Sinodul pentru familie din 2015Intervenţii
46 întrebări pentru a aprofunda Relatio synodi
Întrebare cu caracter general: Corespunde descrierea realităţii familiei din Relatio Synodi cu ceea ce vedem în Biserica şi în societatea de azi? Ce lipseşte acestui document şi ce se mai poate adăuga?
Partea I-a
Ascultarea: contextul şi provocările cu care se confruntă familia
După cum se vede din introducere (nn. 1-4), Sinodului extraordinar doreşte să se îndrepte către toate familiile din lume, să ia parte la bucuriile, greutăţile şi speranţele lor; apoi să aducă prinosul său de recunoştinţă multelor familii creştine fidele chemării lor, pe care le încurajează să se implice cu şi mai mare hotărâre în acest ceas al „Bisericii în ieşire". Le cere să redescopere că sunt subiectul de neînlocuit al evanghelizării atât prin ceea ce trăiesc în intimul lor cât şi alimentând familiile în dificultate cu acea „dorinţă de familie" rămasă mereu vie şi care stă la baza convingerii că pentru a anunţa cu rodnicie nucleul Evangheliei trebuie să se „plece din nou de la familie".
Noutatea drumului trasat de Sinodul extraordinar se înscrie în contextul mai vast indicat de exortaţia papei Francisc, Evangelii Gaudium. Dinspre „periferiile existenţiale" se înaintează către o pastoraţie marcată de „cultura întâlnirii", capabilă să recunoască lucrarea gratuită a Domnului şi în afara schemelor obişnuite şi, depăşind obstacolele, să asume parametrii „unui spital de campanie", fapt de mare folos în vestirea milostivirii lui Dumnezeu. Primele numere din Relatio synodi răspund acestor provocări care ne oferă cel mai concret cadru de referinţă despre situaţia reală a familiilor. Reflecția urmează să se desfăşoare în acest cadru.
Întrebările de mai jos, alcătuite pe baza celor furnizate de Relatio Synodi, au intenţia de a facilita datoratul realism la nivelul episcopatelor locale, evitând riscul de a furniza răspunsuri ce s-ar încadra în scheme şi perspective specifice unei pastorale pur şi simplu doctrinare, ceea ce nu ar respecta concluziile Adunării Extraordinare şi ar îndepărta reflecţia de la drumul trasat.
Contextul socio-cultural (nn. 5-8)
1. Ce iniţiative se desfășoară în prezent sau se prevăd în viitor în raport cu provocările pe care le aduc contradicţiile culturale familiei (cf. nn. 6-7): cele îndreptate către sensibilizarea faţă de prezenţa lui Dumnezeu în viaţa de familie; cele orientate către educarea la şi stabilirea de puternice relaţii interpersonale; cele care duc la favorizarea de politici pro familia; cele sociale şi economice folositoare familiei; cele menite să uşureze greutăţile anexe grijii faţă de copii, bătrâni, bolnavi în familie; cele menite să lumineze contextul cultural în care se află Biserica locală?
2. Ce instrumente de analiză se folosesc şi ce rezultate grăitoare (pozitive sau nu) s-au obţinut cu privire la schimbările de natură antropologico-culturală (cf. n.5). Printre rezultate se întrevede posibilitatea de a găsi elemente comune în spectrul cultural pluralist?
3. Ca Biserică, pe lângă anunţ şi denunţ, ce căi aţi ales pentru a fi alături de familii în situaţiile extreme? (cf. n. 8). Care sunt strategiile educative pentru a le preveni? Ce se poate face pentru a susţine şi a întări familiile credincioase, fidele legământului căsătoriei?
4. Cum se reacţionează la nivel pastoral faţă de răspândirea relativismului cultural în societatea secularizată? Cum reacționează Biserica la refuzul pe care relativismul în manifestă faţă de modelul de familie format din bărbat şi femeie uniţi prin legământul căsătoriei şi deschis către procreare?
Importanţa vieţii afective (nn. 9-10)
5. În ce mod şi în ce activităţi sunt implicate familiile creştine pentru a da mărturie noilor generaţii despre creşterea şi maturizarea afectivă? (cf. nn. 9-10). Ce e de făcut pentru formarea în această materie a miniştrilor hirotoniţi? De ce fel de agenţi pastorali este mai mare nevoie? În ce domeniu ar trebui să fie calificaţi?
Provocarea pentru pastorală (n. 11)
6. În ce proporţie, în ce fel şi prin ce mijloace pastoraţia familiară obişnuită îi are în vedere pe cei îndepărtaţi? (cf. n. 11). Prin ce linii pastorale se pot trezi şi recunoaşte valoarea „dorinţei de familie" semănată de Creator în inima fiecărei persoane, mai ales în tineri, chiar şi în rândul celor care se găsesc în situaţii familiare necorespunzătoare viziunii creştine? Cum văd ei între ei familia şi misiunea sa? Cât de înrădăcinată este căsătoria naturală între nebotezaţi? Dar în rândul tinerilor care manifestă „dorinţa de familie"?
A-II-a Parte
Privirea spre Cristos: Evanghelia şi familia
Evanghelia familiei păstrată cu sfinţenie în matca revelaţiei creştine scrise şi transmise de către Biserică are nevoie de a fi vestită lumii de azi cu reînnoită bucurie şi speranță pentru a îndrepta în permanență privirea către Isus Cristos. Vocaţia şi misiunea familiei se configurează în ordinea creaţiei dar se dezvoltă plenar în ordinea răscumpărării după cum sintetizează Conciliul: «soţii înşişi, creaţi după chipul Dumnezeului celui viu şi constituiţi ca adevărate persoane, să fie uniţi în afecţiune reciprocă, în asemănare de gânduri şi în sfinţenie comună, astfel încât, urmându-L pe Cristos, Izvorul vieţii, în bucuriile şi jertfele vocaţiei lor, să devină, prin iubirea lor fidelă, martori ai misterului de iubire pe care Domnul l-a dezvăluit lumii prin moartea şi învierea sa.» (Gaudium et Spes, 52; cf. Catehismul Bisericii Catolice, 1533-1535).
Întrebările care se desprind din Relatio Synodi au scopul de a trezi răspunsuri fidele şi curajoase în păstori şi în poporul lui Dumnezeu în vederea unei reînnoite vestiri a Evangheliei familiei.
Privind la Isus şi pedagogia divină în istoria mântuirii (nn. 12-14)
Plecând de la invitaţia Papei Francisc, Biserica priveşte la Cristos ca la adevărul permanent şi la noutatea inepuizabilă care iluminează fiecare familie. «Cristos este „Evanghelia veşnică" (Ap 14,6), este „acelaşi ieri, azi şi întotdeauna" (Ev 13,8) iar bogăţia şi frumusețea sa sunt fără margini. Ele este mereu tânăr şi izvor de noutate permanentă» (Evangelii Gaudium, 11).
7. Privind la Cristos se deschid noi posibilităţi. «De fapt, de fiecare dată când ne întoarcem la izvorul experienţei creştine se deschid drumuri noi şi posibilităţi negândite» (n. 12). Cum se foloseşte învăţătura biblică în acţiunea pastorală adresată familiei? În ce măsură alimentează învăţătura biblică o pastoraţie a familiei curajoasă şi fidelă?
8. Care sunt valorile căsătoriei şi familiei pe care tinerii şi cuplurile aspiră să le înfăptuiască în viaţa lor? În ce formă? Există valori care pot fi puse în lumină? (cf. n. 13). Care dimensiuni de păcat pot fi ferite sau depăşite?
9. Ce pedagogie poate fi luată în consideraţie - în sintonie cu pedagogia divină - pentru a înţelege cât mai bine ce se cere de la acţiunea pastorală a Bisericii ca viaţa de cuplu să dobândească maturitate în vederea căsătoriei ce urmează? (cf. n. 13).
10. Ce-i de făcut pentru a arăta măreţia şi frumuseţea darului indisolubilităţii? Cum se poate trezi dorinţa de trăi şi edifica tot mai mult acest dar? (cf. n. 14).
11. În ce fel ajutăm la înţelegerea că relaţia cu Dumnezeu e o şansă în a depăşi slăbiciunile înscrise în relațiile conjugale? (cf. n. 14). Cum se poate arăta că harul sacramentului susţine soţii de-a lungul drumului vieţii lor?
Familia în planul mântuitor a lui Dumnezeu (nn. 15-16)
Vocaţia la iubire înscrisă în firea bărbatului şi a femeii primeşte forma sa deplină din evenimentul pascal al lui Cristos Domnul care se dăruieşte fără rezerve, făcând ca Biserica să fie trupul său mistic. Luând har de la Cristos, căsătoria creştină devine calea prin care cei chemaţi la ea, merg către perfecţiunea iubirii, adică sfinţenia.
12. Căsătoria creştină corespunde planului originar al lui Dumnezeu. Cum să ajutăm la înțelegerea că acest fapt nu este o limitare ci o experienţă de plinătate? (cf. n. 13)
13. Cum să concepem familia ca „Biserică domestică", subiect şi obiect al acţiunii evanghelizatoare în slujba împărăţiei?
14. Cum să încurajăm conştiinţa angajării misionare a familiei?
Familia în documentele Bisericii (nn. 17-20)
Magisteriul Bisericii trebuie să fie mai bine cunoscut de Poporul lui Dumnezeu în toată bogăţia sa. Spiritualitatea conjugală se hrăneşte din învăţătura permanentă a Păstorilor care se îngrijesc de turmă, şi se maturizează datorită ascultării neîntrerupte a Cuvântului lui Dumnezeu, a sacramentelor credinţei şi a carităţii.
15. Familia creştină trăieşte sub privirea iubitoare a Domnului şi creşte ca adevărată comunitate de viaţă şi iubire în relaţie cu el. Cum se poate dezvolta spiritualitatea familiei, şi cum să ajutăm familiile să fie loc de viaţa nouă în Cristos? (cf. n. 21)
16. Cum se pot alcătui şi promova itinerarii catehetice pentru a face cunoscută învăţătura Bisericii despre familie şi pentru a duce la trăirea ei, cu scopul de a elimina distanţa dintre ceea ce se profesează şi ceea ce se -trăieşte pentru a înlesni convertirea?
Indisolubilitatea căsătoriei şi bucuria de a trăi împreună (nn. 21-22)
«Autentica iubire conjugală este asumată în iubirea dumnezeiască şi este călăuzită şi îmbogăţită de puterea răscumpărătoare a lui Cristos şi de acţiunea mântuitoare a Bisericii, pentru ca soţii să fie realmente duşi la Dumnezeu, să fie ajutaţi şi încurajaţi în misiunea lor sublimă de tată şi mamă. De aceea soţii creştini sunt întăriţi şi, într-un fel, consacraţi printr-un sacrament special în vederea îndatoririlor şi a demnităţii lor; îndeplinindu-şi prin puterea acestuia misiunea conjugală şi familială, pătrunşi de spiritul lui Cristos prin care întreaga lor viaţă este străbătută de credinţă, speranţă şi iubire, ei se apropie tot mai mult de propria desăvârşire şi de sfinţirea reciprocă, contribuind astfel împreună la preamărirea lui Dumnezeu. (Gaudium et Spes, 48).
17. Ce iniţiative ajută la înţelegerea valorii căsătoriei indisolubile şi rodnice ca drum de realizare personală deplină? (cf. n. 21)
18. Cum să arătăm că familia care din atâtea puncte de vedere este locul unic în care fiinţa umană dobândeşte adevărata bucurie?
19. Conciliul Vatican al II-lea a manifestat aprecierea pentru căsătoria naturală, reînnoind o veche tradiţie bisericească. În ce măsură reuşesc pastoraţiile diecezane să pună în valoare înțelepciunea popoarelor, ca fapt fundamental pentru cultura şi societatea de rând? (cf. n. 22)
Adevărul şi frumuseţea familiei şi milostivirea faţă de familiile rănite şi fragile (nn. 23-28)
După ce am luat în consideraţie frumuseţea căsătoriilor reuşite şi a familiilor închegate, solide, şi după ce am arătat preţuirea faţă de mărturia generoasă a celor care au rămas fideli legământului în ciuda faptului că au fost abandonaţi de celălalt soţ, păstorii adunaţi la Sinod s-au întrebat - cu deschidere, curaj, dar nu fără îngrijorare şi fără prudenţă - cum trebuie să privească la catolici uniţi numai printr-o uniune civilă, la cei care convieţuiesc şi la cei care după o căsătorie validă au divorțat şi s-au recăsătorit civil.
Conștienți de limitele evidente şi de imperfecţiunile prezente în astfel de situaţii, Părinţii au asumat în mod pozitiv perspectiva indicată de Papa Francisc conform căreia «fără a diminua valoarea idealului evanghelic, trebuie însoţite cu milostivire şi iertare posibilele etape de creştere a persoanelor, etape care se construiesc zi de zi» (Evangelii Gaudium, 44).
20. În ce mod trebuie să arătăm că nimeni nu este exclus de la milostivirea lui Dumnezeu şi cum să exprimăm acest adevăr în acţiunea pastoală a Bisericii faţă de familii, în special faţă de cele rănite şi fragile? (cf. n. 28)
21. Cum pot arăta credincioşii o atitudine de primire şi de însoţire încrezătoare celor care nu au ajuns la înţelegerea deplină a darului de iubire a lui Cristos fără ca să renunţe la vestirea exigenţelor Evangheliei? (cf. n. 24)
22. Ce-i de făcut ca în diferitele forme de unire - în care se pot întâlni valori umane - ca bărbatul şi femeia să sesizeze respectul, încrederea, şi încurajarea ce vin din partea Biserici şi cum pot fi ajutate aceste cazuri să ajungă la plinătatea iubirii creştine? (cf. n. 25)
A III-a Parte
Faţă în faţă: perspective pastorale
Pentru a aprofunda partea a treia din Relatio Synodi va trebui să ne lăsăm călăuziţi de orientarea pastorală pe care Sinodul extraordinar a voit să o indice prin înrădăcinarea în Conciliul Vatican al II-lea şi magisteriul Papei Francisc. Aprofundarea cade în competenţa Conferinţelor Episcopale, implicând toate componentele ecleziale în modul cel mai oportun, având în vedere contextul specific lor. E necesar să facem orice pentru a nu porni de la zero şi pentru a asuma drumul deja parcurs de Sinodul Extraordinar ca punct de plecare.
Vestirea Evangheliei familiei astăzi, în diferitele împrejurări (nn. 29-38)
La lumina nevoii de familie şi a multiplelor şi complexelor provocări prezente în lumea noastră, Sinodul a subliniat importanţa angajării reînnoite pentru a vesti cu francheţe şi în mod semnificativ Evanghelia familiei.
23. În formarea preoţilor şi a operatorilor pastorali cum se cultivă dimensiunea familiară? Familiile sunt implicate familiile în munca de formare?
24. Suntem conştienţi că progresul continuu al societăţii presupune o atenţie permanentă faţă de limbajul care se foloseşte în comunicarea pastorală? Cum se poate mărturisi cu eficacitate întâietatea harului, în aşa manieră ca viaţa de familie să fie proiectată şi trăită în permanentă deschidere faţă de lucrarea Duhului Sfânt?
25. În vestirea evangheliei familiei, ce condiţii se cer ca fiecare familie să fie aşa cum o vrea Dumnezeu şi să fie recunoscută în demnitatea şi misiunea sa pe plan social? Ce „convertire pastorală" şi ce aprofundări ulteriore sunt necesare pentru a merge în această direcţie?
26. Colaborarea cu instituţiile sociale şi politice pentru a sluji familia e apreciată la justa sa valoare? Cum se realizează? Care sunt criteriile din care se inspiră? Ce rol pot desfăşura în acest sens asociaţiile familiare? Cum poate fi susţinută această colaborare? Cum pot fi denunţate cu francheţe procesele culturale, economice, şi politice care ameninţă realitatea familiară?
27. Cum se poate favoriza relaţia familie - societate şi politică în avantajul familiei? Cum poate fi promovată susţinerea familiei din partea comunităţii internaţionale şi a statelor?
A însoţi logodnicii în drumul de pregătire la căsătorie (nn. 39-40).
Sinodul a recunoscut paşii înfăptuiţi pentru a favoriza pregătirea adecvată a tinerilor la căsătorie în ultimii ani. A amintit însă şi nevoia unui angajament şi mai intens al întregii comunităţi creștine nu numai în drumul de pregătire ci şi în primii ani de viaţă de familie.
28. Cum sunt alcătuite parcursurile de pregătire la căsătorie încât să pună în evidenţă vocaţia şi misiunea familiei ca viaţă în Cristos? Sunt ele o cale de experimentare a viţii Bisericii? Cum se pot reînnoi şi îmbunătăți?
29. Ce se face în catehezele de iniţiere creştină pentru a da deschidere către vocaţia şi misiunea familiei? Care sunt cei mai urgenţi paşii de făcut în această direcţie? Cum să se prezinte raportul între botez - euharistie şi căsătorie? În ce mod scoatem în evidenţă caracterul catecumenal şi mistagogic pe care parcursul de pregătire la căsătorie îl asumă de cele mai multe ori? Cum participă comunitatea la acest drum de pregătire?
Însoţirea primilor ani de viaţă de căsătorie (n. 40)
30. Atât în pregătirea cât şi în însoţirea în primii ani de viaţă de căsătorie se insistă asupra mărturiei şi a susţinerii pe care o pot da familiile, asociațiile şi mişcările familiare? Care sunt experiențele pozitive pe care le puteţi aminti?
31. Pastoraţia însoţirii cuplurilor în primii ani de viaţă de familiară - s-a observat în cursul dezbaterilor sinodale - are nevoie de o nouă dezvoltare. Ce iniţiative mai semnificative sunt în act? Ce aspecte se pot consolida la nivel parohial, diecezan şi în ambientul asociaţiilor şi mişcărilor?
Grija pastorală faţă de căsătoriţii civil şi cei care convieţuiesc (nn. 41-43)
În discuţiile sinodale s-a amintit în repetate rânduri diversitatea situaţiilor în funcţie de factorii culturali şi economic, tradițiile înrădăcinate şi dificultăţile întâmpinate de tineri în favoarea alegrilor care să angajeze pentru toată viaţa.
32. În raport cu fiecare situaţie, pentru un corect discernământ pastoral, la lumina învăţăturii Bisericii ce criterii urmează să fie luate în consideraţie pentru a pune în valoare elementele constitutive al căsătoriei: unitatea, indisolubilitatea, deschiderea către procreare?
33. În ce măsură este în stare comunitatea creştină să se implice în aceste situaţii? Cum ajută la discernerea elementelor pozitive de cele negative din viaţa persoaneler unite de căsătoria civilă aşa încât să le orienteze şi să le susțină în drumul de creştere şi de convertire către sacramentul căsătoriei Cum îi putem ajuta pe cei care convieţuiesc să se hotărască pentru căsătorie?
34. Ce răspunsuri ar fi de dat problematicilor puse de persistenţa formelor tradiţionale de căsătorie în etape sau combinate între familii?
A îngriji familiile rănite (separate, divorţate, divorţate recăsătorie, familii monoparentale)
În dezbaterea sinodală s-a evidenţiat necesitatea unei pastoraţii conduse de arta însoţirii, dând «acestui drum (cf. Ex 3,5), de însoţire ritmul mântuitor al apropierii cu fermitate şi încurajatore, reflectând respectul şi compasiunea, care în acelaşi timp să vindece, să elibereze şi să încurajeze la maturizare în viaţa creştină» (Evangelii gaudium, 169).
35. Este pregătită comunitatea creştină să se îngrijească de familiile rănite pentru a le face să simtă milostivirea Tatălui ceresc? Cum se poate ea implica pentru ca factorii de natură economică şi socială să nu mai fie o piedică în calea primirii căsătoriei? Ce paşi s-au făcut şi ce paşi urmează să se facă pentru a stimula creşterea acţiunii pastorale şi conştiinţa misionară care o susţine?
36. Se pot identifica linii pastorale împărățite la nivel de Biserică particulară? Cum se poate dezvolta dialogul pe această temă între diferitele Biserici particulare „cum Petro e sub Petro"?
37. Cum pot fi mai accesibile şi uşoare, eventual gratuite, procedurile de recunoaştere a cazurilor de nulitate? (n. 48).
38. Pastoraţia sacramentală faţă de divorţaţii recăsătoriţi necesită o ulterioară aprofundare, evaluând practica Bisericii ortodoxe şi având mereu prezentă distincţia dintre «situaţia obiectivă de păcat şi circumstanţele atenuante» (n. 52). Care este direcţia în care se poate avansa? Ce practici sunt posibile? Ce sugestii daţi pentru a preîntâmpina acele forme de impedimente care nu sunt nici dorite şi nici necesare?
39. Normele actuale sunt în măsură să ofere răspunsuri valide la provocările puse de căsătoriile mixte şi de cele interconfesionale? Sunt şi alte elemente care trebuie luate în consideraţie?
Grija pastorală faţă de persoanele cu tendinţe homosexuale (nn. 55-56) Grija pastorală faţă de persoanele cu tendinţă homosexuală aduce noi provocări datorate mai ales modului în care sunt propuse drepturile acestora pe plan social.
40. Cum îşi îndreaptă comunitatea creştină atenţia sa pastorală faţă de familiile care au în mijlocul lor persoane cu tendinţă homosexuală? Evitând orice discriminare nedreaptă, în ce mod pot fi îngrijite aceste persoane la lumina Evangheliei? Cum să li se propună exigenţele voinţei lui Dumnezeu în situaţia lor?
Transmiterea vieţii şi provocarea denatalităţii (nn. 57-59)
Transmiterea vieţii este un element fundamental al vocaţiei-misiunii familiei: «În îndatorirea lor de a transmite viaţa şi de a educa, îndatorire ce trebuie considerată ca misiunea lor proprie, soţii ştiu că sunt colaboratori ai iubirii lui Dumnezeu Creatorul şi, într-un fel, interpreţii ei.» (Gaudium et spes, 50).
41. Ce paşi semnificativi s-au făcut pentru vestirea şi pentru promovarea în mod eficient deschiderea faţă de viaţă şi frumuseţea şi demnitatea de a deveni tată şi mamă, la lumina şi după exemplul enciclicei Humanae Vitae a Fericitului Paul al VI-lea? Cum poate fi promovat dialogul cu științele şi tehnologiile biomedicale ca să fie respectată ecologia umană a transmiterii vieţii?
42. Maternitatea/paternitatea generoasă necesită structuri şi instrumente. Trăieşte comunitatea creştină o solidaritate şi subsidiaritate efectivă? Cum? Are curajul să propună soluţii valide şi la nivel socio-politic? Cum putem încuraja familiile să adopte sau să primească copii în plasament ca semn de generozitate rodnică? Cum se poate promova grija şi respectul faţă de copii?
43. Creștinul trăieşte maternitatea/paternitatea ca răspuns la o vocaţie. Această vocaţie este învăţat îndeajuns la cateheze? Ce parcursuri formative propuneţi pentru a îndruma efectiv conştiinţa soţilor? Sunteţi conștienți de gravele consecinţe ale mutaților demografice?
44. Cum combate Biserica plaga avortului şi cum promovează cultura vieţii?
Provocarea reprezentată de educaţie şi rolul familiei în evanghelizare (nn. 60-61)
45. Părinţii nu au o misiune uşoară în împlinirea misiunii de educatori: comunitatea creştină le este aproape şi le oferă sprijin? Ce parcursuri de formare li se oferă? Ce paşi se fac pentru ca îndatorirea părinților de a educa să fie recunoscută la nivel socio-politic?
46. Cum să promovăm în rândul părinţilor şi al familiilor conştiinţa datoriei de a transmite credinţa ca dimensiune intrinsecă a identităţii creştine ca atare?