Articole Familie

Căsătoria, izvor de sfinţire pentru soţi

„O atenţie specială trebuie să fie dată pastoraţiei familiei, mult mai necesară într-un moment istoric ca acela de azi, care înregistrează o criză răspândită şi radicală a acestei instituţii fundamentale. În viziunea creştină despre căsătorie, relaţia dintre bărbat şi femeie - relaţie reciprocă şi totală, unică şi indisolubilă - răspunde planului originar al lui Dumnezeu, umbrit în istorie de "împietrirea inimii", dar pe care Cristos a venit să-l restaureze în splendoarea sa originară, dezvăluind ceea ce Dumnezeu a voit încă de "la început" (Mt 19,8). Prin căsătorie, ridicată la demnitatea de sacrament, este exprimat apoi "marele mister" al iubirii sponsale a lui Cristos pentru Biserica sa (cf. Ef 5,32)" (Novo millenio ineunte, 47).
Acest citat este unul dintre multele care ar putea fi amintite, şi care arată grija pe care Biserica de astăzi o are faţă de instituţia căsătoriei şi faţă de familie. Din el amintim necesitatea unei munci pastorale mai susţinute pentru şi cu familiile creştine. Cu familiile creştine deoarece şi ele sunt chemate să fie din ce în ce mai mult protagoniste ale credinţei în Isus Cristos Mântuitorul. Diferitele întâlniri cu credincioşii şi familiile, pe care le voi avea de-a lungul acestui an pastoral, sunt pentru mine o ocazie de a cunoaşte în mod nemijlocit situaţia din comunităţile noastre parohiale, de a întâlni credincioşii, de a-i asculta, de a dialoga împreună, de a-i sensibiliza cu privire la frumuseţea unei vieţi familie care îl are pe Cristos în centrul existenţei şi misiunii sale, şi nu în ultimul rând de a le vorbi despre învăţătura Bisericii cu privire la taina căsătoriei.
Asupra acestui ultim aspect aş vrea să insist. Sunt convins că nu poate exista o muncă pastorală rodnică pentru şi cu familiile, dacă soţii creştini nu cunosc îndeajuns taina prin care ei au devenit „una" cu Cristos şi cu Biserica sa, este vorba desigur despre sacramentul căsătoriei. Prin instituirea anului „Euharistia şi familia", Înaltpreasfinţitul Ioan Robu punea taina centrală a credinţei noastre, Euharistia, alături de familie, arătând că, în felul lor propriu, fie una, fie alta sunt loc de comuniune, de împărtăşire, de viaţă şi iubire. De aici am putea să ne întrebăm dacă prezenţei reale a lui Isus sub chipul pâinii şi al vinului din Euharistie nu ar trebui să-i corespundă o permanenţă a harului cu care cei căsătoriţi în Domnul sunt asistaţi de-a lungul întregii lor vieţi? Răspunsul îl aflăm în Familiaris consortio, nr 56: „Darul lui Cristos Isus nu se încheie odată cu ceremonia Sacramentului Căsătoriei, ci îi însoţeşte pe tot parcursul vieţii lor (...). Pentru acest motiv soţii creştini sunt întăriţi şi consacraţi de un sacrament special pentru datoriile şi demnitatea stării lor. Iar ei, împlinindu-şi obligaţiile conjugale şi familiale în puterea acestui sacrament, pătrunşi de Duhul lui Cristos, în virtutea căruia, toată viaţa lor este pătrunsă de credinţă, speranţă şi dragoste, tind să se perfecţioneze tot mai mult şi să se sfinţească reciproc, participând la preamărirea lui Dumnezeu»".
În cuvinte simple, celebrarea în Biserică a Cununiei este doar începutul. Consimţământul este doar punctul de plecare, şi nu cel de sosire. De la altarul de jertfă a lui Cristos care devine Euharistie, soţii învaţă că şi viaţa lor trebuie să fie asemenea Euharistiei, adică o permanentă dăruire de sine unul altuia, şi împreună fiilor, bisericii, societăţii. Din dăruire izvorăşte viaţa frumoasă. Acum aş putea să precizez şi mai bine de ce am intitulat aceste gânduri „căsătoria, izvor de har". Harul este lăuntric unui sacrament. Căsătoria ca sacrament permanent este o continuă conlucrare cu harul lui Cristos, fapt ce duce la împreuna creştere în comuniune a soţilor. Şi cum ar putea oare ca această comuniune, care de fapt este expresia iubirii, să nu fie vizibilă? Ce-ar fi dacă am putea spune pentru cât mai mulţi dintre soţii noştri creştini „priviţii cum se iubesc!"? Atunci când iubirea soţilor devine vizibilă ea se constituie cu siguranţă într-un izvor de har: pentru copii, pentru Biserică, pentru societate...