţa şi apelul

Can. 1681 - Atunci când în timpul instrucţiei cauzei s-ar ivi dubiul că foarte probabil căsătoria nu a fost consu-mată, tribunalul, suspendând cu consimţământul părţilor cauza de nulitate, poate să facă instrucţia pentru dispensa super rato, iar la sfârşit să trimită actele la Scaunul Apostolic, împreună cu cererea de dispensă a ambilor soţi sau a unuia dintre ei, cu părerea tribunalului şi a Episcopului.

Can. 1682 - § 1. Sentinţa care a declarat mai întâi nulitatea căsătoriei să fie trimisă din oficiu, în termen de douăzeci de zile de la data publicării ei, la tribunalul de apel, împreună cu apelurile, dacă sunt, şi cu toate celelalte acte ale procesului.

§ 2. Dacă o sentinţă în favoarea nulităţii căsătoriei a fost pronunţată în primul grad, tribunalul de apel, analizând obser-vaţiile apărătorului legământului, şi, dacă sunt, ale părţilor, să confirme imediat sentinţa printr-un decret propriu ori să admită cauza la examinarea obişnuită în gradul al doilea.

Can. 1683 - Dacă în gradul de apel se aduce un nou cap de nulitate a căsătoriei, tribunalul poate să-l admită şi să-l judece ca în prima instanţă.

Can. 1684 - § 1. După ce sentinţa care a declarat pentru prima dată nulitatea căsătoriei a fost confirmată în gradul al doilea printr-un decret sau printr-o altă sentinţă, persoa-nele, a căror căsătorie a fost declarată nulă, pot încheia o nouă căsătorie îndată ce li s-a notificat decretul sau sentinţa, dacă acest lucru nu le este interzis chiar de către sentinţă sau decret sau printr-o dispoziţie a Ordinariului locului.

§ 2. Dispoziţiile can. 1644 trebuie să fie respectate, chiar dacă sentinţa care a declarat nulitatea căsătoriei a fost confir-mată nu printr-o altă sentinţă, ci printr-un decret.

Can. 1685 - Îndată ce sentinţa devine executivă, Vicarul jude-cătoresc trebuie să o notifice Ordinariului locului în care a fost celebrată căsătoria, care, la rândul său, trebuie să aibă grijă ca declararea de nulitate a căsătoriei şi eventualele interziceri să fie menţionate imediat în registrele de căsătorii şi de botezaţi.

ART. 6
Procesul pe bază de documente

Can. 1686 - După ce a primit cererea prezentată conform can. 1677, Vicarul judecătoresc sau judecătorul delegat de Vicar, omiţând formalităţile procesului obişnuit, dar citând părţile şi intervenind şi apărătorul legământului, poate declara prin sentinţă nulitatea unei căsătorii, dacă pe baza unui docu-ment căruia nu i se opune nici o obiecţie sau o excepţie, se con-stată cu certitudine existenţa unui impediment dirimant sau lipsa formei legitime, numai să rezulte la fel de sigur că nu s-a acordat dispensă, ori că procurantul nu avea un mandat valid.

Can. 1687 - § 1. Dacă apărătorul legământului apreciază cu prudenţă că defectele prevăzute de can. 1686 sau lipsa de dis-pensă nu sunt certe, trebuie să apeleze la judecătorul instanţei a doua, la care trebuie trimise actele, avizându-l în scris că este vorba de un proces pe bază de documente.
§ 2. Partea care se consideră nedreptăţită are tot dreptul de a face apel.

Can. 1688 - Judecătorul instanţei a doua, cu intervenţia apărătorului legământului, şi audiind părţile, să decidă, aşa cum e prevăzut în can. 1686, dacă sentinţa trebuie confirmată sau mai degrabă cauza trebuie tratată conform procedurii obişnuite; în acest caz, să o trimită la tribunalul primei instanţe.

ART. 7
Norme generale

Can. 1689 - În sentinţă, părţile să fie avertizate asupra obligaţiilor morale şi chiar civile la care eventual sunt ţinute una faţă de cealaltă şi faţă de copii, cu privire la întreţinerea şi educaţia ce trebuie să li se dea.

Can. 1690 - Cauzele privind declararea de nulitate a căsă-toriei nu pot fi tratate prin proces contencios oral.

Can. 1691 - În celelalte acte procedurale, trebuie să fie apli-cate, dacă natura lucrului nu împiedică aceasta, canoanele despre procese în general şi cele despre procesul contencios ordinar, respectându-se normele speciale pentru cauzele privind starea persoanelor şi pentru cauzele privind binele public.

CAPITOLUL II
Cauzele de separare a soţilor

Can. 1692 - § 1. Separarea personală a soţilor botezaţi poate fi decisă printr-un decret el Episcopului diecezan sau printr-o sentinţă a judecătorului, în conformitate cu canoanele care urmează, dacă pentru anumite locuri nu s-a stabilit altfel în mod legitim.

§ 2. Acolo unde decizia ecleziastică nu are efecte civile sau se prevede că sentinţa civilă nu va fi contrară dreptului divin, Episcopul diecezei în care locuiesc soţii, analizând circumstan-ţele speciale, va putea acorda permisiunea de a se recurge la tribunalul civil.

§ 3. Dacă o cauză priveşte şi efectele exclusiv civile ale căsă-toriei, judecătorul să facă în aşa fel încât, respectând dispoziţia din § 2, cauza să fie dată chiar de la început tribunalului civil.

Can. 1693 - § 1. Dacă o parte sau promotorul de justiţie nu cer procesul contencios obişnuit, să se recurgă la procesul contencios oral.

§ 2. Dacă a fost folosit procesul contencios obişnuit şi s-a prezentat apel, tribunalul de gradul al doilea să procedeze con-form can. 1682, § 2, respectând ceea ce este stabilit.

Can. 1694 - În ceea ce priveşte competenţa tribunalului, să se respecte dispoziţia din can. 1673.

Can. 1695 - Înainte de a accepta o cauză şi ori de câte ori întrevede o oarecare speranţă de rezolvare pozitivă, judecătorul să apeleze la mijloacele pastorale, ca soţii să se împace şi să fie îndemnaţi să reia convieţuirea conjugală.

Can. 1696 - Cauzele privind separarea soţilor au în vedere şi binele public; de aceea, întotdeauna trebuie să intervină şi promotorul de justiţie, conform can. 1433.

CAPITOLUL III
Procesul privind dispensa
de căsătorie încheiată şi neconsumată

Can. 1697 - Numai soţii sau unul dintre ei, chiar dacă celă-lalt nu este de acord, au dreptul de a cere favoarea dispensei de căsătorie încheiată şi neconsumată.

Can. 1698 - § 1. Exclusiv Scaunul Apostolic judecă faptul neconsumării căsătoriei şi existenţa unui motiv just pentru a se acorda dispensa.

§ 2. Însă dispensa este acordată numai de Pontiful Roman.

Can. 1699 - § 1. Este competent de a primi cererea de dispensă Episcopul diecezei în care petentul îşi are domiciliul sau cvasidomiciliul; dacă apreciază că cererea este întemeiată, Episcopul trebuie să decidă instrucţia procesului.

§ 2. Dacă eventual cazul propus prezintă dificultăţi speciale de ordin juridic sau moral, Episcopul diecezan să consulte Scaunul Apostolic.

§ 3. Împotriva decretului prin care Episcopul respinge cererea, se poate face recurs la Scaunul Apostolic.

Can. 1700 - § 1. Rămânând neschimbată dispoziţia can. 1681, Episcopul să încredinţeze instrucţia acestor procese, în mod stabil ori pentru fiecare caz aparte, tribunalului diecezei sale sau tribunalului unei alte dieceze, sau unui preot capabil.

§ 2. Dacă însă a fost introdusă deja cererea judiciară pentru declararea de nulitate a aceleiaşi căsătorii, instrucţia să fie încredinţată aceluiaşi tribunal.

Can. 1701 - § 1. În aceste procese, întotdeauna trebuie să intervină apărătorul legământului.

§ 2. Nu se admite avocat, dar, ca urmare a dificultăţii cazului, Episcopul poate permite ca petentul şi, eventual, partea ad-versă să fie ajutate de un specialist în drept.

Can. 1702 - În cadrul instrucţiei, să fie audiaţi ambii soţi şi să se respecte, pe cât e posibil, canoanele referitoare la dovezile ce trebuie adunate în procesul contencios obişnuit şi în cauzele privind nulitatea căsătoriei, cu condiţia să fie compatibile cu natura acestor procese.

Can. 1703 - § 1. Nu se face publicarea actelor; totuşi, dacă judecătorul recunoaşte că, din cauza dovezilor prezentate, s-ar putea ivi un obstacol grav împotriva cererii petentului sau împotriva excepţiilor părţii adverse, să informeze cu prudenţă despre acest lucru partea interesată.

§ 2. Judecătorul poate arăta părţii, care cere aceasta, un înscris adus sau o mărturie primită şi să stabilească un termen pentru prezentarea concluziilor.

Can. 1704 - § 1. Terminând instrucţia, judecătorul de instrucţie să trimită Episcopului toate actele, însoţite de o relatare făcută cu grijă, iar Episcopul să-şi exprime părerea potrivit cu adevărul atât asupra faptului neconsumării, cât şi asupra motivului just pentru dispensă şi asupra oportu-nităţii acordării favorului.

§ 2. Dacă instrucţia procesului a fost încredinţată unui alt tribunal, conform can. 1700, observaţiile în favoarea legă­mântului să fie făcute în acelaşi tribunal, dar părerea despre care vorbeşte § 1 îi revine de drept Episcopului care a încredinţat instrucţia procesului, iar judecătorul să-i trimită împreună cu actele şi o relatare întocmită cu grijă.
Can. 1705 - § 1. Episcopul să trimită Scaunului Apostolic toate actele împreună cu propria părere şi cu observaţiile apă-rătorului legământului.

§ 2. Dacă, după aprecierea Scaunului Apostolic, este necesar un supliment de instrucţie, îl va informa despre aceasta pe Episcop, indicându-i punctele asupra cărora trebuie comple-tată instrucţia.

§ 3. Dacă Scaunul Apostolic a răspuns prin rescript că din actele prezentate nu se constată neconsumarea, jurisconsultul despre care vorbeşte can. 1701, § 2 poate să examineze în sediul tribunalului actele procesului, nu însă părerea Epis-copului, pentru a vedea dacă poate fi adus vreun motiv grav pentru prezentarea din nou a cererii.

Can. 1706 - Rescriptul de dispensă este trimis de Scaunul Apostolic Episcopului; acesta însă îl va notifica părţilor şi, în plus, va ordona cât mai curând atât parohului locului în care s-a încheiat căsătoria, cât şi parohului locului în care a fost primit Botezul, ca să menţioneze acordarea dispensei în regis-trele de căsătorii şi de botezaţi.

CAPITOLUL IV
Procesul privind moartea prezumtivă
a unuia dintre soţi

Can. 1707 - § 1. În cazul când moartea unui soţ nu poate fi dovedită printr-un înscris ecleziastic sau civil autentic, celă-lalt soţ să fie considerat liber de legământul matrimonial numai după ce Episcopul diecezan a pronunţat declaraţia de moarte prezumtivă.

§ 2. Episcopul diecezan poate pronunţa declaraţia despre care vorbeşte § 1 numai dacă, făcându-se investigaţii adecvate, a dobândit certitudinea morală despre moartea soţului pe baza depoziţiilor martorilor, a părerii generale sau pe baza altor indicii. Numai absenţa soţului, deşi durează de mult, nu este suficientă.

§ 3. În cazurile incerte şi complicate, Episcopul să consulte Scaunul Apostolic.

© Ed. Sapientia, Iasi, 2004